Este un film care ia proverbul "Time is money!" în serios, în sensul că timpul în contextul scenariului chiar devine o piesă de schimb. Oamenii au cronometre pe mâna dreaptă, iar când acestea indică 13 zerouri... atunci individul moare. Da, se întâmplă aşa... dar oamenii nu mai îmbătrânesc! Sunt programaţi genetic ca de la o anumită vârstă încolo să nu se mai schimbe din punct de vedere fizic. Să fie tineri veşnic sau măcar până când vor muri. O chestie după care aleargă toate femeile şi nu numai azi... creme care să le "întinerească", să arate "cu 10 ani mai tinere" etc. Ei bine, în film... asta nu mai e o problemă, dar timpul pe care-l ai de trăit e limitat. