Două condimente

Când spui că un ins este „sarea și piperul” unei anumite conjuncturi, vrei să spui că ipochimenul respectiv chiar a este omul care pune lucrurile în mișcare, care dă gust unui eveniment sau care reușește pur și simplu uimească auditoriul!

Ce facem însă, în cazul în care eroul povestirii vrea să păstreze doar caracteristicile unui singur condiment? Când Yang se detașează de Yin?

Practic, rapsodul gardului de piatră își neagă jumătatea sufletească și menirea de om special, doar fiindcă nu vrea să fie considerat plicticos, anost, monoton, mult prea des uzitat, clișeu...

Doar ca să transmită că el este mai mult Yang (iute, sangvinic, caustic, dur, spontan etc.), se disociază, precum se disociază apa de ulei și dracul de tămâie, de ceea ce l-ar putea face uman și învingător.

Despre sare ne parvin de la înțeleptul mucalit, Ion Creangă, câteva povești esențiale în situația asta. Mă refer aici la povestea drobului de sare, care pune pe jar proștii și la povestea iubirii față de părinte „ca sare-n bucate”...

8 Mile de clişee

Dacă te-ai săturat de căcaturi de poveşti în care protagonistul ratează prima şansă... după care se ridică precum Van Damme din ţărână şi demostrează că şi-a învăţat lecţia de viaţă reuşind să dea lovitura... păi, atunci or să-ţi dea un castron cu un rahat de două ori mai mare, care o dă în bară de două ori mai mult şi revine... pentru că el are timp şi susţinere şi mai ales spirit de învingător. N-a arătat asta din prima când era necesar să o facă, dar el e un învingător, târfelor! Nu pentru că a treia oară e cu noroc!

Şi când o să te saturi şi de chestia asta... o să înghiţi cu lacrimi altă gogomănie! O să se găsească o istorie cu un ratat, care încearcă de trei ori la rând acelaşi lucru... şi nu-i iese. Începe să aibă îndoieli. Se apucă de băutură şi alte alea... dar cineva îi întinde o mână şi îl ajută să se ridice. Şi îi iese ceea ce până mai ieri greşea. Ca şi cum reţeta succesului stătea tocmai în ratare.

Şi când o să te saturi şi de asta, o să o luăm de la capăt. Cu rataţi simpli şi poveşti de succes. Şi tot aşa la infinit. Pentru că se schimbă generaţiile şi nu mai contează.