O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney!

Am citit aici despre cerinţa unei poveşti tragice, pe muchie de cuţit... dar cu final fericit (ce-mi plac rimele mele). Povestea aia în care personajul este la marginea prăpastiei, cineva se oferă să-i dea un brânci să nu se aibă pe conştiinţă... el se agaţă cu mâinile în ultima clipă de margine, celălalt vrea să-şi facă treaba până la capăt şi îi striveşte degetele... urmează inevitabila cădere, dar, cu vreo 30 de metri înainte de impactul cu o stâncă ascuţită, personajului nostru îi cresc aripi şi învaţă să zboare! Ia-o p-asta! Aşa că povestea mea ar fi următoare:

Acum 30 de ani, aveam 45 şi doctorul oncolog a calculat în urma unor teste că mai am de trăit doar 30 de zile (ştiu, o să spuneţi că e clişeu, că plagiez... un film de anul trecut, dar nu! aveţi răbdare). Eram singur! Femeia mă părăsise şi luase cu ea cei trei copii ai noştri (două fete şi un băiat de doar 3 ani). Părinţii nu-mi mai erau alături de multişor, iar prieteni nu am avusesem niciodată! Eram singur, stresat şi cu speranţa că voi ajunge la fel de celebru ca Walt Disney sfărâmată! Trei zile mai târziu am făcut atac de panică, inima a luat-o la goană şi s-a împiedicat pe drum... în cele din urmă a cedat! Atac de cord. Doctorii care s-au ocupat de mine nu aveau la îndemână apă vie aşa că au folosit pedale pentru şocuri. Ciudat, credeam că şoc găseşti doar în ziarele cu fete 90% dezbrăcate şi poveşti 99% inventate de un PR slab pregătit (cum ar zice mama la prost). Trupul ăla era inutil. Îl părăsise viaţa. Aşa că l-au îmbrăcat în palton de frasin şi l-au pus la păstrare într-un fel de pivniţă cu acces restricţionat! Ceremonia a fost plăcută. Tăcută aşa cum a fost întreaga viaţă. Anonimă! Cioclii se grăbeau pentru masa de prânz, iar preotul n-a făcut mare efort căci nu avea cine să-i dea daruri!

Acum am 27 de ani... sunt încă mai tânăr decât Dan Andronic, burlac (am auzit recent într-un film că nimeni nu e fericit când e căsătorit) şi cu speranţe mari că am să ajung la fel de celebru ca Walt Disney. Chiar dacă va trebui să muncesc pentru asta, o să ajung la fel de celebru ca Walt Disney!!

Repetaţi cu mine:

O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney! Încă o dată!!! O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney! Încă o dată!!! O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney! Încă o dată!!! O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney! Şi încă o dată!!! O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney! O să ajung la fel de celebru ca Walt Disney!

P.S. Dacă urmăriţi cifrele cu atenţie şi povestea... s-ar putea să nu pară că are vreun sens... dar mai gândiţi-vă! A fost o înscenare sau doar reîncarnare?!

deconectat

realitatea ne pare o mâncare râncedă

o supă searbădă pe care o înghiţim de nevoie

plănuind în secret să evadăm

suntem la fel

vânători de defecte

oglinzi cu măşti şi perversiune

vrem să glumim căutând nemurirea

sportul nostru extrem este reţeaua

cele mai tari senzaţii se găsesc aici

suntem siguri pe click

plănuim să exploatăm bitcoins

pare ecologic

nu ne credem exploataţi

ci salvaţi din braţele singurătăţii

ne spânzutăm de circuite şi povestim diavolului

cât de fericiţi putem fi

câte vise are anonimul ăsta

câte fantome îi calcă pragul

câte aşteptări

suntem detectivi doar cât să ne acoperim urmele

suntem la fel

impresionaţi de pericole

animale bolnave rătăcite în jungla informaţiilor

eronate

drumul către afară îl mai găsesc puţini

suntem la fel

când punem pixul jos

Totul e până la suporteri tată!

Deci (cum s-ar zice, ştiu că nu se începe cu deci... dar trebuie să o spun) e simplu să-ţi faci duşmani printre cei fără minte. Tu-ţi dai seama dacă am ajuns pe baza unui text să fiu înjurat, ameninţat... Cât de inteligent să fii să faci asemenea lucruri? Păi, cam cât câinele care dacă te faci la el... începe să mârâie. Eu nu am spus nicăieri pe blog că deţin adevărul absolut, ci că aici îmi exprim părerea! Dacă aşa mi se pare mie... ce este aşa greu de acceptat? Parcă suntem într-o ţară liberă... mai ales că această opinie nu are de ce să te deranjeze. Că nu vizează pe nimeni în mod direct, ci mai ales un mod de comportare. Ei, nu! Eşti prost dacă spui unui suporter că nu a fost pe atât de gălăgios pe cât s-ar dori. E atât de greu de parcă aş fi spus aici cu nume şi prenume că X... nu a strigat cum trebuie la meci. Şi că se poate să i se ia leafa!
Şi în plus ar trebuie să citeşti textul cu atenţie că nu am fost aşa tranşant. Am lăsat destul de clar o mică portiţă în care am zis că: Bă, poate mă înşel. Deşi se poate să n-o fac... Nu ştiu de ce e aşa greu să accepţi asta!!!
Că dimineaţa asta am primit mesaje de genul... "dacă nu înţelegi sportul nu mai comenta". Ceea ce e cât se poate de drăguţ! Pentru că sportul în sine nu este o activitate lucrativă! Oricine face sport, fără să primească mare lucru de la asta... decât poate nişte satisfacţie interioară că şi-a mişcat organismul şi că s-a descărcat de "energiile negative". În rest, sportul în sine nu înseamnă mare lucru. Când intervine o competiţie... nu intră în vigoare imediat şi regula câştigului financiar! Adică îţi doreşti să ieşi învingător, dar doar ca să-i araţi celuilalt că eşti mai bun. Aşa se întâmplă de fiecare dată când diverse grupuri joacă "pe maidan" fotbal, handbal, baschet şi eu mai ştiu ce.
Poate fi vorba de bani atunci când e un sport la nivel profesionist. Atunci sigur că e important şi aportul financiar pentru performanţă. Şi atunci suporterul joacă un rol important! Că nu am văzut galerii (decât din acestea aşa improvizate) la meciurile dintre cei de pe strada C.A. Rosetti cu cei de pe şoseaua Focşani (dau şi eu acolo un exemplu!). Suporterul intervine atunci când merge la stadion şi plăteşte bilet ca să aibă parte de un spectacol al unor profesionişti. Cei care se ocupă exclusiv de aşa ceva şi o fac bine. Dar... la Brăila din ce ştiu eu... nu se plătesc bilete! Altcineva susţine echipa! Financiar. Că aşa dacă nu ar fi bani la mijloc... nu ar mai fi nici echipă. Buuuuun! Bineînţeles că bani pentru echipă pot ieşi şi din alte părţi decât cei de la spectatorii care cumpără bilet! De unde? Din publicitate. Şi, mă gândesc, de aceea e şi liber accesul la meci... pentru că cineva îşi pune nişte bannere acolo în sală şi ceilalţi fac cunoştinţă cu nişte mărci. Cei care plătesc echipa pentru a-şi face cunoscute produsele şi eu mai ştiu ce... Mă rog... la noi e doar un anume politician care vrea să-şi facă reclamă... şi el susţine şi echipa. Suporterul nu trebuie decât să vină acolo, să vadă meciul... şi bannerele de la sală şi cam asta îi e menirea într-o lume bazată doar pe profit.
Dar... uneori se întâmplă ca cineva să adore mai mult acel sport şi să-şi creeze idoli printre sportivi. Şi vine la meciuri pentru a-şi încuraja activ jucătorii/jucătoarele. Activităţi cât se poate de lăudabile. Şi foarte frumos gestul lor. Dar el nu are de-a face cu sportul în sine, ci cu oamenii de rând. Care caută modele de viaţă, de comportament... de stil de a fi şi mai ales de reuşită în tot soiul de sportivi, actori, creatori etc. De aici însă şi până la fanatism ar trebui să se tragă o graniţă foarte clară... pentru că nu suntem animale. Dacă vii la meci şi crezi că ai strigat din tot sufletul pentru echipa ta... nu văd de ce să te deranjeze faptul că unul... are altă opinie. Dacă lui i se părea că i-a auzit mai clar pe alţii habar nu am cum de se întâmplă aşa ceva. Cred că dacă aş fi spus că Dunărea Brăila a jucat mult mai prost decât Oţelul ieri... aş fi fost sancţionat mai puţin decât dacă... am zis că galeria a fost mai puţin zgomotoasă.
După cum văd... pe suporteri nu-i interesează echipa, ci de ei. Să iasă ei în evidenţă. Cred că asta înseamnă susţinere! Să nu cumva să te iei de suporteri căci cine ştie... Doamne! cât de inteligent să fii să faci asta? Eh, acum să încerci să le explici cum e treaba cu sportul... suporterilor e cam greu.
Mie personal îmi place galeria echipei de fotbal Liverpool. Ăia când încep să cânte se aude şi la televizor! Că încep să cânte toţi! Mi-a plăcut faptul că a strigat toată sala "Brăila" atunci când crainicul striga "Dunărea"... Că se auzea toată sala! Peste ce strigau cei de la Galaţi! Aşa mi-aş fi dorit să aud de la galeria Brăilei mereu.
E greu însă să te înţelegi cu un om care te înjură, te ameninţă şi aşa mai departe. Ăştia intră în roşu de la prostii din astea... am priceput că-ţi verşi frustrarea prin înjurăturile de la stadion... dar lasă-le acolo, nu aduna altele! şi deci textul acesta ar putea să fie inutil. Tot comentarii deştepte o să primesc. Nu ştiam că aşa găseşti oameni care să te citească. Fac o rubrică... comportamentul suporterului. Cei care-ţi dau întâlnire... dar nu se semnează!