sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Suburbii (5)

Această poveste este una imaginară. Orice asemănare cu situaţii reale este doar o întâmplare. Personajul nostru se va numi F – a nu fi confundat cu mine, mai ales că prima literă a numelui meu este tot F... el se numeşte F... de la fraier. Şi este un porumbel sălbatic. „Prea sălbatic”! Adică, un guguştiuc... sau un fel de. Prin urmare ar fi putut fi botezat G, dar lumea ar fi interpretat greşit asta aducându-şi aminte de celebrul domn G sau, şi mai celebrul, punct G.

F a fost atât de scârbit de prestaţia sa „la înălţime” (în ceea ce priveşte limbile) – aşa cum John Higgins a fost dezgustat de jocul său de la Mastersul Londrei, ediţia 2011, în compania lui Graeme Dott – încât constelaţia mizeră de pe pantaloni şi sculptura de noroi de pe pantofi i s-au părut chiar binecuvântări ale cerului... Iar ca să-l onoreze pe Tatăl Suprem, a rescris rugăciunea Oratio Dominica (titlu care se traduce Rugăciunea Domnească, aceasta fiind cunoscută sub numele de Tatăl nostru). Şi i-a mulţumit în felul următor celui din ceruri:

Tatăl nostru care ne eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Necazul meu cel de toate zilele dă-mi-l mie azi şi nu-mi ierta greşelile mele – nici măcar una dintre ele – aşa cum nici eu nu reuşesc să iert întotdeauna greşiţilor mei. Şi nu mă duce pe mine în ispită să fac rău. Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărit să fii în veci.

Repeta asta de fiecare dată când era singur în mijlocul mulţimii, printre nori sau pe banca aia din parc cu o gagică în rochie galbenă (o să citiţi despre asta în Suburbii (6)).

Făcuse câteva instantanee – reprezentând caricatura războiului, a muzicii, caricatura recunoştinţei, a pioşeniei sau a cititorului din cărţile sfinte – şi se decise să le şteargă la un moment dat în drumul său către uitare, dar îşi dădu repede seama că uitarea nu e luminiţa de la capătul tunelului, ci e întunericul însuşi... şi doar moartea o poate aduce.

F refuză întâlnirea cu iluzia, întrucât aceasta îi spusese odată la telefon că nu-i plac deloc surprizele de acest gen. Să-şi caute altă curtezană dacă nu-i convine situaţia. Se încrâncenă în această decizie deşi era clar că se rătăcise pe drumul de întoarcere, iar Eminescu nu era lângă ceas aşa cum era el obişnuit pe Republicii, ci purta cu chiu cu vai o mare cantitate de noroi şi rahat de câine pe care oamenii călcau zilnic... împrăştiind în toate părţile gânduri şi versuri în asfalt. El a călcat mai apăsat, celălalt tiptil ca să nu fie observat, ăla are noroc, ălălalt nu etc.

F privea distrat pătrăţelele de pe scaunul de tortură/electric şi avea halucinaţii Star Gate. I-ar fi înfipt, cu mintea bineînţeles, cuiva un cuţit în spate; dar mintea lui nu ştia secretul de a ţine gândurile în cuşcă şi această idee zbură cu viteza Enterprise-ului căpitanului Picard când acesta dădea comanda „En-gay-gy!”.

Toate astea pentru că F înţelesese în sfârşit că nu e decât un porumbel „prea sălbatic” pe strada iernii... şi n-o să se coloreze în veci ca unul imperial, îşi imagină D-nul X (personajul din Suburbii (4)) la un moment dat.

A apărut şi Ideea NR 11



ideea nr 11

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu