Se afișează postările cu eticheta Vladimir Putin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vladimir Putin. Afișați toate postările

luni, 5 septembrie 2022

Dictatorul se răzbună

Nu am mai văzut de mult o ediție a emisiunii „În gura presei”, dar ieri, duminică, 4 septembrie 2022, am zis să mai arunc un ochi în direcția aia. Nu-i vorbă, Mircea Badea deja repetă la infinit aceleași prostii ale sale.

Când se întrevede apocalipsa economică, dânsul recită mandra „o să fie foarte rău”. Ca orice ins care joacă la cacealma, nu explică vreun mecanism clar care va duce la dezastru. Ci doar spune că el anticipează năpasta economică. Iar aia o să vină, probabil. Dar cât de greu trebuie să fie astăzi să prevezi faptul că „va fi foarte rău”? Dacă nu va fi, nici nu are importanță! Dar dacă va fi, o să ne spună că el a știut! Citise în ratatul pe care-l deșertase în latrină după ce-l mâncase cu o noapte în urmă. I se arătase într-o reflexie de la ochelarii lui Mihai Gâdea. Habar nu are!

Are câteva clișee care-i plac: bitcoin o să se ducă în cap. E și foarte complicat să anticipezi că o schemă piramidală o să consume toate dozele de credulitate ale inșilor care investesc în ea și o să se spargă precum un balon de săpun. Chiar nu e nevoie să ne spună în fiecare zi asta!

Incompetența maximă îi iese la suprafață când își dă cu părerea cu privire la „climate”. Îi place să folosească termenii englezești cu sens peiorativ. El e ironic. Și nu la adresa unor simpli românași. El ia în derâdere întreaga planetă. Iar singurul său argument este: „păi, ce? planeta asta nu a mai avut parte de încălzire accentuată? a fost mereu echilibrul ăsta? nu! deci, plm, ce pot să facă oamenii? nu e arogant din partea noastră? ce proști sunteți că voi credeți că puteți să inversați fenomenul încălzirii globale! e ireversibil, bă, orice ați face! și Greta... să se mai ducă la școală, că nu înțelege despre ce vorbește”. Ăsta e discursul lui! Doar că uită să ne spună faptul că oamenii de știință au descifrat în mare parte cam de ce s-a încălzit planeta în trecut. Că la baza acestei încălziri au stat fenomene asemănătoare cu cele din ziua de astăzi. Că da... au existat dezechilibre ecologice, dar fiindcă anumite viețuitoare au devenit prea numeroase și au consumat irațional resurse din mediu! Fix cum face omul astăzi! Unele probleme au fost cauzate de dezastre pe care nici omul nu le putea prevedea, dar astăzi sigur-sigur nu e vorba de așa ceva! Dar e mai bine să oferi și să-ți oferi nutreț pentru cretini...

Cu toate astea, noaptea trecută a spus și ceva cu sens. Mă rog, nu a așezat totul în cuvinte așa cum o să o fac eu. Dar a amintit de fapt. Nu din inteligență. Ci din răutate! Și-a ales ca boală, boala pe „haștagiști”. Ieri noapte, i-a numit „soroșiști”. Ca un manipulator de joasă speță, etichetează oameni pe care îi urăște (la propriu! fiindcă să nu uităm că Oana Dimofte - fostă Dobre - era invitată în vremea lui Băsescu la Sinteza zilei să combată; și era chiar lăudată de Badea fiindcă - în calitatea ei de scrib la ziarul „oficios” Evenimentul Zilei - avea opinii anti-Băsescu). Ăsta e un procedeu de manipulare specific sistemelor totalitare: îl categorisești pe om într-un anume fel și prin asta spui că este, de fapt, mai puțin om decât tine. Haștagiști, soroșiști, neomarxiști, comuniști, naziști, leniniști, burgezo-moșieri, imperialiști, staliniști etc. E un procedeu atât de banal și totuși atât de eficient! Nu are importanță ce spune insul, l-ai categorisit subom și de aici orice idee emite - de bun simț sau nu - e greșită din start! Fiindcă e subom. Cum să aibă un subom o opinie de om??

Și acum trecem totuși la prostiile scrise pe facebook de către „soroșiști”. Carevasăzică iarna asta o să trebuiască să ședem în frig pentru democrație! Ca să îl înfrângem pe Putin. Dacă asta depinde de noi, hai să punem o haină în plus pe corpurile noastre încărcate de spirit democratic și să îi arătăm ce gigantice valori morale deținem. Doar am trecut prin aceleași cazne și în comunism!

Aici mi s-a întrerupt o sinapsă fiindcă am sesizat umorul din textele prezentate de Mircea Badea. El o dădea cu mândria proletară, dar eu mi-am amintit de trecutul trăit de mine. Ani de zile mi s-a spus pe diverse căi ale mass-media faptul că în comunism se suferea de foame și de frig. Și că a venit capitalismul de mână cu democrația și a adus abundența. Și deci libertatea înseamnă prosperitate și... democrația ține de cald. Aceleași voci trimfătoare în trecut ziceau că a picat Ceaușescu fiindcă ținea lumea în frig și foame. Azi ce facem? Stăm în frig și foame ca să ținem democrația în viață? Trebuie că în mormânt acolo unde se odihnește dictatorul să i se fi întipărit un rânjet pe meclă și de la cimitirul Ghencea să se fi auzit un hohot rârâit...

luni, 9 mai 2022

„Normal People Scare Me”

M-am intersectat recent - cred că în dimineața zilei de vineri - în tramvai cu o persoană despre care am vaga bănuială că e gender fluid. Silueta cu pricina era uscățivă. Podoaba capilară avea nuanța castanie și era ornată de niște șuvițe roșiatice, suficient de întunecate să se piardă în backgroud. Tunsoarea tip castron mi-a adus aminte de Șopârlă în vremurile lui de început de celebritate - pentru cine mai știe „formația Animal X. Urechile aveau atașați câte doi cercei destul de discreți (unul înfipt în lobul urechii și celălalt mai sus). Mâna stângă, redusă ca dimensiuni, era împodobită de inele ca ale lui Oreste Teodorescu (pe vremea când era pe câmpiile misticismului)... Dreapta, în schimb, nu conținea niciun accesoriu. În rest, nu avea nimic deosebit. Era la fel de minusculă precum cealaltă. Am mai putut vedea când a coborât înaintea mea - la stația unde ar fi un liceu dintre alea mediocre-bune din oraș - că purta niște jeanși negri, spălăciți, skinny-man gen. Care nu acopereau gleznuțele... Dar nici astea nu erau lăsate pradă răcorii dimineții de primăvară, ci erau protejate de carâmbul unor ghete negre. Curate. Îngrijite chiar.

Nimic aparent violent la persoana respectivă. Sigur, nu era o apariție banală, dar nici nu dădea impresia că o să revoluționeze lumea! Ca să mă exprim ca un mediocru absolut: o puștoaică (deși mie nu mi-a dat impresia că s-ar fi identificat cu genul feminin și e, cum s-ar zice, treaba ei/lor) de liceu (15-16 ani), în căutarea unei identități. La fel ca orice adolescent în căutare de idei care par istețe și pe care vrea să le îmbrățișeze cu toată ființa... Dacă nu ai trecut prin etapa asta de viață, bravo ție! Ești încă un element pe care societatea îl consumă zilnic pentru a-și hrăni vitalitatea. Nici mai puțin important, nici mai mult important!

Ceea ce m-a scos din adormire și m-a aruncat în fântâna unde au borât ideologii a fost însă rucsacul. Pe el am putut citi următorul mesaj: „Normal People Scare Me”. Sau poate era: „Normal, People Scare Me”?... Doar că, la fel ca în cazul Oracolului din Delphi, virgula trebuia să o adăugăm noi. Ceea ce mă face să cred că mesajul era mai direct: „Normal People Scare Me”.

Constat că de la o vreme se înăsprește discursul public. Cuvintele - deși aparent banale - îți sapă în creier un tip de mentalitate pe care este greu să o mai abandonezi. Face parte din tine și din felul cum măsori lucrurile pe care le întâlnești. În trecut, am auzit în serialul Victorious mesajul: „Normal is Boring”. Sigur ideea era luată din altă parte, dar era transpusă bine în viața unor adolescenți, care aspiră să devină vedete media. Iar la liceul de artiști, nu este foarte indicat să vrei să nu ieși din mulțime. Serialul are în subtext, fie și fără să își fi propus asta în mod expres, dorința de a îndoctrina noua generație în ideea de a accepta mai ușor pe cei diferiți.

Mă întreba cineva de ce totuși sunt încă la liber pe site-uri de torrente seriale noi? Iar răspunsul meu a fost: fiindcă așa ajunge o parte a culturii americane în creierele de pe aici. Nu e un gest filantropic. Noi credem că păcălim un sistem, dar de fapt ajungem să ajutăm o anumită cultură să poată să se impună de-a lungul unui teritoriu. Normal că asimilarea nu se va face imediat, dar cu fiecare secundă pe care o petreci urmărind ceva produs peste ocean, te încarci puțin câte puțin cu un mod de a gândi, de privi lumea și viața.

Doar că acum normalul nu mai e plictisitor, ci de-a dreptul înspăimântător! Mesaj radical! M-am uitat pe un dicționar online Cambridge să mă asigur dacă am înțeles bine. Poate o fi vreo nuanță a lui „scare”, care îmi scapă mine. Dar... nu e!

În primul rând, m-a făcut să mă întreb dacă la 15-16 poți să conștientizezi, dincolo de nesiguranța personală, că indivizii ăștia „normali” sunt baza societății care îți împrumută și ție o identitate. Fără societate ce ești? De asemenea, faptul că îți permiți să afișezi un astfel de mesaj de protest radical, spune ceva și despre societate în sine! Există oameni mult mai periculoși decât „normalii”. Ca să nu mai vorbim despre amenințările din prezent. Cât de normal mai pare Putin? M-am dus departe? Oh, da! Dar nu cred că există un consens nici printre cei care au devieri de la normă.

Știu că nu poți să pui nuanțe în sloganuri! Înțeleg și nevoia de revoltă față de o societate retrogradă! Dar totuși mi se pare că ne ducem într-o zonă în care conflictul o să fie inevitabil. Am fost „forțat” să văd două documentare recent despre istoria „celei mai importante democrații de pe planetă”. Și, băi, nene, băi, ce se mai umblă cu democrația în gură pe acolo unde s-au bătut ăia ca chiorii între ei pentru a da democrație din asta la tot poporul! Și încă se bat fiindcă ei folosesc un sistem cu două partide. Clar! Fără balamale și discuții. Ori ești cu unii, ori ești cu alții. Un comentariu legat de integrarea negrilor în politică sugera că au devenit și ei la fel de lipsiți de maleabilitate ca și membrii partidului în care s-au integrat. În loc de o viziune proaspătă, au căpătat aceleași metehne. Iar cei care aveau un „vis” și niște capital politic, au fost asasinați.

E ceva în natura schimbării care cere conflict! Și poziționare drastică. Fără compromisuri. Chiar dacă asta înseamnă că o să se ajungă la o soluție care o să nemuțumească pe toată lumea!

Dar... hei, v-am zis! Tipul ăla de constituție și gesturile... mi se păreau de om care mai mult latră decât mușcă. Am văzut niște rockeri tineri zilele astea. La fel de îngrijiți! Credeam că a dispărut specia, dar m-am înșelat. De rockeri, nu de rockeri îngrijiți. Asta e noutatea epocii! Deci poate că, de fapt, mesajul era mai degrabă: suntem înspăimântați de tirania normalității majorităre și nici nu avem vreo cale de scăpare!

Poate că lumea asta și-a epuizat deja toate resursele de speranță.

miercuri, 18 iulie 2018

Documentarele și cercetările despre extratereștri băltesc în aceleași preconcepte ale conspirației...

Întrucât zilele trecute, într-un colț de browser, apăruseră un clickbait care susținea că oamenii ar fi singurele ființe inteligente din univers, mi-am amintit că acum ceva vreme clocisem un text pe care, din lene, nu l-am mai scris. Bineînțeles, din corpul articolului pe care dai click nu reiese în niciun caz că am fi chiar singurele animale care au conștiința morții lor în universul ăsta... Dar astea nu-s decât mofturi!

Cum de m-am intersectat în viața asta cu nemaipomenitul documentar despre fenomenul OZN Unacknowledged? Propaganda de pe site-urile cu subtitrări moca m-a făcut curios (proastă alegere). Prezentarea filmului avea mai mult de un rând, fiind laudativă în privința faptului că realizatorul și-a pus curul la bătaie spunând niște adevăruri incomode.

Doar că aceste adevăruri incomode porneau de la arhicunoscutul caz Roswell. Și totul continua în linia clasică a conspirațiilor - până la dacul Tesla (bine, americanii nu și-ar permite niciodată să spună faptul că pe omul ăsta l-a chemat Nicolae Tesla și era descendent latin din dacii vașnici, cei mai viteji și drepți dintre traci).

Concluziile mele cu privire la acest film - în ordinea numerelor de pe tricou - ar fi:

1. singura idee decentă mi s-a părut cea în care se făcea legătura între apariția așa zișilor extratereștri/indivizi din alte universuri și începuturile experimentelor nucleare printre pământeni. E o speculație, dar nu e una care să nu aibă niciun sens! O fi posibil ca o explozie nucleară chiar să creeze niște deranj în alt univers. Și pentru asta cineva a fost trimis aici să investigheze... Nu avem probe, dar nu putem ignora idea ca fiind total greșită!

2. probabil că americanii (la nivel administrativ și la nivelul serviciilor secrete) știu mai multe despre fenomenele OZN/extratereștri/inși de prin alte universuri. Totuși, nu poți să susții că Edward Snowden e un trădător și să ceri guvernul să desecretizeze toate documentele legate de subiectul care te interesează doar pe tine. Snowden a spus lumii întregi (aducând probe în acest sens) faptul că intituțiile de forță din SUA supraveghează viața de pe internet a propriilor cetățeni. În mod cât se poate de ilegal. Nu cu multă vreme în urmă, utilizatorii de Facebook au protestat de formă din cauza faptului că informațiile despre ei (pe care ei singuri le urcaseră pe internet) erau utilizate pentru a le influența preferințele. Din păcate, ne întoarcem cu toții spășiți în fața display-urilor, fără să luăm foarte în serios avertismentele astea. Așa s-a sacrificat Snowden de pomană, fiind adoptat de taica Putin. Ca să capete acum eticheta de trădător pentru toți adepții teoriei conspirației OZN. Un destin tragic, care merită o poveste mai profundă decât cea pe care am văzut-o în filmul Snowden.

3. Știți ce e greșit la adepții teoriei conspirației legate de OZN? Faptul că ei cred că în documentele păstrate la secret de instuțiile din SUA se găsesc informații tehnice care ne-ar îmbunătăți viața în așa hal încât am renunța complet la poluantul petrol și am folosi doar apă pe post de combustibil. Doar că această teorie suferă de o fractură logică gravă. De ce ar dori cineva să păstreze secret un motor care funcționează doar cu apă? Plm, ni se spune faptul că nu ar fi de acord companiile petroliere cu astfel de chestii. Că ele ar fi plătit deja brevetele lui Tesla. Și le țin acolo ca să ne poluăm planeta, utilizând carburanții din rafinăriile lor! Doar că... dacă aceste brevete ar fi cu adevărat funcționale... de ce ar vrea cineva, chiar și companiile petroliere, să le țină secrete?!!!!!!!!!! Pentru care profit??? Dacă ar exista un motor magic, cum plm să-l ții secret??!!! Asemenea ipoteze n-au sens din punct de vedere economic!!!!!!! Oricine ar deține un astfel de avantaj ar trebui să profite de el imediat! Și la câți bani au deja companiile petroliere... și-ar permite și investițiile necesare către producția de masă a unor automobile minune! Chiar în parteneriate cu producătorii de mașini!!! Deci... concluzia logică ar fi că aceste motoare miraculoase încă așteaptă să fie inventate!

joi, 16 aprilie 2015

De ce consider că sezonul al treilea din House of Cards este dezamăgitor

Am urmărit recent sezonul al treilea al serialului House of Cards (Culisele puterii) și mă declar dezamăgit de scenariul care pare scris de mai mulți inși care sunt certați unii cu alții. Nu există o intrigă politică bine definită. Frank Underwood trece de la o dezbatere la alta fără să comunice nimic nimănui. Proiectul America Works e doar praf în ochi, o măsură foarte puțin explicată... un motiv nu foarte întemeiat să mai introduci la Casa Albă un personaj care îi umanizează pe locatarii de acolo. De parcă asta se așteaptă de la un serial care era menit să explice dedesubturile politice. Eu vreau să văd animale politice încăierându-se! Iureșul pare să îl copleșească pe tacticianul Underwood, care se plânge în final că funcția cea mai înaltă din lume – funcție la care a râvnit cu toată ființa – nu îi oferă posibilitatea să decidă. Este un președinte mediocru, care se agață de un proiect socialist pentru a scrie istorie. Mintea lui strălucită din sezoanele precedente pare epuizată ca o baterie fără curent, personajul fiind amenințat de către cei din partidul său că nu mai este principala soluție pentru alegerile prezidențiale ce au să vină.

De asemenea, unele personaje își pierd funcții cheie, iar situația nu e explicată decât succint de către Underwood. Fără să existe măcar niște scene prealabile, care să ducă spectatorul la ideea de conflict în interiorul partidului advers. Nimic.

La fel se întâmplă și cu năucitoarea candidatură cu care se încheie sezonul! Sigur că știm că Underwood își propusese deja să candideze. Și că discursul său despre retragerea din cursa prezidențială era doar o farsă. Știm asta. Dar nu există niciun fel de pregătire. Intrăm brusc în alegeri, fără o confruntare a lui Underwood cu un eventual adversar din partidul său! Doar ni se spune că partidul fierbe și că nemulțumiții caută un alt om pentru campanie. Proiectul America Works nu l-a făcut extrem de popular pe eroul nostru, mai ales că a fost și retras pe motive de vreme nefavorabilă. Totul pare așa de brusc. Niciun dedesubt, nicio strategie. Totul făcut în pripă, pe picior. Mizăm doar pe faptul că o vom face praf pe Jackie Sharp.

Poate că textul de mai sus e oarecum discutabil. Dar să nu-mi spuneți că situațiile în care este implicată prima doamnă sunt credibile. O fi el președintele Rusiei unul dintre cei mai influenți inși de pe planetă și poate că și-ar permite să-l înțepe pe cel american cu unele remarci de genul: „Dar ești al patrulea meu președinte!” (în sensul că eu conduc Rusia de multă vreme, amice!), dar să o sărute – chiar și într-un cerc restrâns – pe soția ultimului asta nu e deloc realist. Ar urma un scandal cumplit fiindcă pe surse informația ar ajunge la presă. Iar Frank avea destui dușmani, care doreau să-i știrbească autoritatea! Regulile diplomației nu funcționează în felul acesta! Și prima doamnă nu se oprește aici. Ea se mai expune o dată, foarte public, primind admirația scriitorului de la Casa Albă. După o noapte petrecută în celula unui prizonier american din Rusia – reținut pentru implicarea activă în marșurile gay pe teritoriul țării conduse de Viktor Petrov (un fel de Putin mai înalt nițel) – timp în care omul se sinucide profitând de neatenția ei (îi ia cordonul de la haina femeii și se spânzură), prima doamnă decide să îl insulte în față pe Viktor Petrov la conferința de presă pe care ambele părți o stabiliseră de comun acord. Acolo toată lumea părea decisă să aibă un discurs banal, în care se respectă un scenariu clar. Nu poți să fii oaspete al președintelui Rusiei și să-l acuzi de homofobie. Chiar dacă el e homofob. Regulile diplomației sunt altele. Doar că prima doamnă nu ține cont de asemenea chestii! Dacă asta nu ar fi pornit un război în lumea reală, măcar un nou conflict rece ca Antarctica între Rusia și SUA tot s-ar naște pe o astfel de fundație.

Sigur că despărțirea dintre soții Underwood oferă premisele unui sezon al patrulea bazat pe conflictul deschis dintre cei doi. Dar asta s-ar fi putut face și fără un sezon intermediar dezastruos! Ca în orice căsnicie există clipe în care partenerii nu mai ajung la același numitor comun. Când ele sunt mai multe decât cele în care se înțeleg, se impune ca soluție normală despărțirea. Și între Francis și Claire apele încep să se tulbure serios la Casa Albă (ele nu au fost niciodată cu adevărat liniștite). Femeia observă că a rămas cumva în umbra soțului pe care l-a susținut atât de tare! Și își cere drepturile pentru nefericirea prin care a trecut, iar Francis nu prea are ce să-i ofere. E primul om din lume, dar e atât de neajutorat...

Nici măcar chestiile acelea șocante la o adică nu mi l-au mai făcut simpatic pe Frank Underwood. El s-a pișat la propriu pe mormâtul tatălui său și a dărmat un Isus de ipsos (sau din ce material o fi fost făcut) de pe crucea dintr-o biserică. Și cică i-a atras atenția lui D-zeu. Nimic în comparație cu rugăciunea din finalul primului sezon: „I pray to myself, for myself” (Mă rog mie însumi, pentru mine însumi). Avea substanță! Nu intra în contradicție cu structura de animal politic pe care a arătat-o Underwood de-a lungul vremii. Celelalte două acțiuni îmi par fie gratuite, fie fără sens...

Singura chestie interesantă – cel puțin pentru mine – în sezonul al treilea este revenirea la viață (și chiar la activitate politică) a lui Doug Stamper. Cu mici scăpări și aici – căzătura din baie și mâna pusă pe o lingură de lemn – povestea fostului numărător de voturi pare credibilă. Ajuns un nimeni, el pornește iar în cursa pentru recuperarea postului său de lângă Frank Underwood, refuzând calea ușoară și liniștită a colaborării cu o publicație importantă pe bani mulți. Inteligent, el se infiltrează chiar în tabăra adversă lui Underwood și îi oferă informații prețioase acestuia în campania pentru obținerea mandatului legitim de președinte. E o mică problemă aici cu faptul că el e un alcoolic și... începe să cam guste din sticlele cu lichid malefic, dar să trecem peste și să acceptăm că există oameni cu voință puternică. Și cu putere de muncă imensă. Stamper se rupe complet de trecutul recent când o găsește pe Rachel și... o îngroapă. Mi s-a părut impresionant conflictul interior al acestui personaj. Pe de-o parte nutrea sentimente de afecțiune față de fosta prostituată, pe de alta ea îi cam stătea în calea dorinței lui de a se reîntoarce acolo unde a fost multă vreme. Lângă Underwood.