Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările

miercuri, 22 iulie 2026

"Da, mă, da' ești mare!"

Au fost recent examenele care împart copiii între genii și loaze. Că așa suntem noi, oamenii, avem nevoie de descrieri clare ale unor situații mai complexe decât le putem înțelege. Nu o să discut și eu despre eleva care a făcut meditații cu bunicul sau alte chestiuni asemănătoare. E doar un intro pentru altă idee. Că vremea interesului pentru subiectul acela a apus oricum de mult.

Unul dintre examene este etichetat drept „al maturității”! Nu-l treci pe ăla, rămâi în copilărie pe vecie sau până îl treci. Or, dacă totul ar fi atât de simplu pe cât ne lasă limbajul să credem, atunci lumea s-ar fi împărțit de mult în două mari categorii... Am ședea fiecare echipă jumătatea ei de teren și viața ar deveni simplă. 

Dar nu e vorba de copii aici. Ci doar de părinți. Care au intenții bune, dar, doar intenția, în sine, nu contează, atunci când acțiunea este vătămătoare. Am avut ocazia să cunosc un caz - acum câțiva ani - în care mama unui băiat i-a interzis să se ducă la un colegiu tehnologic doar fiindcă reputația colegiilor tehnologice este compromisă. Asta deși tipul văzuse acolo un potențial parcurs care să îl îndrepte pe un drum care să îi aducă o carieră pe tiparul lui psihologic. Adevărul este că aceste instituții chiar sunt slab cotate pe bună dreptate. Fiindcă ele însele atrag elevii cu mediile cele mai mici. Și totuși - chiar în condițiile astea - la concursuri internaționale de tehnică, elevi de la acel colegiu tehnologic au obținut rezultate care i-au impresionat chiar pe profesorii de afară!

Ca atare, uneori părinții își împing copiii către direcții care le provoacă nefericire, către job-uri cu stres maxim și recompense materiale și sufletești minuscule! Când omul matur se plânge de situația jalnică în care l-au adus deciziile influențate de presiunea părinților aceștia îi spun cu liniște și fără niciun pic de compasiune față de nefericirea lui: „Da, mă, da' ești mare!”. Pentru acești părinți este mai important confortul lor social decât felul în care se simte „sânge din sângele” lor! Se duc în lume cu mândrie vorbind despre ce mare a devenit copilul lor. Cu toate că nici nu e atât de important în companie, nici salariul lui nu e pe măsura muncii prestate și nici satisfacții sociale nu are de pe urma lui. Pentru că are program complicat, sarcini dificile și e mereu supus unor presiuni mari să termine repede-repede-repede că trece „Dead-line”-ul ăla nenorocit... 

sâmbătă, 6 februarie 2021

Cum să fii fericit în viață

Când vine vorba de fericirea în viață există două școli mari de gândire: aia a secretului universului, în care trebuie să ai așteptări mari ca să-l convingi pe univers să-ți ofere pe tavă împlinirea visului și aia a pragmatico-realiștilor care spune că trebuie să-ți calibrezi cât mai jos așteptările, iar viața ta o să fie simplă, predictibilă și pe alocuri fericită.

Primii o să-ți arunce în față un argument pe care nu-l poți răsturna prea simplu: fără vise și oameni care să creadă în ele (deci fără așteptări mai mari decât pare posibil) nu am fi ajuns ca specie prea departe!

Cei din cea de-a doua categorie se vor agăța de ideea că universul, de fapt, nu joacă niciun rol în ecuația speranței. Și chiar dacă succesul ține și de încrederea cu care acționezi, este important să nimerești în locul potrivit, cu oamenii potriviți, care să înțeleagă și să accepte faptul că e și în interesul lor să creadă în visul tău. Așa că acceptarea posibilității înfrângerii te scutește de multe neplăceri, de dezamăgire și de depresie. Orice vine peste așteptările tale contribuie la starea ta de bine.

Sigur că astea sunt doar niște simplificări grosolane, dar ăsta e un articol pe blog - cititor de pe net avid de înțelepciune și adevăr. Iar eu cred că trebuie să mergem pe calea înțelepților. Calea de mijloc. E bine să ai scenarii optimiste în cap, dar e la fel de indicat să ai și așteptări scăzute. Cum funcționează asta? Mă bucur că ai întrebat, cititor avid de înțelepciunea și adevăr de pe internet! O să-ți dau un exemplu ca să pricepi mai bine. Căci exemplele sunt făcute ca să priceapă și proștii.

În clipa în care îți propui să încropești ceva trebuie să ții seama de două borne. Aia pozitivă - care trebuie să fie la cel mai mic grad al scenariului pozitiv și aia negativă - care să fie pe o treaptă de mijloc a eșecului. Adică, nici dracul nu trebuie să fie chiar atât de întunecat, căci altfel nu ai mai funcționa ca om și nici succesul nu trebuie exclus din start din schemă. Practic, așteptarea ta trebuie să penduleze între aceste două borne. Să poți să fii fericit și dacă o dai în bară, fiindcă ai învățat ceva și poți încerca din nou altceva cu un plan mai bun; dar să fii și mai fericit în cazul în care reușita depășește cu mult cea mai optimistă așteptare a ta.

sâmbătă, 11 aprilie 2020

Subtle art of not giving a fuck (arta subtilă a durutului în cur)

Circulă - ca covidul din gură-n gură - o vorbă mare prin lume. Cică dacă nu folosești lunile de izolare ca să capeți niște transformări subtile ale sinelui, ai trecut prin pandemie de pomană. De parcă toată lumea e capabilă să-și schimbe starea intelectuală sau profesională în mod radical în numai câteva luni... Nu devine nimeni programator după ce a citit o carte de programare decât dacă are niște aptitudini matematico-logice exersate de-a lungul timpului... Orice încerci să faci acum, trebuie să fii conștient că pui niște baze! Nu că ai să te schimbi radical. Căci asta e o prostie.

De aia, m-am apucat să mai citesc și eu. Nu că până acum nu citeam, dar nu cu atâta spor. Am terminat într-o săptămână cartea „The Subtle Art of Not Giving a Fuck” a lui Mark Manson. E a doua carte pe care o citesc direct în engleză - după Sapiens a lui Harari. Că versiunea în română nu se găsește nicăieri pe net moca. Și, sper uimirea tuturor - deși nu pot să mă laud că stăpânesc engleza la un nivel avansat, am și înțeles ce am citit. Cu bazele pe care le am eu (de la filmele americane), ajutat de dicționar uneori, cartea poate fi citită de oricine.

Am ales să-i dau o șansă după ce Alex Mocanu - într-un podcast Între show-uri cu Teo, Voi și Costel - a zis că această carte ar merge pentru perioada asta. Am mai auzit de ea și de la podcastul Vocea Nației a lui Dragoș Pătraru. Așa că... de ce nu? Nu? Adică, mă uit în fiecare zi la situația de la nivelul României și când văd că numărul de îmbolnăviri cu noul virus crește... încep să mă îngrijorez la modul atacuri de panică. Deci hai să aflu și eu cum e cu arta durutului în cur.

Ei bine, nu e bre! Nu e! Ca să te doară-n cur, trebuie să înveți să nu te doară-n cur de unele chestii. Și deci să nu te doară-n cur. Nu există nicio artă a durutului în cur!

Autorul pretinde că nu vrea să dea sfaturi de viață ca toți ăia care-i îndeamnă pe oameni să gândească pozitiv despre ei înșiși, dar dă sfaturi de viață privind suferința (pe care trebuie să o accepți că nu e altă cale în viață) și angajamentul în ceea ce crezi tu că merită. Rămâi un simplu mediocru cu familie și copii și o căsuță liniștită, că dacă o să te joci la casele mai mari cu multe dame ușoare și droguri și bani și plasme etc., ele nu-ți umplu golul din suflet. Pe de o parte pretinde că nu poate să dea sfaturi fiindcă de fapt nimeni nu știe ce naiba face cu adevărat în viață, pe de alta merge la sigur cu angajamentul și responsabilitatea.

Pe finalul unui capitol vorbește despre faptul că Ernest Becker spune că problema oamenilor rezidă taman în faptul că toți suntem înhămați la proiectul nostru pentru imortalitate; în fix capitolul următor Manson o dă cotită cum că e importantă moștenirea pe care o lași... Când te gândești la moștenire, practic te gândești cum să rămâi nemuritor. Vrei să lași ceva în urmă, care să rămână după ce corpul tău fizic n-are să mai fie animat de viață.

Nu vreau să spun că e o carte care nu-ți poate aduce nimic nou! Dacă nu știi poveștile cu care-și înflorește argumentarea, capeți niște cunoștințe noi. Aș putea da ca exemplu modul în care interpretează autorul opera lui Shakespeare - Romeo și Julieta. Mark Manson sugerează faptul că „Marele Will” poate nu a vrut să celebreze iubirea romantică prin piesa lui de teatru, ci mai degrabă să o ridiculizeze. Nu am mai văzut nicăieri modul ăsta de a interpreta una din cele mai cunoscute opere de pe planetă.

