Când spui că un ins este „sarea și piperul” unei anumite conjuncturi, vrei să spui că ipochimenul respectiv chiar a este omul care pune lucrurile în mișcare, care dă gust unui eveniment sau care reușește pur și simplu uimească auditoriul!
Ce facem însă, în cazul în care eroul povestirii vrea să păstreze doar caracteristicile unui singur condiment? Când Yang se detașează de Yin?
Practic, rapsodul gardului de piatră își neagă jumătatea sufletească și menirea de om special, doar fiindcă nu vrea să fie considerat plicticos, anost, monoton, mult prea des uzitat, clișeu...
Doar ca să transmită că el este mai mult Yang (iute, sangvinic, caustic, dur, spontan etc.), se disociază, precum se disociază apa de ulei și dracul de tămâie, de ceea ce l-ar putea face uman și învingător.
Despre sare ne parvin de la înțeleptul mucalit, Ion Creangă, câteva povești esențiale în situația asta. Mă refer aici la povestea drobului de sare, care pune pe jar proștii și la povestea iubirii față de părinte „ca sare-n bucate”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu