O campanie tristă, lipsită de umor

Remarc o jale funerară în ceea ce privește votul de duminică pentru alegerile parlamentare. Nu mai e avântul ăla mobilizator: hai, fraților, să le dăm în cap la corupți; dacă n-ai buletin de București, dar muncești în București, ești trădător de neam; hai să nu-i lăsăm pe ăia fără dinți în gură să ne decidă soarta noastră de tineri frumoși și liberi și informați etc., etc., etc.

Acum, nu mai e așa important dacă te duci la vot sau... dacă e să te duci la vot - ca să nu se săvârșească biata democrație - lasă speranțele de mai bine la ușa secției de votare. În cabina de vot intri numai cu dorința de a ține democrația pe aparate, ca pe muribunzii de covid-19. Nu votezi ca să fie mai bine, fiindcă se votează de mai bine de 30 de ani pentru ideea de mai bine, dar binele a ratat trenul către Grădina Maicii Domnului. Aici trebuie să ne luptăm să păstrăm DEMOCRAȚIA. De parcă până acum noi la asta am rânit. Nu am asistat impasibili la felul în care este încălcată constituția de către președinte. Și, ca să fie clar, e greu să ai idealuri și așteptări înalte când tu vii atât de terminat acasă încât numai de discursuri politice nu-ți arde. Democrația pe stomacul gol e doar o vorbă în vânt. Marginalii (majoritari, de altfel) vor rămâne tot neauziți, iar jocul de putere o să fie tranșat tot de guralivii cu sinecuri și șmenuri cu statul. Or, asta numai democrație nu e.

Doar că așa grăit-a președintele. Ne trebuie alegeri că altfel ni se veștejește democrația. Să nu care cumva să ne ducem la biserică sau la vreo peșteră considerată sfântă, căci sfântă nu e decât cabina de vot! Discursurile schizofrenice ale mass-media se revarsă asupra lumii fără niciun efect. Fiindcă lumea e deja împărțită și nu mai are timp să discearnă. Și nici chef. Și nu e vina ei... E contextul ăsta nenorocit în care puțini se mai ridică să emită pretenții. Se merge dintr-o inerție a instinctului de turmă către o lume care are ca principal scop sanctificarea individualizării responsabilității... și consolidarea prăpastiei dintre săraci și bogați. Ăia care-s bogați sunt bogați fiindcă sunt speciali, iar ăia care-s săraci sunt săraci fiindcă au niște defecte din fabricare. Dar, hei, e mai bine să greșim cu turma, decât să avem dreptate în singurătate, nu? Căci ăia care s-au plasat în fruntea bucatelor nu pot să accepte ideea că n-au avut decât noroc! Iar dacă au avut, trebuie că au avut fiindcă s-au născut măcar speciali.

Revoltele sunt pe teme minore, dar au ca sloganuri cuvinte uriașe. Omul însetat după libertate nu vede că nu-i decât victima propriei ignoranțe. Și e certat pentru asta! Mustrat. Pus la colț. Dar lăsat în propria ignoranță. Cei cu influență rămân uniți și perpetuează controlul. Dar nu-i decât un control efemer și trist, în care nu mai există nicio speranță! Lumea asta intuiește că s-a cam epuizat rezervorul de speranță pentru specia asta. Toate ideologiile sunt în criză și refugiul în utopii nu mai pare o opțiune. E clar că trecutul nu a fost niciodată idilic, iar viitorul nu e promis nimănui pe de-a-ntregul. Fără un control adecvat, societatea se destramă, iar tribalismul o să exacerbeze conflictele. Iar știința nu aduce nici măcar o alinare! Nu vine cu vreo nouă soluție. Tehnologia îți poate prelungi nefericirea cu 20% (zic unii), sau te poate ține captiv pe o insulă magică unde te identifici cu eroii. Dar realitatea e tot aia.

Mă uitam la un clip dat de USR-PLUS ca reclamă pe youtube. Bă, venea cu o tristețe din asta apăsătoare. Ai sperat, dar ai sperat de pomană, zicea o voce din asta tristă. Aș vota cu ăștia „noi”, dar au niște proiecte legislative care riscă să ducă lumea asta în și mai mare rahat. Măcar să se înhame la combătut P(D)NL! Și să-i mai dea peste bot arogantului de la Cotroceni.

