Suburbii (3)

Motto: „Decât să ne certăm, mai bine-un cântec vesel să cântăm.”
 

Această poveste este una imaginară; orice asemănare cu situaţii reale este întâmplătoare.

Candid – aşa îl vom numi pe cel care va fi protagonistul istorisirii de faţă – a dat de belea. A fost închis pentru calomnie. Ghinion de neşansă; el, de fapt, încerca să tragă un foc de avertizare în aer când a nimerit o cioară, care, înainte să-şi dea obştescul sfârşit, s-a găinăţat în fruntea unui demnitar de prin preajmă. Şi apoi s-a prăbuşit prin părul acestui om respectabil. Proces, martori... tot. Şi Candid a fost încarcerat.

 

Temniţa sa era una sperială. Veche de vreo mie de ani, clădirea era, de fapt, rămăşiţa unui turn de cetate nereabilitată. Nu avea mai mult de doi metri înălţime, iar peretele părea destul de fragil. O fereastră joasă şi foarte îngustă era acoperită de trei gratii ruginite. Dacă s-ar fi străduit puţin, Candid le-ar fi putut rupe, deşi nu era cel mai puternic om de pe planetă. Nu ar fi trebuit decât să dea la o parte câteva cărămizi şi ar fi ieşit. Poarta era reprezentată de un sistem de lemne putrede bătute cam şui. Părea că se va dărma la primul şut îndreptat în acea direcţie. Paznicul nu venea decât o dată pe zi pentru a le aduce masa: tocană de fasole cu gust de tinichea şi morcovi cu gust de mină de creion. Candid era totuşi mulţumit că cerul era liber şi-l putea privi. Poate că ploile nu vor fi aşa de blânde, dar măcar stelele îi vor alina durerea.

 

Colegul său de celulă era un individ bătrân, orb, chinuit de dureri de oase în tot corpul din cauza şederii sale în captivitate. Când a observat că singurătatea i-a fost tulburată de venirea unui nou infractor, întrebă: „De ce ai ajuns aici?” Răspuns: „Pentru că am nimerit o cioară”; „Ah, te-au încadrat la discriminare”; „Nu chiar, era o cioară reală”; „Înţeleg, afectarea ecosistemului”; „Nu, am fost învinuit de calomnie”. Şi aşa a ajuns Candid să-şi spună povestea.

 

Animat mai mult de patimă decât de raţiune, orbul îi propuse colegului său de suferinţă să-l ajute să evadeze. Ba mai mult... chiar să se realizeze în viaţă. Cică îl ştia el pe un anume El Comandante, care va face şi va drege. Că l-a văzut odată la televizor şi că vorbeşte mai bine chiar decât secundul său! Şi că acest personaj îl va scoate din rahatul în care se află. Îi va da o cale. Bătea chiar violent din picior. Şi-l ameninţa pe Candid că el nu va tolera niciodată să-şi vadă prietenul batjocorit! Eroul nostru ar fi vrut să-i spună că deja i se întâmplă asta... şi că nu are sens să se vitrioleze în felul acela. Nu imaginile contează! Va trebui întâi să-şi ispăşească pedeapsa... apoi o să vadă el...

 

Despre toate aceste evenimente îşi amintea John (personajul din Suburbii (2)) că-i fuseseră povestite de către unchiul său, acum în lumea celor drepţi. Odihnească-se-n pace.

A apărut şi Revista Ideea Nr. 9

Revista Ideea nr 9 by on Scribd