Suntem ca specie - au explicat alții care au studiat oamenii mai bine - niște animale, care trebuie să se agațe de certitudini. Și se țin de ele foarte strâns, că altfel viața devine volatilă... Și e greu să trăiești cu gândul că, de fapt, nu știi nimic cu adevărat. E greu să pui la îndoială ce ai aflat într-o zi de la o sursă care până atunci ți-a oferit chestii de ajutor! E complicat să-ți spui că rețeta pe care o știai ieri nu e bună de nimic pentru noua situație care seamănă izbitor cu vechea situație, doar că are niște amănunte pe care le credeai neglijabile, dar iată că nu sunt!
Am observat deja în societate o relaxare cu privire la modalitatea în care este tratată carantina. Asta deja a dat vânt în pânze celor care „au știut ei de la început” că, de fapt, era o făcătură. Nimeni n-a luat în calcul versiunea conspiraționistă propusă de mine acum două luni, când am zis că ăștia o bagă pe asta cu boala fiindcă vine recesiunea. Acum recesiunea vine fiindcă boală, nu fiindcă e recesiune hai să o băgăm pe aia cu boala. Mă miră cum de nimeni nu s-a gândit la acest cover up al faptelor. Evident că nu aveam nicio dovadă și am zis să bag numai bățul prin gard.
Ce mă frapează e că toți cei care au certitudinea că boala e o făcătură nu au o explicație rațională pentru situația de ansamblu. Avem două puteri mondiale. Chiar trei. Și cu țările importante (alea pe care le știți deja) din UE patru... Unii sunt comuniști! Alții conduși de semidictatori... Alții se pretind democrați. Bă, cum se explică faptul că niște interese doctrinare și economice atât de divergente s-au pus de acord că virusul Covid-19 e periculos? De ce n-ar profita SUA de degringolada din China? Ieșind și spunând public: cetățeni, comuniștii mint cu nerușinare. Nu e niciun virus. Au doar niște probleme economice și dau vina pe o boală inexistentă! De ce nu vine măcar Rusia (al cărei premier se pare că a luat coronavirus) să ne zică: bă, capitaliștii de la New York au probleme economice și au creat o isterie nasoală. Nu mai aveți încredere în pretinsa lor democrație mincinoasă. De ce nu vine Germania și nu zice ceva de genul ăsta clar și răspicat?
Ceea ce știm cu certitudine e că peste tot pe planetă e lockdown! Mă rog, în lumea civilizată... Dacă noua formă de gripă era doar o biată veche gripă sezonieră, nu cred că economiile s-ar fi oprit atât de brusc. Iar dacă economia era cea gripată, iar lumea de la conducere a întors gripa asta către isteria Covid-19, ar trebui să fie măcar cineva care să pună cap la cap informațiile alea și să scoată la iveală concluzia asta! Dacă mi-a dat mie prin cap, de ce nu le dă conspiraționiștilor?? Ceea ce mă face să cred că ne aflăm în mijlocul unei pandemii pe bune. Trăim într-o lume în care cel mai indicat e să te ascunzi în buncărul creat pentru situații apocaliptice și să stai acolo până prin primăvara lui 2021... Un set de cărți și un abonament la Netflix te-ar putea ajuta când vine vorba de trecerea timpului.
Și, ca nu închei textul ăsta într-o manieră așa mai optimistă, vă mai dau o idee de conspirație: știți de ce o să vă oblige să purtați măști în incinte? Ca AI-ul să poate să învețe să recunoască pe cineva doar după privire! E un experiment mondial, vă zic io... LOL LOL LOL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu