Motto: „Râsul e ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să îţi vezi de drum.” (Jeanne Wasbro)
Povestea de faţă este una cât se poate de imaginară. Asemănările cu lumea reală sunt întâmplătoare. I-am cerut Zeului să mă facă om; priveam lumea de la înălţime şi... mi se părea inexplicabilă forfota ei. Şi el mi-a îndeplinit dorinţa într-o zi de iunie. Eu porumbelul sălbatic, „prea sălbatic”, am căpătat mâini în loc de aripi, nişte picioare pe care să-mi sprijin un trup destul de firav. Dar Zeul a uitat să-mi echivaleze şi mintea... cu cea umană. Eu rămăsesem la a mă mulţumi cu firmituri la fel ca în viaţa anterioară. Îmi pusesem nişte ochelari cu lentile foarte groase, care să mărească lumea, pentru că nu-mi era la îndemână să admir priveliştea decât prin ochii mei de porumbel sălbatic.
Am devenit ceea ce lumea ar considera un om de nimic. Mi-a fost dificil la început să mă adaptez la noua viaţă: instinctual mă aruncam după grăunţele pe care cetăţenii le azvârleau păsărilor pe stradă. Unii dintre acesti oameni mă luau la şuturi şi-mi spuneau ceva ce suna în mare parte cam aşa: „Ieşi dracu' de boschetar! Lasă păsările în pace!” - neştiind că acolo în caldarâm erau prietenii mei cei mai buni. Şi că ei se bucurau că nu am uitat de unde am plecat! Că nu mi-am uitat vechile obiceiuri. Alţii mă priveau cu milă şi-mi întindeau o pâine, până când a început să-mi fie ruşine! Şi nu m-am mai îndeletnicit cu adunarea grâului tratat chimic de pe jos. Şi am învăţat şi eu ca atunci când mă aşezam pe o bancă în parc să dăruiesc la rândul meu frimiturile de la senvişul cu şuncă micilor animale.
Nici cu hainele umane nu m-am obişnuit. Pentru că se rup, se murdăresc... trebuiesc purtate într-o anume formă, după anumite criterii... la anumite momente. Te zăpăcesc de cap dacă nu ai suficienţi bani să-ţi cumperi unele ca lumea. Când aveam penajul meu gri natural nu râdea nimeni de mine...
Într-o zi mi s-a întâmplat ceva... nici nu ştiu cum să cataloghez evenimentul cu pricina. Stăteam pe o bancă în parcul din oraşul în care era rezident şi atunci când aveam aripi, un parc destul de sălbatic. Era linişte. Pusesem pe mine celebrii blugi şi un tricou cam lălâi. Aveam sifoanele la ochi... şi eram îngândurat. Aveam privirea pierdută undeva la orizont. Lângă mine s-a aşezat o tipă. Era blondă şi-şi asortase şi o rochie galbenă ce se aşeza bine pe corpul ei suplu. Avea un chip plăcut, un zâmbet perfect, calm... care m-a trezit cumva din amorţeală. Eram neras de vreo cinci zile şi sigur aveam o mutră dezagreabilă. Mă întrebam de ce s-a aşezat lângă mine... Purta la gât un lănţişor de care atârna un crucifix mic, care era coborât taman în decolteul epitetic al duduii... Acest Crist plasat strategic acolo te făcea să crezi că el... a fost răstignit tocmai pentru acel „prea” din porunca a VII-a. Adică, pentru a-l pecetlui. Nu pentru a-l elimina!
Ciudat mi s-a părut că fata s-a aşezat foarte aproape de mine. Citisem undeva că una din cele mai importante fantezii erotice ale femeilor este aceea în care ele fac sex cu un tocilar... sau cu un gunoier. Eram ceva între cele două... în acel moment. Şi mi-am zis că ăsta o fi motivul. Aşa că am început să visez cu ochii deschişi uitându-mă la făptura din preajma mea. Ea avea acea atitudine superioară şi părea mulţumită că eram fermecat de frumuseţea ei. S-a apropiat şi mai tare de mine, iar eu am înghiţit în sec. Mă aşteptam să se întâmple dintr-un moment în altul... şi-a lăsat capul într-o parte şi m-a întrebat: „Pot să-ţi fac ceva?” şi veni ceva mai spre mine. Având în vedere limbajul trupului am crezut că vrea să mă sărute. Am dat afirmativ din cap... ca să constat că şi-a scos din poşetă un pet cu apă plată şi mi l-a turnat foarte amuzată în cap. Eu nu am zis nimic... am reîntors privirea spre orizont şi am rămas cu ea înfiptă acolo, ca un cuţit într-o rană. Iar ea s-a îndepăratat ca şi cum nu ar fi fost. A lăsat în urmă acea bucată umedă de pe chipul meu... menită, probabil, să mă trezească... sau aşa spera acea fiinţă ce stătuse pe aceeaşi bancă pe care stau eu...
P.S. Aceasta a fost mărturisirea scrisă a personajului nostru F din Suburbii (5).
ideea nr 12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu