cerul roşu,
parcă ar fi urcat iadul acolo
sau s-ar fi încrucişat săbiile
unor samurai
aşa ar începe un film trist...
gunoaie în oraş
feţe înăcrite
strigăte cu ură
fără să auzi sunetele citeşti pe faţa lor
sculpată în realitate
încrâncenarea
sau dispreţul
proiectat într-o conversaţie
plumburie şi ţepoasă
ca o ploaie acidă pe vremea cea mai stupidă
cu putinţă
dornici să te desfiinţeze
ah hominem sac murdar
hot în stradă
şi păsările răului urlau
normal că te doare
şi plângi
deşi în ochi nu ţi-au văzut niciun fir
de vis piedut
nici măcar un ac de siguranţă
nici măcar un câmp
pe care zace o inimă însângerată
a pianistului din ghetoul rătăcirilor nocturne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu