joi, 23 decembrie 2010

Suburbii (2)

Motto: „Voi arde, dar aceasta nu este altceva decât un simplu fapt divers. Vom continua să discutăm în eternitate.” (Miguel Servet)

Povestea de faţă este una imaginară. Orice asemănare cu situaţii din istoria mai depărată sau mai apropiată a lumii este doar întâmplătoare. Cotidianul nici nu poate fi pus în discuţie! Era o vreme înnourată afară, vremea celor 1000 de ani de întuneric. Ne aflăm chiar în mijlocul acestei perioade: atunci când inchiziţia îşi făcea de cap pe tărâmul vrăjitoarelor şi a vrăjitoriei. O să-i spunem convenţional John personajului principal al acestei poveşti. Deşi el poate se numea altfel... Poate chiar Marcus Antonius sau eu mai ştiu cum. Pentru noi, el tot John rămâne. După vizita sa de la palat în calitate de sol rămase fascinat de frumuseţea grădinilor imperiale. Lăsase un mesaj nu prea important Majestăţii Sale de la un reprezentant din teritoriu... un guvernator mărunt şi umil care-i cerea regelui nişte favoruri neînsemnate. Trimisul lăsase scrisoarea şi în aşteptarea răspunsului i se indică să admire priveliştea din grădină. Plimbarea prin acea zonă îi lăsă o impresie foarte puternică. Măreţia imperiului se arăta şi prin această grădină bine îngrijită şi foarte colorată.

John era cât pe ce să-i sară unui din cei de la palat la gât pentru o remarcă răutăcioasă la adresa lui: „Şi chiar Majestatea Sa i-a dat voie să se plimbe pe aici! Un provoncial...” Era probabil pentru faptul că el era cu capul în nori... şi nu ştia să admire la adevăratul lui potenţial aceast minunat peisaj. Şi mai era şi faptul că nu era îmbrăcat ca ceilalţi (bascheţi şi cămaşă marinărească). Era clar că nu e din partea locului. Şi atunci privirea lui s-a înnegurat deodată, iar inima a început să-i plângă cu lacrimi de sânge. Dar a lăsat privirea jos şi s-a simţit ruşinat. Şi-ar fi dorit să aibă o putere mare şi să-i facă rău aceluia care a vorbit doar gândidu-se la ceva groaznic. Însă căzu în genunchi în interior şi admise ideea că e laş. A încercat să nu se mai gândească la acel amănunt... dar el a revenit şi după ce s-a întors la casa sa din districtul de sud-est. John regretă că nu l-a lovit fără reţinere pe cel care a vorbit... aşa aiurit cum era, era om... şi poate mult mai inteligent decât ar fi crezut individul. Numai că ştia că e slab şi că nu a fost instruit să se lupte cu sabia. De aceea nici nu purta aşa ceva la el. Iar celălalt cu siguranţă că avea măcar un pumnal! Locul era într-adevăr frumos, dar John nu înţelegea de ce atâta invidie la un om... pentru un lucru atât de mărunt de vreme ce şi celălalt se bucura ca şi el de privilegiul plimbării cu pricina.

Acasă fu pus în faţa unui eveniment mai puţin aşteptat prin acele ţinuturi. Un individ din acel district i-a ieşit în cale în pădure, pe drumul de întoarcere şi i-a spus că a văzut ielele. Că luaseră înfăţişarea unor fete pe care le ştia... şi că a dansat cu ele! I-a arătat şi locul. John a raportat totul Majestăţii Sale, iar regele a chemat anchetatorii. Au fost interogate acele fete... şi au zis că individul de fapt e vrăjitor şi că a făcut legământ cu Satana, că vine noaptea la ele să le hărţuiască. Căci se dovediseră că în noaptea aceea fetele chiar fuseseră plecate de acasă. La rândul său individul acela recunoscu şi el că a făcut legătură cu Antichristul, dar la îndemnul unei femei bătrâne din partea locului. Cea mai ciudată făptură de acolo, o victimă perfectă. Însă văzând că ideea merge şi că cei care vor să se întoarcă la D-zeu nu trebui decât să dea în gât pe cineva... fetele respective s-au mai răzbunat pe nişte oameni pe care nu-i plăceau. Şi John... fu nevoit să vadă cum erau arşi pe rug indivizi absolut nevinovaţi pentru hatârul... unor fete care au dansat goale în pădure la foc. A privit totuşi rece rugul, deşi ştia că nu e bine! Îl durea din nou inima pentru că e laş.

Dar acest măcel nu s-a sfârşit. Şi John – dregătorul guvernatorului – era invidiat. El era mult prea tăcut, prea singuratic, prea la locul său ca să nu aibă o taină... şi diavolul pe care-l ascundea în suflet... era marea lui taină! Una din fete mai în glumă, mai în serios... s-a dus într-o zi la inchizitorul care nu părăsise districtul, pentru că simţea că încă nu a plecat îngerul trufaş de acolo, şi i-a mărturisit că şi sufletul lui John vine noaptea şi-i propune pactul necurat... şi o hărţuieşte. Tatăl acelei fete spera să-i păteze numele dregătorului. Să vină şi el să mărturisească strâmb ca să nu moară! Şi să dea vina ori pe cerşetor, ori pe vreo bătrână senilă... victimele perfecte. Dar nu ştiau că un John care se simte încolţit... va reacţiona violent. Nemaiputând să îndure se ridică atunci în faţa inchizitorului şi-i spuse că e imbecil dacă poate să creadă mărturiile unor oameni de nimic... care nu vor decât să-i ponegrească imaginea. Şi-l scuipă după ce faţă bisericească lovi cu palma. Toate argumentele logice pe care John a încercat apoi să le aducă au fost inutile. El a fost condamnat irevocabil la ardere pe rug... Atunci i-a strigat în gura mare judecătorului: „Dacă D-zeu permite o asemenea mârşăvie, el nu există! D-zeu e mor!” Şi a repetat ultima propoziţie din mijlocul focului până i-au ars plămânii... privit de mulţime şi în faţa propriului suflet care îşi privea corpul cum se zbate şi strigă încă în zadar. Sufletul translucid, cu privirea pierdută, ca o fantomă ieşise şi se uita dezamăgit la acest spectacol în mulţimea aceea care se adunase ca la cinema. Acolo moare un om ar fi vrut să strige... degeaba.

Acesta a fost visul unei nopţi friguroase... noapte prin care a trecut personajul nostru din Suburbii (1).

A apărut şi Ideea Nr. 8


ideea nr 8

2 comentarii:

  1. Esti nebun:))))
    Mai poti compune multe povesti?...
    Imi plac foarte mult, tine o tot asa...compune cat de multe poti...daca devii vreun mare scriitor primul autograf eu il vreau!...
    Legat de poveste...hmmm...mi se pare mie sau chiar tu esti personajul John care a ars pe rug:P...aceleasi ganduri, daca le pot numi asa, le imparasesti si tu, legat de religie si Dumnezeu impicit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am mai scris şi Suburbii (3), dar o să apară abia deseară revista. Şi mai am în cap una... dar stai. Abia am reuşit să termin nenorocita aia de haine pe aragaz (cum îmi spuneai tu)...

    Legat de... ultima parte: cineva mai deştept spunea că nu poate să scrie... fără să se descrie... deci... NU ŞTIU!

    Primul autograf? Să ajung acolo... nu promit nimic! :)))

    Mulţumesc pentru că ai venit şi pe aici. :)

    RăspundețiȘtergere