Aș mai vota cu PSD - nu fiindcă ar fi niște minunați (deși pe cifre a fost cel mai performant proiect politic al țării, pe cifre și nu doar la furt, ci și la realizat chestii!) - în ideea că trebuie să le mai dea cineva peste zgaraibe fomiștilor de la P(D)NL. Măcar să mai apară prin presă mișmașuri, să se simtă și ăia... să nu fure cu lipsă de bun simț.

Că alte opțiuni nu văd. Pro România nu-i decât strânsura rataților politic. Micul uneltitor Ponta nu mai are cum să-și construiască anvergura politică avută în trecut, iar Tăriceanu nu vrea decât să iasă la pensie liniștit. Știe că nu mai contează. Mai rău e de ăla mic, care avea șanse să ajungă președinte.

Cu PMP n-o să votez niciodată fiindcă nu pot să susțin în funcții importante un turnător la fosta Securitate - și încă unul lipsit de o minimă remușcare. Un om eminamente rău. Cum e Iohannis un om politic eminamente prost și inadecvat, la fel e Băsescu un om politic eminamente rău.

Cel mai probabil - pe discursurile astea tânguitoare și cu perspectiva unui dezastru la orizont (vine-vine primăvara, este criză-n toată țara) - o să rămân acasă, iar dacă ies... o să-mi anulez votul. Cum am făcut de atâtea ori.

Demos - dezamăgirea modernă socialistă

De ceva vreme, Dragoș Pătraru invită la dialog diverși oameni politici mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Toate astea se întâmplă la „Cafeneaua Nației”, o subsecțiune a emisiunii oficiale „Starea Nației”, subsecțiune care tinde însă să devină o emisiune independentă de interviuri.

 

Săptămâna trecută au fost prezenți la „Cafeneaua Nației” doi reprezentanți ai partidului Demos, Andreea Petruț și Claudiu Crăciun. N-am urmărit discuția până la capăt, fiindcă oamenii - poate bine intenționați - băteau câmpii cu grație. Ideea de a veni la interviu în tandem femeie-bărbat - pentru a demostra că Demos e un partid care oferă șanse egale atât bărbaților, cât și femeilor în politică și administrație - mi s-a părut drăguță. Dar nu foarte eficientă dacă Andreea îl căuta într-una cu privirea pe Claudiu.

Din cele aproximativ 45 de minute pe care le-am urmărit din interviul menționat am desprins următoarele chestii:

1. Demos nu-și cunoaște publicul. Andreea Petruț a rostit de multe ori „influenceri”, care asociază în discursul lor politica de stânga cu socialismul comunist. Prin urmare partidul acesta se adresează tot unor corporatiști din urban, inși care se vor simți mult mai reprezentați de USR și PLUS.

2. Demos nu are nicio idee concretă despre ce să punem în locul a ceea ce există acum. Claudiu Crăciun a repetat că politica actuală e falimentară pe temen lung. E adevărat că nu se pot susține bugetele țărilor pe fabrici vremelnice de confecții și cablaje auto, fabrici în care lucrează oameni necalificați. Exploatabili și exploatați. Avem nevoie de echitate și solidaritate socială. Dar... cum se face asta concret... omul n-a răspuns. Dragoș Pătraru s-a pus perfect în pielea unui angajator care vine în România pentru că face profit mare angajând oameni necalificați. Nu poți să te bazezi pe tipul ăsta de afaceri, dar plecarea lor din țară ar lăsa pe drumuri multe familii! Cum faci să nu se întâmple asta? Sau cum îi ajuți pe cei ajunși în punctul ăla? Demos n-a răspuns concret la întrebarile astea prin intermediul niciunei voci aflate pe canapeua de la „Cafeneaua Nației”. Cel puțin nu în intervalul de timp în care am urmărit eu convorbirea celor trei!

3. Andreea Petruț s-a lăudat că l-a cunoscut pe Claudiu Crăciun la protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană. Avem de-a face iar cu o legătură cu hipsterii din urban, mai atrași de ideile de dreapta. În plus, nu i-am văzut deloc pe foștii activiști de la Roșia Mondană în stradă anul trecut când în Cațavencii apăreau informații documentate despre felul în care petrolul și gazele naturale din Marea Neagră erau concesionate pe trei tinichele unor corporații. Tot în Cațavencii am găsit informații despre cum emoția pricinuită de protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană era transformată în bani prin jocul la bursă. De oamenii care aveau tot interesul ca protestele să aibă efect... Experiența în contestarea amenzilor date de Jandarmerie nu te face un politician strălucit.