Aţi văzut filmul Jin-bip? Nu!? Să vă fie ruşine atunci! Lăsaţi porcăriile
cu efecte speciale în cascadă şi uitaţi-vă la domnul efracţie de treabă, care
spală rufele şi repară lucrurile din casă (CD-player, ceas de perete, cântar,
pistol...) în schimbul unor amintiri contrafăcute şi a unei cazări.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte! Ei bine, femeia fugară din
Bin-jip vâzând o imagine cu o femeie pe un perete, o ia şi o împarte în dreptunghiuri
mai mici (prin îndoirea foii pe care se găseşte imaginea). Şi aşază aleatoriu
aceste dreptunghiuri... Rezultă un tablou nou, avangardist... care poate avea
nenumărate interpretări.
Întrebarea mea este: ce s-ar întâmpla dacă am împărţi textul cu cele o mie
de cuvinte despre o anumită imagine în anumite subsegmente de text şi le-am
aşeza aleator? Ar avea acelaşi efect? Ar duce la poezie sau mai degrabă spre
absurd...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu