Nothing about E

Scenariul e atât de prost că nici nu știu cum să încep acest text. De fapt, ce nu e prost în acest lungmetraj? Poate doar clipele de sex filmate. Însă dacă ești preocupat cu adevărat să vezi faze fierbinți între femei poți să cauți material pe întreg internetul. E din belșug. Cu elemente mai explicite chiar! Altfel, tentativa cinematografică se găsește la ani lumină de artă. Forța ispirației n-a fost cu Louise Wadley în clipa în care a pus pe hârtie fantasmagoria asta lesbo-gangsta. Simțul ridicolului nici atât de vreme ce după ce și-a citit capodopera a decis ca să o și ecranizeze, în loc să o arunce într-un sertar secret în care se depozitează ratările sau să o ardă.

Titlul este dat în doi peri. Dintr-o chestie care se cheamă All About E aflăm așa de puține despre E (și atât) că schemele alea de la comentariile de pe youtube „Look son a good song” sunt de vreo sută de ori mai relevante! Chiar și compunerile cu caracterizări ale unui elev mai răsărit de clasa a patra ar putea depăși relevanța legăturii dintre titlul și film ăsta.

Dar hai să fim indulgenți și să acceptăm că nu se pot spune așa multe în 93 de minute. Asta fiindcă în loc să închege un personaj cu adevărat complex, interesant, cu aură de artistă ce sparge bariere și merge pe drumul ei - femeia care a scris și regizat scenariul a preferat să adauge niște gangsteri. Aiurita noastră rebelă pune din întâmplare (idee care n-are logică decât în mintea celor care visează că universul chiar conspiră ca ei să fie bogați!) mâna pe banii șefului ei pe care-l cam înșală cu ăia de-i sunt concurenți! Culmea este că nici ea nu știe cum au ajuns banii la ea acasă.

Bagajul cu foi e luat pe drum și purtat de la părinții fetei la fost iubită! Șeful înnebunește de furie. Își dă foarte mult ochii peste și se joacă cu un briceag pe masă, aruncă și devastează casa fostei angajate, pe care o sună neîncetat. Până și Nuțu Cămătaru ar fi mai isteț decât domnul Favoriți pe Obraji! Situația devine cu adevărat tensionată fiindcă și prostul are clipele lui de revelație: după ce discută cu o păpușă găsește o carte poștală de la gagica fostei angajate! Bravo, boss! Credeam că-ți petreci timpul prea mult în oglindă să dichisești părul ăla ridicol pe față, dar se pare că știi cum să le iei pe păpuși ca să-ți arate calea!

Bun. Și începe urmărirea. Din păcate, fără prea mare succes. Fiindcă duduia îi tot cânta precum Sarah Howells: „Maybe you were getting close/But I'm already gone”! La clarinet. Sau saxofon. Cine le mai ține evidența?!

Într-un final, infractorul nostru ajunge la destinație. Este prostit de femeia de la magazin (fiindcă nu este la fel de inteligent ca Nuțu Cămătaru) - dar doar lasă mașina împotmolită, nu își pierde speranța că are să-și recupereze banii făcuți în urma celei mai mari lovituri a lui! Omul se respectă!

Femeia de la magazinul din zonă o lasă pe gagica eroinei noastre să înțeleagă faptul că tre' s-o tulească. Pe asta o apucă însă crizele de conștiință. Face toate pregătirile (armă, haine, haleus), dar ea îi lasă doar pe ceilalți doi să plece pe jos (digeița și prietenul ei masculin gay). Ea, deși speriată de consecințele tragice, are nevoie de niște consiliere psihologică de la altă prietenă! Care-i miroase hormonii de la o poștă! Și fiindcă rămâne în urmă este și persoana care îl aduce pe șef la magazia-ascunzătoare. Palpitant, nu?!

Infractorul prostește câinele să crape în el niște carne cu drog. Gata și cu loialitatea lui Tiny - care oricum dădea semne că n-o respectă pe stăpână de când a rugat-o frumos să se împace cu digeița. Bine cățelul a fost ajutat și de pantalonași roșii, care a plâns frumos ca o domnișoară că altă opțiune nu mai există!

Așa că blonda - gagica lu' digeița clarinetistă - își ia nițică păruială și este pe cale să-și piardă înghițitoarea. Doar că artista noastră îndreaptă țeava armei înspre muianu' lu' Perciuni pe Obraji și-l convinge că e mai bine să îi dea drumul blondei. Păi, bine, mă-maestre-mă! Așa te comporți tu cu femeiele?!

Ca finalul să fie mai ridicol de tensionat de atât, digeița își amintește că a lăsat potaia în urmă! Și, cum e foarte deșteaptă, aruncă arma și convinge patrupedul să se urce în avion! Arma ajunge în brațele fostului șef și acum țeava ei este îndreptată către brunetă... Na belea! Doar că eroina noastră nu se pierde tată cu firea. Ea a mai arătat într-un rând de ce este capabilă: a luat apărarea a doi travestiți când i-a futut unui vlăjgan un șut între picioare și i-a speriat pe ceilalți doi vlăjgani cu un tomberon ridicat deasupra capului! Să nu vă puneți cu lesbienele supărate, că jar mâncați când o luați la fugă. Eu v-am prevenit!

Fata îi spune, prin urmare, șefului că n-are el sânge în instalație cât să-și distrugă propria creație - care a crescut și-și ia zborul - și trece mai departe urcând în avion. Păi, ce făcuși, mă-maestre-mă? În loc să îndoi țeava puștii pe ea cum făcea Tom pe Jerry otrăvitul, tu o lași să plece pur și simplu?!!!! Ori suntem infractori, ori nu mai suntem?!!!!

Dar clișeul trebuia dus până la capăt: digeița îi aruncă bagajul cu hârtii bancare fostului șef și-i mărturisește fostei-actuale-fostă iubită că ea de fapt n-are nevoie de bani, ci de iubire. Ce darnici sunt nebunii câteodată!

Jocul actorilor este mediocru. De departe cea care excelează în mediocritate este Mandahla Rose. Pur și simplu, nu e credibilă. Nu are deloc chimie cu partenera de film, care chiar se străduiește și reușește pe alocuri să fie credibilă. Julia Billington - aduce al naibii de tare cu Taylor Schilling în Orange is the New Black doar că n-are ochii albaștri - își face meseria. Și o și înțelege. Transmite dincolo conflictul ei interior: pe de-o parte... sexul cu fosta e fantastic... pe de alta... relația e instabilă cu o insă rebelă. Nu mai vrea să treacă prin ce a trecut deja. E în dubii. Și chiar arată ca o persoană în dubii. Iarăși mai credibil decât Mandahla Rose este și Brett Rogers pe care dacă l-aș vedea cu pantalonașii roșii ușor strâmți și manierele de domnișoară pe undeva chiar l-aș bănui de înclinații sexuale interzise în vremea inchiziției. Deși ușor exagerat pe alocuri... Matt este un personaj cam neîmplinit, cu afecțiune fața de prietena E... cu care se ciondănește uneori și căreia îi reproșează fățiș că nu-l înțelege.

De ce e cretină reclama cu Marcel Iureș a celor de la ING

Planeta e defectă. Citeam ieri că s-ar putea să se îmbogățească frigiderele inteligente, iar noi ca utilizatori, plm, n-o să avem acces la cash fiindcă legea nu specifică nimic în această privință. Ba chiar nenorocitul, care tre' să-ți țină brânza și laptele reci (sau vreun cadavru, dacă ești un fel de Cioacă - oh, stai... frigiderul inteligent o să te reclame la poliție, fraiere! o să ai nevoie de unul clasic, boule! învață să negociezi cu el... doar face un business!), are nevoie de droguri și pașapoarte false. În loc să țină mâncarea rece se duce la rece/răcoare... dacă e prins. Plm, așa spun ăia de la ft.com.

Dar nu despre asta voiam eu să vă vorbesc. Eu voiam să vă spun de ce e cretină reclama aia care rulează în draci pe TV în care apare Marcel Iureș, care ne spune că a fost atâtea personaje, dar în fiecare a pus suflet:

Reclama este o formă de minciună. Adică, îți umblă la psihic. Șamponul nu doar îți face părul mai curat. Oh, nu! Îți crește încrederea în forțele proprii. Detergerntul nu doar spală rufele, ci aduce și primăvara și cred că o pastilă pentru răceală nu doar că te scapă de muci, ci te ajută s-o impresionezi pe gagică-ta cu farmecul tău de chitarist. Stupizenii, stupizenii și iar stupizenii.

Și rebranduirea ING e absolut ridicolă, întrucât se pune un semn de egalitate între un actor și o casă de asigurări. Indiferent cum se numește casa de asigurări ea va pune suflet, ca actorul care pune suflet în orice personaj pe care-l joacă.

Or, haideți să separăm puțin logic lucrurile: sufletul unei case de asigurări - ca al oricărui business - e reprezentat de capitalul financiar! Iar un actor, când îl joacă pe Cațavencu o face altfel decât când intră în rolul de Hamlet! Actorul, când își schimbă numele, joacă altceva! Că dacă ar juca toate personajele la fel... nu ar mai fi actor. E adevărat că e același om. Același suflet. Dar dacă nu te convinge că e Cațavencu... e fals. Și împrumută în clipa aia sufletul lui Cațavencu!

Vine ING și spune: Și noi, asemeni actorului... tre' să vă convingem că suntem aceeași... chiar dacă ne cheamă altfel. Păi, actorul în clipa când e Moromete... încetează să mai fie Iureș! Egalitatea asta e forțată. N-are logică!

Dați și voi un click pentru un biscuit!

Şoimul a avut Verde în Marea Finală

Mă uitam la TV şi mă întrebam: Unde l-am mai văzut eu pe Gerard Greene? Şi ieri, în Marea Finală a circuitului euro-asiatic WPBSA, mi-a picat fisa. Omul şi-a ratat cariera. Dacă ar fi fost un competitor de top în snooker... poate lucrurile ar fi stat puţin altfel. Faptul că a ajuns totuşi în finală dovedeşte că potenţial ar avea. Dar deocamdată nu a pus beţe în roate celor mai importanţi jucători în mod constant. Aşa că... mai bine s-ar fi îndeletnicit cu învăţarea replicilor şi a jocului în faţa camerelor. Îl ajută în acest sens şi numele; seamănă destul de mult cu un amestec între Jimmy White şi Christopher Walken (în tinereţe)... am văzut noaptea trecută că ştie să râdă simpatic în faţa camerelor... deci poate merge liniştit la Hollywood ca să-şi caute un job bine remunerat.

Pe de altă parte, ca să rămânem în lumea filmului, personal consider că Barry Hawkins - adversarul lui Greene din noaptea precedentă - aduce în ceea ce priveşte atitudinea cu Denzel Washington. Mimica feţei lui îmi aminteşte de actorul din Flight.

Noaptea trecută a fost foarte rapid la masă. Nici n-a reuşit Gerard Greene să rateze de două ori că scorul a devenit deja 2-0. Iar meciul se juca după sistemul cel mai bun din 7 frame-uri, primul la 4. Deşi în celelalte două jocuri nord-irlandezul a venit la masă, drumurile sale în jurul acesteia au fost scurte, preferând să-i cedeze rapid rândul adversarului care a dovedit că ştie mai bine cu tacul. În ultimul frame chiar aşeza cât mai bine pe buzunar câte o bilă roşie ca treaba să se încheie curând...

S-a terminat 4-0 în favoarea englezului, iar aşteptăm cu interes China Open!

House of candidates

Auz că, după isprava cu cerşitul de semnături, Mircea Diaconu ar putea fi îmbrâncit spre a candida la prezidenţiale. Carevasăzică, după ce a jucat rolul de marionetă a unui escroc în Filantropica, actorul este pregătit să joace în postura de Preşedinte al României după scenarii venite de la securitate.

P.S. În felul acesta o să-l surclaseze şi pe Kevin Spacey, care în House Of Cards abia dacă a ajuns în rolul vicepreşedintelui of United States. Ca să nu mai vorbim despre Arnold Schwarzenegger, care n-a ajuns decât guvernator al statului California. Un fel de baron local de prin ţara noastră... Hasta la vista, baby! Un fleac, i-am ciuruit. N-am găsit altă rimă.