Pe 28 ianuarie 2011 a început ediţia inaugurală a turneului Shoot Out Snooker. Azi se va alege şi învingătorul acestei competiţii de la Blackpool, Anglia. Ideea e destul de simplă: e un snooker aproape clasic, la care se adaugă alte reguli. Ce e de reţinut este faptul că e chiar mai rapid decât Premier League, iar jucătorii pot să tragă de timp. Bineînţeles, în limita regulamentului... dar o pot face.
Noul concept este asemănător cu PowerSnooker-ul, dar este şi destul de diferit. Un frame care să dureze doar 10 minute maximum trece mult mai repede decât cele 30 de minute specifice întrecerii cu ediţia inaugurală pe 30 octombrie 2010.
În prima zi, publicul a fost asemănător cu cel de la Power Snooker: o ceată cu grohăituri zoologice datorate excesului de alcool. Un spectacol cu totul dezagreabil şi nespecific sălilor de snooker. Acolo domneşte liniştea, iar spectatorii ştiu când să aplaude şi când nu. Am înţeles că trebuie să fie mai liber acest nou concept, dar dacă-i dai omului un deget el nu trebuie să-ţi ia întreaga mână! Aşa că presupun că spectatorii au fost fie avertizaţi, fie li s-a interzis alcoolul, fie eu mai ştiu ce... dar a doua zi s-au comportat mai bine. Nu excelent, dar au înţeles totuşi când e cazul să facă atmosferă şi când trebuie să-l lase pe jucător să se concentreze. Că ei pun presiune uneori inutil pe un sportiv, care poate să clacheze. Sigur că atunci când jucătorul cheamă publicul de partea sa acesta să se manifeste, dar când e nevoie de linişte atunci să fie linişte. Că aşa reuşeşte să producă evoluţii interesante. Altfel nu e decât un tip care joacă la nimereală.
Apropo de asta: sesiunea şaisprezecimilor a fost cea mai spectaculoasă de până acum: Rory McLeon - a câştigat printr-o lovitură la bila neagră făcută la fie ce-o fi! Şi aşa pierdea dacă nu ajungea bila în buzunar. Dar ea s-a dus în colţul superior din dreapta... Apoi Neil Robertson reuşeşte să introducă aceeaşi bilă neagră şi să câştige iar un meci in extremis. În chiar ultima secundă! Abia aştept deznodământul din noaptea aceasta. E plin de adrenalină turneul şi dacă o să avem parte de meciuri la fel de interesante, cu riscuri asumate în lipsă de altceva, va fi foarte bine. Căci vedeţi voi, dacă la snookerul clasic aveai tot timpul din lume ca să revii, aici limita de timp şi regula cu atingerea mantei fie de bila obiect, fie de bila de joc după fiecare lovitură care nu trimite bila obiect în buzunar... pun jucătorii în situaţia de a risca. Pentru a-l ajunge pe adversar din urmă trebuie să punctezi. Altfel... greu să faci un snooker. Iar el va trage de timp... dacă refaci poziţia. E mai greu la 2 minute şi ceva rămase. Şi 40 de puncte avans. Aşa că "tragi" din orice poziţie. Alergi în jurul mesei... E amuzant pentru privitor un astfel de spectacol. Am citit undeva că seamănă cu circul... Voia să pară ceva peiorativ. Pentru că circul... adevărat e făcut de artişti. Şi jucătorii de snooker sunt şi nişte artişti. Mulţi dintre ei... chiar asta sunt.
Noul concept este asemănător cu PowerSnooker-ul, dar este şi destul de diferit. Un frame care să dureze doar 10 minute maximum trece mult mai repede decât cele 30 de minute specifice întrecerii cu ediţia inaugurală pe 30 octombrie 2010.
În prima zi, publicul a fost asemănător cu cel de la Power Snooker: o ceată cu grohăituri zoologice datorate excesului de alcool. Un spectacol cu totul dezagreabil şi nespecific sălilor de snooker. Acolo domneşte liniştea, iar spectatorii ştiu când să aplaude şi când nu. Am înţeles că trebuie să fie mai liber acest nou concept, dar dacă-i dai omului un deget el nu trebuie să-ţi ia întreaga mână! Aşa că presupun că spectatorii au fost fie avertizaţi, fie li s-a interzis alcoolul, fie eu mai ştiu ce... dar a doua zi s-au comportat mai bine. Nu excelent, dar au înţeles totuşi când e cazul să facă atmosferă şi când trebuie să-l lase pe jucător să se concentreze. Că ei pun presiune uneori inutil pe un sportiv, care poate să clacheze. Sigur că atunci când jucătorul cheamă publicul de partea sa acesta să se manifeste, dar când e nevoie de linişte atunci să fie linişte. Că aşa reuşeşte să producă evoluţii interesante. Altfel nu e decât un tip care joacă la nimereală.
Apropo de asta: sesiunea şaisprezecimilor a fost cea mai spectaculoasă de până acum: Rory McLeon - a câştigat printr-o lovitură la bila neagră făcută la fie ce-o fi! Şi aşa pierdea dacă nu ajungea bila în buzunar. Dar ea s-a dus în colţul superior din dreapta... Apoi Neil Robertson reuşeşte să introducă aceeaşi bilă neagră şi să câştige iar un meci in extremis. În chiar ultima secundă! Abia aştept deznodământul din noaptea aceasta. E plin de adrenalină turneul şi dacă o să avem parte de meciuri la fel de interesante, cu riscuri asumate în lipsă de altceva, va fi foarte bine. Căci vedeţi voi, dacă la snookerul clasic aveai tot timpul din lume ca să revii, aici limita de timp şi regula cu atingerea mantei fie de bila obiect, fie de bila de joc după fiecare lovitură care nu trimite bila obiect în buzunar... pun jucătorii în situaţia de a risca. Pentru a-l ajunge pe adversar din urmă trebuie să punctezi. Altfel... greu să faci un snooker. Iar el va trage de timp... dacă refaci poziţia. E mai greu la 2 minute şi ceva rămase. Şi 40 de puncte avans. Aşa că "tragi" din orice poziţie. Alergi în jurul mesei... E amuzant pentru privitor un astfel de spectacol. Am citit undeva că seamănă cu circul... Voia să pară ceva peiorativ. Pentru că circul... adevărat e făcut de artişti. Şi jucătorii de snooker sunt şi nişte artişti. Mulţi dintre ei... chiar asta sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu