frig

"Eu sunt dovada vie că Dumnezeu există!" - spune o persoană publică, ce are succes şi peste hotare unde reuşeşte să-i facă pe cei din faţa scenei să strige prosteşte la ideea "For my country, for Romania". Dacă primul citat al acestui articol este o propoziţie adevărată aş vrea să spun că mulţi oameni săraci care merg la biserică şi chiar de nu merg se roagă la Dumnezeu cu adevărat... sunt dovada vie că nu există Dumnezeu, dacă e să privim astfel lucrurile...
Cineva scrie că vrea să vadă o Românie colonizată, dar civilizată... altcineva spune că ne urâm! noi între noi! Să ne trezim mâine dimineaţă şi să ne recunoaştem între noi. Să fim români.
Eu marţi de Sfântul Andrei am avut o zi proastă. Am avut insomnie aseară. Ca să ai un cap de metal trebuie să suporţi verde. Şi mai vrea să şi plătesc pentru asta?
"A te schimba şi a te schimba în bine sunt două lucruri diferite"... am scris uneori cu ideea de a taxa unele atitudini. Or am uitat de faptul că întotdeauna când vei fi tranşant, vei ajunge la un moment dat să fii criticat tranşant. Sunt obosit. A plouat toată noaptea, iar spre dimineaţă s-a aşternut un strat rece şi alb... foarte firav. A adus cu el frig. 2010. Frig.
În horoscopul de azi scria că pentru cei din zodia mea cică o să se reabiliteze ceva... sunt prea obosit ca să cred că am să fiu treaz până la acea oră.
Eu nu vreau o ţară "ca afară". Vreau o ţară normală. Una în care să nu ne mai simţim atât de rău unii cu alţii. Una în care să existe logică în tot ceea se întreprinde... să nu se facă o lege care oricum va fi încălcată. Nu mai vreau să aud la televizor că lumea se înghesuie la pomană electorală sau la pomană de orice fel... pentru că e mâncare dată gratuit. O ţară în care să nu mai văd aşa mulţi oameni pe stradă. O ţară în care să pot să sper. Atât!

Andy Murray a fost necruţător în faţa lui Robin Soderling

• Scoţianul l-a învins fără drept de apel în două seturi (6-2, 6-4) pe învingătorul Mastersului de la Paris 2010

În deschiderea Turneului Campionilor de la Londra, Andy Murray reuşeşte o victorie clară în faţa suedezului, Robin Soderling. Acesta a început ezitant meciul, pierzându-şi serviciul încă din game-ul al treilea al primului set. Nu a reuşit să se redreseze pe parcurs, permiţându-i astfel adversarului să-l domine şi să-l forţeze să-i mai cedeze încă o dată serviciul. Revenit în teren cu o atitudine nouă, jucătorul situat pe poziţia a patra la nivel mondial a reuşit să menţină echilibrat al doilea set, însă Murray (numărul cinci mondial) a fost imbatabil şi de data asta, reuşind să obţină break-ul care-i aducea un avantaj suficient de mare pentru a câştiga meciul. Asta în condiţiile în care nu şi-a pierdut niciodată serviciul. Cu o singură şansă de break (pe care a ratat-o) – şi aceea obţinută după o greşeală neforţată a scoţianului – în setul al doilea, Soderling practic nu a contat pe seviciul adversarului.
Pe de altă parte, Murray a semănat foarte bine cu un zid de care se loveau încercările de a face punct ale câştigătorului de săptămâna trecută de la Paris-Bercy. Observând că singura şansă a sa este jocul agresiv, Soderling mitralia decisiv mingile, multe lovituri intrând la limită. Însă, învingătorul Mastersului de la Shanghai 2010 a scos chiar şi lovituri pe care majoriatatea – în afară de el – le credeau pierdute, pasându-şi foarte spectaculos adversarul. Au fost două astfel de momente – câte unul pentru fiecare set – parcă scoţianul ar fi strigat tuturor: „I will not die!”.
Plasa fileului nu l-a ajutat deloc în aceast meci pe Soderling, el ratând nepermis de multe lovituri prin veniri nesigure în faţă. Şi scurtele lui Murray l-au incomodat foarte tare. Chiar şi la capitolul aşi scoţianul ar fi ieşit învingător, scorul fiind 10-2.

Frumuseţe pe muchie de tiebreak

Ambele partide din semifinala Mastersului de la Paris 2010 au avut nevoie ca în setul decisiv să se facă departajarea prin tiebreak. În primul meci, Robin Soderling a reuşit să câştige în faţa favoritului publicului, Michael Llodra. Al doilea, i-a pus faţă în faţă pe Roger Federer şi pe Gael Monfils. De data asta spectatorii au putut pleca fericiţi de pe arena unde s-a jucat meciul, întrucât francezul Monfils a reuşit să-l surclaseze pe elveţian, deşi acesta a avut în setul decisiv scorul de 3-0 şi 4-1.

Îmi pare rău să spun, dar Federer nu mi-a dat impresia că era în meci. Părea... în altă parte. Transportat acolo întâmplător folosea racheta corect, fără să facă greşeli foarte mari. Mai scăpa câte o ramă uneori, dar ne-am obişnuit cu asta. Când se supăra ne arăta cum biciueşte mingea cu dreapta sa năucitoare. Era el. Dar nu mi-a mai plăcut faţa lui sculpatată, lipsa lui de reacţie... poate doar enervarea pe arbitrul femeie din spatele lui. I-a arătat o privire care voia să spună: "Ce faci femeie? Eu muncesc aici!". E adevărat, dar nu era o minge care să nu poată fi anticipată greşit la viteza aceea. Apoi, a avut la dispoziţie sistemul reluărilor computerizate... şi s-a făcut dreptate! Nu mai era necesară acea privire răutăcioasă, dacă vrei să pari acel ceas elveţia... care nu lasă nimic să iasă la suprafaţă. Dar e şi el om. Cu toate astea nu mi-a plăcut de el. Nu am simţit deloc de la el ceva consistent cu privire la acel meci. Adversarul său, mult mai montat în joc, părea mult mai motivat! mai prezent acolo. Când a câştigat penultima minge a stigat chiar un "Allez!". A avut probleme la gât (părea că a dormit rău!), dar s-a concentrat la meci. Deşi ducea mâna acolo după ce termina o minge şi folosea prosopul. Cu toate astea a rămas în joc, a câştigat primul set la tiebreak. L-a ţinut pe Federer în şah în al doilea set... dar eleveţianul a forţat şi a arătat că poate câştiga chiar şi la tiebreak. Apoi, în setul al treilea, Federer se desprinsese! Dar - ca într-un meci cu Tsonga de mult - a pierdut. Monfils a fost peste el! După ce i-a luat acel break, jucătorul numărul doi al lumii... a clacat. Trei ghemuri/game-uri la rând ale francezului şi s-a restabilit egalitatea. Apoi iar au mers cap la cap... iar în tiebreak Federer a fost îngenunchiat. De omul care a arătat mai multă forţă în joc, mai mult curaj, mai multă dăruire, mai multă imaginaţie. Cred că asta a lipsit în jocul lui Federer... imaginaţia. Pare că la vârsta asta... deşi e un jucător bun, nu mai are capacitatea să creeze chiar atât de multe situaţii. Sunt convins că ştie foarte multe şi poate face chiar multe. Oricum turneul respectiv nu-i este deloc pe plac. Nu se ştie de ce... nu l-a câştigat niciodată, nu a ajuns niciodată în finală măcar! De multe ori a ieşit foarte devreme. Poate că nu se simte bine acolo. Cert este că nu a strălucit! Deloc!

Pe de altă parte, Soderling, în meciul cu francezul Llodra, a arătat că merită să câştige. A anulat francezului câteva mingi de meci... semn că a avut tărie de caracter, că şi-a dorit victoria. Nu i-a tremurat mâna pe rachetă. A făcut şi el gafe. Dar mi se pare că e capabil să câştige Mastersul de la Paris anul acesta! Meciurile au fost aproximativ asemănătoare... deoarece rar s-au pierdut jocuri pe serviciul advers... iar setul, de cele mai multe ori, a fost tranşat la tiebreak. În ambele partide s-a acumulat tensiune pe final, ambele te făceau să trăieşti, să fii acolo. Să speri o dată cu jucătorii şi să te simţi învins. Să spui în gând că nu mai aveai efectiv ce să faci unei mingi: căci au fost lovituri (mai ales din partea lui Monfils) care te lăsau mască. Te gândeşti cum a putut să scoată şi să returneze astfel mingea încât să aibă acea traiectorie... să pice pe tuşă. Să n-o mai poţi scoate. Apoi, Federer a dat o minge în fileu... când putea să-l execute cu sânge rece pe Monfils! Soderling nu a ezitat deloc. A fost foarte concentrat până la final. A mai dat şi el rateuri, dar nu în momentele cheie. A trimis şi el în plasă mingea, dar nu când scorul devenea periculos pentru el. A trăit şi el tensiunea pierderii partidei, dar s-a ţinut bine... şi l-a făcut pe adeversar să greşească. A dat şi el duble greşeli... dar a avut şi noroc ca şi adversarul să facă mai multe.

Pe Federer l-a ţinut în viaţă serviciul care a fost bun, chiar foarte bun, dar e nevoie de mai mult ca să câştigi. Mai ales în acea fază a competiţiei! Meciurile pentru cunoscători au fost plăcute pentru că au avut acea tensiune, au avut acele momente în care s-a jucat pe muchie de tiebreak, s-a jucat la limită. Aproape niciodată nimeni nu s-a desprins decisiv, iar dacă a dat impresia asta s-a recuperat imediat avantajul! Şi a câştigat cel mai bun. La limită, dar cel mai bun. Am simţit că aşa s-a întâmplat. Chiar dacă Llodra a părut egalul lui Soderling - ba poate chiar, în unele momente ale primului set, i-a fost superior, iar Federer a avut meciul în mână la un moment dat... totuşi Gael Monfils a câştigat pe merit. Meritul este al celor curajoşi. Iar Soderling a fost superior lui Llodra. Aşa am simţit eu... şi nu cred că m-am înşelat.

P.S. risc şi un pronostic: va învinge Soderling. Am să ţin cu el în seara asta!
Update: să nu uităm de revistă! Ideea nr. 2: aici.

Revista Ideea nr 2 by on Scribd

Last update: Cum mă aşteptam, Robin Soderling l-a învins pe Gael Monfils scor: 6-1, 7-6! Mă aşteptam la asta! Nu la scorul acesta... Bine pa! :)

psihologia maselor = vuvuzela

Cu Paraziţii în cască transmit în scris că voiam să-mi cer scuze pentru că uneori pe acest blog încap texte care poate sunt reacţii prea spontane, prea necizelate... şi prea dure legate de anumite lucruri care nu ar merita un astfel de tratament: de exemplu fişierele .ppt/.pptx trimise prin e-mail. Persoane pe care le cunosc mi-au reproşat (pe bună dreptate) că astfel de lucruri sunt nevinovate, de ce să mă iau de ele? Îmi pare rău sincer pentru acele reacţii de pe blog, mai ales că am mai urmărit o dată fişierul pe care l-am criticat ca inadecvat şi am observat că la nivel vizual e chiar interesant realizat. Ideea de a crea din imaginea unor obiecte sau trupuri de oameni şi animale, în anumite contexte, alte imagini ale unor expresii ale feţei sau chiar ale lui Isus mi se pare una foarte interesantă. Nu mă deranjeză astfel de mesaje deloc şi nu sunt aşa de dur, doar atunci din neateţie mi-a scăpat un mârâit din cauza textului. Oricum ideea de a te promova astfel e chiar foarte bună. Deci îmi pare rău pentru ce am postat atunci! Cineva mi-a reproşat cum de nu m-am luat şi de norul de cenuşă... cum de nu am inventat ceva şi acolo. Ei bine, cred că norul nu m-a afectat direct, pe cerul meu era tot soare şi albastru... nu aveam pe nimeni în străinătate care să mă viziteze. Deci nu puteam să repet şi eu alt refren pe care l-am pus alţii: anume că omul nu se prea poate pute cu natura deocamdată, dar asta constatasem de mult în anul în care au fost inundaţii mari în România.
Am început prin a spune că nu sunt chiar aşa de insensibil precum ar putea să pară din unele texte de pe blogul meu pentru că vreau să vorbesc despre vuvuzelă sau goarna proştilor de pe stadion. Oamenii sunt nişte animale cu instincte de turmă şi de asta pot fi manipulaţi foarte uşor de cei care au acest curaj să promoveze absurdul pe post de mare realizare. De la articole de vestimentaţie absolut oribile până la vuvuzelă totul mizează pe ideea că omul are instinct de turmă şi că dacă au fost câţiva proşti la început, cu siguranţă şi ceilalţi vor dori să fie în rândul lumii! Mai ales că mass-media au tot adus în discuţie aceste instrumente care nu au fost inventate în Africa şi care se aud pe orice stadion, dar nu ca acum când: au dispărut, aşa cum observa cineva azi la televizor, şi înjurăturile (că dacă eşti cu vuvuzelă nu tre' să mai glăsui - ceea ce e oarecum odihnitor pentru creier şi oricum nu se spun slogane prea interesante pe stadioane, deci gradul de inteligenţă al suporterului standard nu are cum să fie prea ridicat), dar şi acele cântece ale unor suporteri absolut inimoşi care chiar zic eu că merită! Aşa cum e cazul suporterilor de la Liverpool care cântă pe stadion şi se bucură cu adevărat de spectacolul fotbalistic, creând la rândul lor spectacol. Rar vezi astfel de manifestări pe stadion: suporterul standard imită pe ceilalţi, iar dacă toţi sunt cu gura pe vuvuzele şi suflă în ele deranjând pe toată lumea din jur face şi el la fel. Nu atrage nimeni atenţia că poate sunt unii care au venit la meci să vadă spectacolul, nu să audă de pe tot stadionul un sunet care aminteşte de strigătul primitivilor nemâncaţi venit chiar de la stomacul însuşi.
Nu, să nu fie interzise, dar ar trebui ca cel care merge pe stadion să fie educat că: pe stadion nu toată lumea e aşa interesată de sunetul acela, că deşi toată lumea face la fel o face poate şi dintr-o frustrare personală: adică dacă el nu se poate oricum uita la meci măcar să sufle şi el în vuvuzelă să se laude la prieteni că era şi el unul din ăia 1000 care făceau "atmosferă". Că nu te poţi uita la meci în condiţiile în care din toate părţile se aude chiorăitul maţelor omului de neaderthal - amplificat de alţi şi alţi oameni cu goarne.
Bine, că nu ai la ce să te uiţi deocamdată sunt de acord. Că m-am uitat ieri la o parte din meciul Slovenia-Algeria (la prima parte şi nu am rezitat mai mult de 10 minute) şi nu merita banii. M-am uitat azi la tot meciul Olanda-Danemarca (2-0) şi Danemarca în afară de câteva faze de contraatac nu a existat ca echipă ce ar putea emite vreo pretenţie la acest Campionat Mondial, iar Olanda destul de greoaie cu multe pase în spate, ce-i drept mai acelera câteodată în faţa careului şi punea probleme serioase, dar în general construcţia era lentă, iar jucătorii de la care mă aşteptam să fie mai în formă au avut prestaţii şterse.
Singurele chestiuni de menţionat pentru acest CM 2010... sunt vuvuzela şi lipsa de bun simţ a omul de rând faţă de un spectacol oricare ar fi el, faţă de vecin şi faţă de el însuşi. Să sufli tot timpul în prostia asta e de-a dreptul imbecil, dovedeşte cât de lipsiţi de civilizaţie suntem. Nu am spus să nu se utilizeze vuvuzela, că poate în unele momente în loc să zbieri ceva imbecil ar fi mai util să sufli în goarnă, ci că monotonia sunetului acesta e pentru spiritul retardat care înţelege foarte puţin şi-l repetă la nesfârşit, refuzând să se abată de la "calea cea dreaptă" pentru că implică noutatea şi e greu.
Stadionul de fotbal e demonstraţia cea mai fidelă a spiritului de turmă: sunetul acela nu are nimic plăcut în el, e doar un zgomot care deranjează şi pe zei, dar oamenii suflă în continuare ca să acopere zgomotul anterior, suflă ca să-şi acopere neputinţa de a se opune acestui gest imbecil, suflă să fie în rând cu lumea!

p.s. Deocamdată singura echipă care s-a remarcat ca joc la acest mondial este Germania care a desenat foarte frumos pe teren!