De unde se inspiră teroriștii

Când eram pici și aveam consolă de jocuri (din aia antică tip „Terminator”, doar că nu era chiar „Terminator”, consola mea numindu-se Kyoto), exista printre multitudinea de jocuri unul ce purta numele Bomberman. Din ce îmi amintesc, era ceva simplu. Personajul amplasa niște bombițe rotunde precum merele cu flăcăruie la codiță ca să distrugă ziduri. Asta îi elibera drumul spre niște chestii. Sau îl ajuta să scape dintr-un fel de labirint.

Mai nou, ideea asta a fost dusă ceva mai departe într-un alt joculeț pentru Andoid. Bomber Friends pornește de la același principiu: personajul lasă bombițe în diferite locuri, se asunde așteptând explozia care eliberează calea către ceva anume. Dacă în trecut consolele de jocuri antice nu erau conectate la net, azi telefoanele inteligente sunt. Prin urmare, în Bomber Friends ai ocazia să întâlnește în labirintul dat personaje controlate de alți oameni reali. Iar aceste personaje pot fi eliminate folosind micile bombe. Este mult mai palpitant să confrunți strategia proprie cu a altor oameni, decât să evadezi dintr-un labirint, nu? Bine, și în trecut puteai să joci „la dublu” având două controllere, dar nu era același lucru. Dacă amicul cu care trebuia să joci era ocupat, atunci nu puteai găsi unul pe internet...

Netul e, însă, mediul ăla în care principala activitate este datul cu părerea. Mulți dintre părerologi sunt simpli mișcocari cu grade variate de agresivitate. Alții sunt doar proști. Din păcate, există așa multă vorbărie degeaba online, că nu mai faci diferența dintre un miștocar și un ins mângâiat de harul umorului involuntar. Una e vorbirea directă - când îl poți chestiona pe interlocutor cu privire la opinia sa - și alta e un text anonim aruncat pe net. Una e Petre Daea perorând despre cormorani și cu totul altceva e un text lăsat în doi peri pe net. În primul caz știi clar că insul e plecat cu sorvova. Dar în textul de mai jos?

Poate că are și Radu Ont dreptate, cine bagă mâna în foc că nu? Adolescentul care căuta „grenăzi” pe Facebook, nu citise prea multă literatură de proastă calitate, ci petrecuse prea multe ore jucându-se online chestii de calitate îndoielnică. În felul ăsta s-a radicalizat...

Romgleza youtuberilor axați pe jocuri video

Moto: „Zero, șapte n-am cartelă/Să m-apuci de manivelă”
(din foclorul elevilor din stadiul gimnazial)

Aparent, există oameni care se uită la alți oameni, fiindcă aceștia din urmă le arată cum să joace jocurile de pe calculator/consolă/tabletă/smartphone. Am depășit deja stadiul ăla în care despre jocuri se discuta într-un mod destul de tehnic: are o grafică bună/proastă, personajele pot fi controlate facil/greoi, iar inteligența artificială a inamicilor e prea mare/mică/acceptabilă. Industria jocurilor video a evoluat atât de tare încât multe dintre creațiile coloșilor din domeniu ajută în mod direct utilizatorul, indicându-i pe ecran ce tastă de la controler să aleagă pentru o anume acțiune. Sigur că există și sisteme care înțeleg mișcările corpului și le transpun ca acțiuni în joc, dar deocamdată acestea sunt costisitoare și nu sunt așa de relaxante precum ar dori un utilizator de computer. El trebuie să șadă pe scaun și să comande cât mai facil calculatorului... iar butonatul/tastarea/atingerea ecranului tactil rămâne - pentru moment - cea mai lejeră metodă în acest sens.

Jocurile video din ziua azi sunt atât de complexe încât, pentru a trece anumite nivele, oamenii au nevoie de ajutorul unor specialiști, care au jucat respectivul joc suficient de mult timp încât au descoperit anumite secrete, care pentru leneșii vremii au rămas ascunse. Așa că youtuberii/vloggerii care au înțeles că e o pâine de mâncat în domeniul ăsta au căpătat o popularitate foarte mare pentru niște inși care abordează subiecte de nișă!

Nepotul meu urmărește fiecare video urcat pe Youtube de către trei oameni: MaxINFINITE (care e așa de grăbit când își salută fanii, încât sună ca un ins care spune în loc de „săru-mâna” „sărnâna”... doar ascultați-l cum recită repede ca pe o poezie „Salut și bine v-am găsit la un nou episod de...”), IHATEPINK (cunoscut printre internauți ca PINK - deși el... și-a pus ca nickname IHATEPINK... karma is a bitch! LOL) și iRaphahell (...care nu are nimic care să-l facă special... salută pronunțând cuvintele corect... nu e cunoscut pentru ceea ce declară că urăște... sau chestii din astea... e doar un alt ins de pe net care le arată oamenilor cum se joacă unele jocuri video).

Pe toți aceștia (și probabil mulți alții) i-am auzit folosind romgleza. Sigur că o limbă e un sistem dinamic și că dacă țăranii daci ar fi fost obligați să folosească impecabila latină de la Roma... nu s-ar mai fi născut limba română. Dar mi se pare supărător să aud de fiecare dată mapă - când uzual în limba română e alt cuvânt, și anume hartă - doar fiindcă în engleză îl avem pe map... sau să aud caracter în loc de personaj... doar fiindcă în engleză e character. Dar... astea două sunt exemple să le zic la limită. Nu neapărat 100% greșite (deși în cazul al doilea e clar ceva dubios pentru limba română), doar supărătoare pentru limba vorbită curent.

Însă oamenii aceștia nu se rezumă doar la asta. Pe inculpatul PINK... l-am auzit rostind „gemuri” cu sensul de „nestemate” (în engleză nestemată fiind „gem”) sau „peți” pentru animăluțe de companie (în engleză pets). Iar generațiile viitoare, crescute în fața ecranului și îndoctrinate să joace jocuri video de acești influenceri de pe net... vor înțelege când vor citi că mama pune gemurile în pivniță, că mama pune bine niște nestemate... Iar pentru fanii lui PINK... verbul a peți... n-o să mai aibă același sens niciodată. Sigur că nu am adus aici decât foarte puține exemple. Dar asta pentru că nu am urmărit cu atenție ce comunică respectivii. Probabil că, dacă m-aș apleca mai aplicat asupra subiectului, aș descoperi mai multă romgleză la youtuberii axați pe jocuri video.

Jurnaliștii vânează fiecare greșeală a Vioricăi Dăncilă, dar nimeni nu se îngrijoarează că pe youtube copii urmăresc oameni foarte populari, care recită cu atâta cursivitate o romgleză de toată frumusețea.