marți, 19 noiembrie 2024
luni, 1 aprilie 2024
Un slogan atât de simplu, după vorbă, după font
Cu toți știm că Superman este Kal-El de pe Krypton; pe numele de pământean Clark Kent. Mai știm că Batman e Bruce Wayne. Știam asta și în 2004. Deși personajele astea se străduiesc din răsputeri să se mențină anonime ca să poată să acționeze fără restricții sociale. Și fără amenințări la adresa celor la care țin. Ce nu știam însă în 2004 e că numele de turnător al lui Traian Băsescu a fost și va rămâne Petrov.
Indicii au existat mereu. Mai pe față, mai pe ascuns fostul președinte s-a dat singur de gol. Sau l-au deconspirat jurnaliștii de la Antena 3 (împreună cu ai lor colaboratori). Mi s-a părut însă haios cum l-au dat în gât cei plătiți să-i facă o campanie electorală câștigătoare!
Ce se vede în imaginea de mai sus? Un ins care salută militărește. Recent mi s-a atras atenția asupra faptului că sloganul său de atunci era format din două părți distincte, demarcate prin intermediul tipului de caracter de tipar folosit. "Să trăiți" e scris cu niște caractere înclinate (italice), pe când "bine" e scris cu niște caractere drepte.Ca atare, Traian Băsescu nu se adresa alegătorilor de rând. Ci ălora care contau încă din 2004. Băieților cu ochi albaștri! "Să trăiți!", le transmitea el de pe afișele electorale. Aștepta comanda și răspundea apoi "Bine!".
Ar putea fi o coincidență, ar putea fi... Dar voi chiar mai credeți în coincidențe?
sâmbătă, 9 noiembrie 2019
Prezidențiale 2019
De ce se încruntă așa cu sprânceana ridicată?? Nu sesizează nimeni ridicolul situației? Adică, omul ăsta... care a citit mai mult decât toți mediocrii din PMP, nu realizează faptul că figura lui de puști grizonant, pentru care cel mai macho fapt e o bătălie sângeroasă în pamflete, nu se pupă deloc cu figura asta de gangster corcit cu un cocalar? Ni se spune pe toate căile că e un om inteligent - doar e fiul tatălui său... Deci dacă-i suficient de iscusit ca să conștientizeze situația în care e pus, trebuie că Petrov îl poate manevra... Este, într-un fel, o antipromovare a propriului candidat. Nu-l votați pe ăsta mic, că îl manevrează bătrânul Petrov de acolo din mormântul politic în care zace! Iar dacă nu-și dă seama de jenantul contextului - și nu i-a sugerat Petrov cum să se îmbrace, atunci nu merită să fie votat. Căci retorica nu ține loc de agerime mentală.
Un alt puști grizonant al politicii noastre este și canditatul pentru funcția de președinte de țară, Dan Barna. Dânsul - în conformitate cu atitudinea din campanie și ezitarea evidentă în a-l înfrunta pe șeful de la Cotroceni - pare, așa cum spunea Anca Simina într-o ediție a emisiunii „Piața Victoriei” de la Europa FM, că vizeză mai degrabă funcția de premier:
Altfel, nu știu de ce i-au scris ăștia pe frunte „Salarii mai mari pentru profesori”! Căci mărirea salariilor nu ține deloc de atribuțiile prezidențiale. Dacă era totuși Barna președinte, aceste neconcordanțe între Constituția României și mesajul electoral nu ar mai fi existat. Iar distinsul președinte USR și-ar fi continuat turneul de autografe printre toți cei care au contat sau contează la nivel public, cum își continuă Iohannis deplasările în vacanțe în străinătățuri.