Dar sunt prezente de-a lungul cărții despre arta durutului în cur și o grămadă de chestii pe care le poate intui oricine: dacă vrei să-ți iasă ceva și să ajungi să te bucuri de faptul că ai reușit într-un domeniu, atunci nu ține cont de ce spun cei din jur și înhamă-te la muncă! Suferă chiar pentru ideea ta. Și fă ce e corect. Sunt mai multe șanse să reușești astfel! Nu e nimic garantat, dar sunt mai multe șanse să ajungi unde vrei dacă te duci în direcția aia. Dacă te autovictimizezi și îți spui că nu e nicio cale, atunci nici n-ai cum să reușești. Fiindcă nu acționezi în direcția reușitei. Dar asta știe orice om, care stă să cugete mai mult de o oră cu privire la aspectele astea. Și, de asemenea, nu trebuie să te sperii la primul eșec. Că nu are cum să-ți iasă din prima! Nici măcar mersul biped nu ți-a ieșit din prima! Până nu ești prost, deștept nu te faci!

Sigur că nici angajamentul nu poate garanta nimic! Căci are șansa, la un moment dat, să ducă la autovictimizare! Adică, timpul nu iartă pe nimeni. Și după o vreme te lasă puterile. Chiar dacă te-ai angajat în ceva 100% și ai suportat o tonă de rahat de la viață... la capătul călătoriei ăsteia te poate aștepta pur și simplu eșecul! Că viața nu e corectă. Și după asta ce-ți rămâne? Să te consideri o victimă! Căci nimic nu e garantat pentru nimeni! Van Gogh a murit sărac și singur, chiar de era dedicat complet picturii. Poate că în clipele în care se afla cu pensula pe pânză avea bucuriile sale sufletești, totuși... n-a dus asta la împlinire și la autosatisfacție deplină ca urmare a recunoașterii talentului său! Câți artiști necunoscuți a avut oare lumea asta? Câte alte fapte demne nu sunt azi uitate?

De asta nici cartea asta - despre care autorul ei pretinde că ar fi sinceră - nu e decât o altă amăgire! Nu trebuie să citești o carte să-ți dai seama că nu e nimic garantat și că orbecăim cu toții pe nisipuri mișcătoare. Repet, fără să spun că e 100% inutil să o citești! În plus, mi se pare că titlul e unul mult prea comercial pentru mesajul pe care-l propagă: acela că nu e nimic garantat, dar nu umblați după plăceri efemere că ele nu umplu golul din suflet.

Oamenii sunt diferiți, dar și asemănători. Nu trebuie să se creadă nimeni special. Fiindcă nu e nimeni cu adevărat special. Totul ține de anumite contexte! Până și autovictimizarea poate duce la o oarecare formă de reușită în viață... Totul depinde de cine îți este aproape și cât de tare te sprijină ca să înveți ce e de învățat și să te ajuți singur... Chiar dacă la un moment dat o să crezi că nu e drumul tău, o să înveți repede să apreciezi unele reușite simple când reușitele grele n-or să fie disponibile. Dar da... chestiile care-ți ies prin forțe proprii și suferință sunt cele care te ajută cel mai tare să ai încredere reală în tine...

Și, ca orice autor al epocii ăsteia care se respectă, vorbește și domnul Mark Manson despre budism. Sau arta acceptării vieții așa cum e ea. Doar că acceptarea asta te poate duce către însingurare, meditație suicidală, lipsă de progres (părerea mea)... Hai să fim din nou animale. Din păcate, nici asta nu e o opțiune. Căci și chemările biologice necesită acțiune. Nimeni nu are răspunsuri definitive pentru nimic. Iar epoca asta a cunoașterii informațiilor instante nu are nimic de care să te agați. Singura certitudine e că vrem să fim fericiți. Cum reușim asta? Prin muncă și angajament, spune Mark Manson. E cea mai goală de speranță că există vreun proiect al imortalității valabil epocă pe care a avut-o omenirea de când a ieșit din peștera lui Platon și până astăzi...

Ca o ultimă observație: deși remarcă faptul că nu suntem speciali (nu atât de speciali încât să ne autoîncoronăm), totuși autorul recunoaște că suntem speciali. De ce? Fiindcă trăim. Am câștigat la loteria numită viață. Există așa de puține șanse să ne naștem încât ar trebui să fim recunoscători! Și să ne doară-n cur de părerile potrivnice ale altora și de piedici. Căci singura certitudine e că, în cele din urmă, o să murim.

duminică, 12 februarie 2017

Subtitrare - Review - S2 E9 - Happiness, Pillow Fight, Imaginary Friend

Subtitrare Review, Subtitrare Review S2 E9, Subtitrare Review S2 Ep9, Subtitrare Review S02 Ep09,  subtitrare Review - Happiness, Pillow Fight, Imaginary Friend, subtitrare Review - 02x09, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s2 e9, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s02 ep9, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s02 ep09, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s02 ep09 download.
____________________________________________________________

Oare întunericul din inima pușcăriașilor a transformat o simplă bătaie cu perne într-un dezastru? Sau e lupta cu perne un sport sângeros deghizat, ceva asemănător cu umflarea penelor inspirând brutalitatea oamenilor cumsecade altfel? Nu pot spune cu certitudine! LOL
____________________________________________________________

Copilul nostru de șase ani ne-a vorbit recent despre prietenul ei imaginar. Nouă nu ne-au plăcut deloc niciunul dintre prietenii său reali și ne temem că nu ne va plăcea nici ăsta imaginar. LOL
____________________________________________________________

- Hei, ai văzut ce zi însorită e afară?

- Dar tu ai citit articolul care despre cât de ineficientă e loțiunea de plajă?

- Din fericire, nu.

- O să murim cu toții din cauza cancerului de piele! Îți trimit link-ul!

- Grozav, e mereu o plăcere să primesc un link! LOL
____________________________________________________________

Ce bine că ne-am eliberat de sub dominația coroanei. Acum avem drepturi. Mulțumesc Constituției! Acum o să fac o plimbare cu mașina poliției! LOL
____________________________________________________________

Propunerea producătorului meu era complet nerezonabilă, dar argumentele lui erau convingătoare! LOL
____________________________________________________________

- Încercarea de a fi fericit tot timpul m-a făcut să mă întreb: „Cât de mult controlăm emoțiile vieții de zi cu zi?” Suntem neajutorați în fața lor ca în cazul vremii sau sunt chestii pe care le punem controla?

- Ca vremea...

- Oh, nu! Eu spuneam că vremea n-o putem controla...

- Dar dacă te muți în Hawaii? LOL
____________________________________________________________

Să fii fericit mereu pare cel mai absurd mod de a viețui, dar totodată pare, probabil, și cel mai puțin absurd mod să trăiești. LOL
____________________________________________________________

Imaginațiile nu coincid tot timpul! LOL
____________________________________________________________

Visul meu pentru o lume pașnică a fost brutal sfărmat odată cu nasul meu. LOL
____________________________________________________________

Descărcați subtitrarea pentru versiunea:

Review.with.Forrest.MacNeil.S02E09.Being.Happy.-.Pillow.Fight.-.Imaginary.Friend.WEBRip.x264.AAC

duminică, 20 noiembrie 2011

fericirea e nimic altceva

fericirea nu are sex
cu toate astea toţi se dau la ea
şi totuşi nimeni
nu reuşeşte s-o aibă

ea nu te priveşte niciodată în ochi
lăsându-te să (te) minţi
cu neruşinare
ca atunci când îţi spui în sine
că ai câştigat deşi
inima ţi-a fost violată
şi încă sângerează
ca o virgină
(inima în orice situaţie seamănă
cu o virgină proastă)

fericirea îţi ţine pleapele precum
ferestrele fugite
şi dimineaţa te trezeşti neom
cu zel de muncă şi turbare
că ai citit de pe tavane
tot soiul de copilării

sau te atacă într-un unghi orb
şi te înţeapă cu un ac sau bold
îţi injectează endorfine
şi flueri la stele fără ruşine

fericirea te mângâie acolo unde trebuie
mai sus... mai... jos
sau mai adânc
de parcă-ar gâdila un sfârc

ea face multe
şi desface
te scoate în oraş la bere
îţi dă cadouri şi urări

şi te sărută uneori...
dar niciodată nu cedează
nu stă s-o iei tu de nevastă

ea e un zâmbet şi nimic
o clipă sau un parazit

e o bucată de pizza când eşti
lihnic precum un cerşetor
sau o peluză incendiată
şi se duce o dată cu fumul ei
sau cu al unei ţigări

fericirea e hârtia igienică
pe care o întrebuinţezi
la ştersul căcaturilor
din viaţa ta
sau şerveţelul necesar
să-ţi ştergi încălţămintea

fericirea e ea...
cu nenumăratele abordări
pare la îndemâna oricui
atât şi nimic altceva

edit: am mai modificat pe ici pe colo... nu-mi plăcea finalul...