Intru rar pe Yahoo. Trebuie să-mi mai verific din când în când unele dintre conturile de e-mail - deși cred că o să văd cum se setează Mozilla Thunderbird și o să scap de problema asta... E frustrant fiindcă deși eu aleg în mod specific yahoo.com, browserul îmi afișează Yahoo-ul românesc (știu, pot să setez apoi ca browserul să-și amintească să intre pe versiunea americană a site-ului imediat, dar eu prefer să am browerele curate!).
Nu cunosc persoana care face indexul știrilor ce apar acolo, dar e clar că face o treabă destul de proastă. Azi am dat peste un text recliclat de pe descoperă.ro, care s-a inspirat de la gândul.info:
Textul a apărut prima dată anul trecut (2015), fiind semnat de către Adriana Stanca:
Site-ul gândul.info, de când a decis să concedieze fosta elită a redației - Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și alți editori care s-au reunit pe site-ul Republica.ro - a căpătat o înfățișare neplăcută în opinia mea. Sigur e dreptul lor să aleagă ce design vor...
Azi, lenea jurnalistică e urcată la grad de marketing. Dezgropăm un text general valabil la orice oră - cu toate că subiectiv - și-l așezăm în capul listei cu știri de interes cu tot cu greșeli.
Putem admite că e o simplă scăpare a unui deget care a alunecat pe tasta incorectă - într-o primă fază! - dar problema apare atunci când textul capătă alt titlu (deși destul de inexact la o numărătoare de degete!) și e promovat și pe alt site cu tot cu greșeala de rigoare. Fiindcă nu există nicio carte importantă de science-fiction care să fi obținut vreodată premiul Hugi! Căci el nu există! Există în schimb premiul Hugo - creat în onoarea lui Hugo Gernsback (sau Gernsbecher). Dar cine mai are răbdare să citească și să mai facă vreo coretură când trăim în epoca copy-paste - epocă în care oamenii copy-paste ajung premieri, procurori DNA sau miniștri?!...
P.S. În cartea sa, „Cronicile unei societăți lichide” (bine, titlul original în italiană e mult mai interesant construit, dar editura Polirom a decis să transforme subtitlul original în titlu pentru versiunea în limba română!), Umberto Eco vorbește într-un articol și despre copiatul de pe internet... Copiatul nu e chiar nociv în sine (nu întotdeauna), dar trebuie făcut cu cap remarcă Eco! Or, în cazurile Ponta sau Kovesi et. co. ... nu încape îndoială că s-a trișat fără iscusință!
Scenariul e atât de prost că nici nu știu cum să încep acest text. De fapt, ce nu e prost în acest lungmetraj? Poate doar clipele de sex filmate. Însă dacă ești preocupat cu adevărat să vezi faze fierbinți între femei poți să cauți material pe întreg internetul. E din belșug. Cu elemente mai explicite chiar! Altfel, tentativa cinematografică se găsește la ani lumină de artă. Forța ispirației n-a fost cu Louise Wadley în clipa în care a pus pe hârtie fantasmagoria asta lesbo-gangsta. Simțul ridicolului nici atât de vreme ce după ce și-a citit capodopera a decis ca să o și ecranizeze, în loc să o arunce într-un sertar secret în care se depozitează ratările sau să o ardă.
Titlul este dat în doi peri. Dintr-o chestie care se cheamă All About E aflăm așa de puține despre E (și atât) că schemele alea de la comentariile de pe youtube „Look son a good song” sunt de vreo sută de ori mai relevante! Chiar și compunerile cu caracterizări ale unui elev mai răsărit de clasa a patra ar putea depăși relevanța legăturii dintre titlul și film ăsta.
Dar hai să fim indulgenți și să acceptăm că nu se pot spune așa multe în 93 de minute. Asta fiindcă în loc să închege un personaj cu adevărat complex, interesant, cu aură de artistă ce sparge bariere și merge pe drumul ei - femeia care a scris și regizat scenariul a preferat să adauge niște gangsteri. Aiurita noastră rebelă pune din întâmplare (idee care n-are logică decât în mintea celor care visează că universul chiar conspiră ca ei să fie bogați!) mâna pe banii șefului ei pe care-l cam înșală cu ăia de-i sunt concurenți! Culmea este că nici ea nu știe cum au ajuns banii la ea acasă.
Bagajul cu foi e luat pe drum și purtat de la părinții fetei la fost iubită! Șeful înnebunește de furie. Își dă foarte mult ochii peste și se joacă cu un briceag pe masă, aruncă și devastează casa fostei angajate, pe care o sună neîncetat. Până și Nuțu Cămătaru ar fi mai isteț decât domnul Favoriți pe Obraji! Situația devine cu adevărat tensionată fiindcă și prostul are clipele lui de revelație: după ce discută cu o păpușă găsește o carte poștală de la gagica fostei angajate! Bravo, boss! Credeam că-ți petreci timpul prea mult în oglindă să dichisești părul ăla ridicol pe față, dar se pare că știi cum să le iei pe păpuși ca să-ți arate calea!
Bun. Și începe urmărirea. Din păcate, fără prea mare succes. Fiindcă duduia îi tot cânta precum Sarah Howells: „Maybe you were getting close/But I'm already gone”! La clarinet. Sau saxofon. Cine le mai ține evidența?!
Într-un final, infractorul nostru ajunge la destinație. Este prostit de femeia de la magazin (fiindcă nu este la fel de inteligent ca Nuțu Cămătaru) - dar doar lasă mașina împotmolită, nu își pierde speranța că are să-și recupereze banii făcuți în urma celei mai mari lovituri a lui! Omul se respectă!
Femeia de la magazinul din zonă o lasă pe gagica eroinei noastre să înțeleagă faptul că tre' s-o tulească. Pe asta o apucă însă crizele de conștiință. Face toate pregătirile (armă, haine, haleus), dar ea îi lasă doar pe ceilalți doi să plece pe jos (digeița și prietenul ei masculin gay). Ea, deși speriată de consecințele tragice, are nevoie de niște consiliere psihologică de la altă prietenă! Care-i miroase hormonii de la o poștă! Și fiindcă rămâne în urmă este și persoana care îl aduce pe șef la magazia-ascunzătoare. Palpitant, nu?!
Infractorul prostește câinele să crape în el niște carne cu drog. Gata și cu loialitatea lui Tiny - care oricum dădea semne că n-o respectă pe stăpână de când a rugat-o frumos să se împace cu digeița. Bine cățelul a fost ajutat și de pantalonași roșii, care a plâns frumos ca o domnișoară că altă opțiune nu mai există!
Așa că blonda - gagica lu' digeița clarinetistă - își ia nițică păruială și este pe cale să-și piardă înghițitoarea. Doar că artista noastră îndreaptă țeava armei înspre muianu' lu' Perciuni pe Obraji și-l convinge că e mai bine să îi dea drumul blondei. Păi, bine, mă-maestre-mă! Așa te comporți tu cu femeiele?!
Ca finalul să fie mai ridicol de tensionat de atât, digeița își amintește că a lăsat potaia în urmă! Și, cum e foarte deșteaptă, aruncă arma și convinge patrupedul să se urce în avion! Arma ajunge în brațele fostului șef și acum țeava ei este îndreptată către brunetă... Na belea! Doar că eroina noastră nu se pierde tată cu firea. Ea a mai arătat într-un rând de ce este capabilă: a luat apărarea a doi travestiți când i-a futut unui vlăjgan un șut între picioare și i-a speriat pe ceilalți doi vlăjgani cu un tomberon ridicat deasupra capului! Să nu vă puneți cu lesbienele supărate, că jar mâncați când o luați la fugă. Eu v-am prevenit!
Fata îi spune, prin urmare, șefului că n-are el sânge în instalație cât să-și distrugă propria creație - care a crescut și-și ia zborul - și trece mai departe urcând în avion. Păi, ce făcuși, mă-maestre-mă? În loc să îndoi țeava puștii pe ea cum făcea Tom pe Jerry otrăvitul, tu o lași să plece pur și simplu?!!!! Ori suntem infractori, ori nu mai suntem?!!!!
Dar clișeul trebuia dus până la capăt: digeița îi aruncă bagajul cu hârtii bancare fostului șef și-i mărturisește fostei-actuale-fostă iubită că ea de fapt n-are nevoie de bani, ci de iubire. Ce darnici sunt nebunii câteodată!
Jocul actorilor este mediocru. De departe cea care excelează în mediocritate este Mandahla Rose. Pur și simplu, nu e credibilă. Nu are deloc chimie cu partenera de film, care chiar se străduiește și reușește pe alocuri să fie credibilă. Julia Billington - aduce al naibii de tare cu Taylor Schilling în Orange is the New Black doar că n-are ochii albaștri - își face meseria. Și o și înțelege. Transmite dincolo conflictul ei interior: pe de-o parte... sexul cu fosta e fantastic... pe de alta... relația e instabilă cu o insă rebelă. Nu mai vrea să treacă prin ce a trecut deja. E în dubii. Și chiar arată ca o persoană în dubii. Iarăși mai credibil decât Mandahla Rose este și Brett Rogers pe care dacă l-aș vedea cu pantalonașii roșii ușor strâmți și manierele de domnișoară pe undeva chiar l-aș bănui de înclinații sexuale interzise în vremea inchiziției. Deși ușor exagerat pe alocuri... Matt este un personaj cam neîmplinit, cu afecțiune fața de prietena E... cu care se ciondănește uneori și căreia îi reproșează fățiș că nu-l înțelege.
Am îndrăznit ieri să dau un pronostic pentru meciul ce s-a terminat ieri târziu în noapte. Știind că Shaun Murphy a condus tot timpul duminică, m-am convins pe mine însumi că n-avea cum să scape partida din mână. Nu avea un avans așa mare, dar... mai câștigase turneul de la teatrul Crucible o dată; iar a doua oară când a atins finala a pierdut. Și-o fi învățat lecția. Iar oponent îi era Stuart Bingham! Nu părea posibil. Cu toate că victimele lui Bingham pe parcursul turneului s-au numit Ronnie O'Sullivan și Judd Trump! Părea totuși ca și cum iepurele ăla nebun din desene animate - pe numele lui de infractor Bugs Bunny - chiar e real și-i poate face felul Magicianului!
Asta în ciuda faptului că Murphy deține fără îndoială o înfățișare ce aduce bine cu a unui personaj de desene animate, care își ia mereu țeaptă de la un iepure dus doar la biserica satirico-satanistă. Bănuiesc că deliberat afișează o imagine haioasă, întrucât n-a avut nicio crispare să îmbrace un costum de culoare... roșu-roz-maro (bă, eu știu doar culorile primare ROGVAIV; nu mă puneți să vă spun ce nuanță era aia a costumului lui Murphy!) și să șadă cu el în fața camerelor de televiziune ca să-l vadă tot mapamondul.
Acu' să nu care cumva să-l confundați pe Stuart Bingham cu Bugs Bunny. O fi, da' unul care halește cam multe tarte cu un număr ridicat de calorii și căruia i s-a etirpat glanda aia care produce nebunie și miștocăreală insantă. Omul e prea liniștit. Fără carismă.
Probabil și de asta am observat mai multă lume plângându-se că finala e așa de neașteptată că pare neinteresantă. Există unele meciuri încărcate de tensiune și importanță dinainte. Ca Real - Barca la fotbal. Avem o istorie în spate, implică anumite așteptări! Publicul e atras de acest spectacol. Uneori nici nu prea contează dacă în final calitatea întâlnirii lasă de dorit. Oamenii cu pasiune vor găsi și într-o încrâncenare haotică spectaculosul! Pe când aici aveam pe de-o parte un fost campion mondial (care nu e nici pe departe un Magician - un iluzionist care sa farmece audiența! - cum se autointitulează - nu e favoritul presei dând declarații obișnuite și nici al publicului fiind un tip constant, foarte bun chiar, dar nu excepțional), iar pe de alta un ins care nu se remarca prin nimic deosebit. Bingham joacă un snooker corect, fără să fie superrapid, fără fantezie. Nu e în atenția presei. Nu face glume cu ziariștii. Un salahor al jocului ăsta cu tacul, așa cum am văzut că era caracterizat undeva. Nu un vizionar sau un inginer.
Evident că nu ai să poți să închegi un fenomen doar cu oameni extraordinari. Că nu sunt mulți! Ai nevoie și de muncitori ca să ridici o construcție. Că insul special e mai leneș. El a arătat deja ce știe să facă. Pe când Bingham trebuie să muncească, să fie perseverent. Și poate că ăsta e talentul lui. Perseverența.
Părea o finală cu final așteptat. Omul cu experiență mai mare la nivel înalt ar fi trebuit să iasă biruitor. Dar realitatea a fost mai complexă decât atât, iar Bingham a depășit toate așteptările. Mai ales ale celor care bagă bani în acest joc.
Deși nu am urmărit foarte atent întrecerea de la Crucible... am remarcat faptul că multe întâlniri au fost foarte dezechilibrate.
Era 8 martie 2015, când subsemnatul mă trezeam și, ca de obicei, deschideam laptopul ca să văz ce-i nou. Nu, n-a fost ziua aia când scârbele de la Telekom au avut probleme cu serverul DNS (au astfel de probleme din ce în ce mai des de când s-au rebrenduit) și îmi venea să las dracului tehnologia modernă și să mă duc acolo unde s-a născut eternitatea, adică, la sat, bă! Voi la ce vă gândeați? Plm, era 8 martie 2015 și pe e-mail văz o chestie interesantă: o doamnă/domnișoară îmi spunea că a aruncat un ochi pe CV-ul meu, dar că trebuie să jur pe roșu că-s dispus să fac pe scribul pentru site-ul la care dânsa este Senior Blasting News. Primul impuls a fost să fiu sarcastic cu doamna/domnișoara Andreea Florentina Gherasim. Garanția cerută era ridicolă... dar, plm, zic: e 8 martie, hai să nu fiu nesimțit. Poate că e chiar o oportunitate, iar tu îi dai cu piciorul din cauza unui instinct de moment. Așa că i-am dat și eu un răspuns cretin - într-o astfel de situație nu poți să fii decât sarcastic sau să răspunzi cretin, nu există cale de mijloc! - cum că: Da, bre! Sunt de partea bună a forței! De muncă. Dar să-mi dați mălai!
Răspunsul vine promt: ok, citește decalogul site-ului (un pdf de vreo 13 pagini), ai și dovada că mi-au intrat bani în paypal (o captură de ecran) și alte două chestii (grila de „salarizare” și bonusurile în funcție de performanță). Când m-am uitat eu pe docomente, mi-am pus mâinile în cap! Tăblia sfântă era scrisă într-o română filtrată cu Google Translate, cum e whisky-ul boschetarilor trecut prin pâine! Mirosea de la o poștă. Îi zic femeii că nasol, iar dânsa îmi zice: lasă, bă, că se înțelege. Ce vrei acu', să stau să traduc fiecare cuvânt din engleză și franceză? Intră de te înscrie pe site. Și-mi lasă un link.
Păi, se poate așa ceva? Matale, care ai cover la profil un citat din Richard Rhodes în limba lui Shakespeare, mă iei cu discursuri din astea: că se înțelege dom'ne, ce-ai cu textul? Dictamai Seniorul Blasting!
De mai sus se înțelege că oricine poate să se apuce de scris - dar nu știu dacă se poate înțelege că și de jurnalism! Așa doar ca fapt divers, jurnalismul și scrisul se intersectează doar în anumite puncte... Ca să nu mai amintesc de ideea că citarea asta, fără context, poate să strice tot ceea ce a dorit să spună autorul! Fiindcă nu avem și contextul în care omul a scris/cuvântat prostia asta! Poate că era tocmai ca să-l încurajeze pe unul cu talent, dar fără încredere, să scrie! Dacă aplici citatul universal dai dovadă de lipsă de discernământ, de naivitate!
Dar, fie... zic: hai să mă înscriu. Din cauza faptului că nu m-am uitat mai atent la structura site-ului, ci doar la ce anume se scrie (mi s-a cerut cică să nu scriu acolo articole „gen blog”, deși pe acolo sunt două chestii cu filmulețe copiate din emisiuni precum Ridiculousness - fix ca pe un blog!) nu am văzut în dreapta sus butonul de autentificare pe site. Dai click pe el și, ghici ce, te poți înscrie în orice clipă dorești! Și atunci de ce m-a rugat duduia să jur cu mâna pe biblie că sunt serios? Că altfel n-o interesează colaborarea! Ce plm înseamnă asta?!!! Și eu care îmi făcusem griji că în loc să compun un eseu în care să motivez de ce vreau să scriu pentru site-ul respectiv, am dat un răspuns evident cretin! Ce căcat! E exact precum la scrieliber.ro!
Sunt colaborator de 4 zile. Și mi s-a cam scârbit de asta. De ce? În primul rând pentru că din prima zi mi-au tăiat o poantă: Dacă asta nu vă stoarce o lacrimă, atunci aveți inimă de piatră sau nu aveți inimă de loc. Mergeți la cardiolog ca să lămuriți problema! Ce vreți? Lipsă de umor. În al doilea rând, fiindcă, așa cum v-am spus... mi s-au mutat textele la categorii necorespunzătoare!
Iar în ultimă instanță, am observat faptul că textele nu apar pe prima pagină deloc. Pe prima pagină apar doar chestiile populare! Indiferent că-s de săptămâna trecută. Nu caracterul de noutate contează, ci numărul de click-uri. Știri explozive cică. Da, bre, da-s de alaltăieri! Nu mai sunt știri! Așa că dacă vreți să mă ajutați și pe mine să urc în clasament mai ceva ca Simona Halep, intrați aici sau alegeți din textele mele de aici.
P.S. Știu, am nevoie de surse mai bune și mai din interiorul intituțiilor importante! Doar că asta costă! Și momentan nici să mă bag în rahaturi nu simt că merge. Ca să iau 15 euro într-o zi? Asta dacă am noroc...
P.P.S. Plm, asta n-are cum să se pună la capitolul atac al „colegilor”! Că în decalogul analfabet scrie că nu e bine să fac asta pe site-ul lor. Dar pe al meu?! Am uitat să întreb...
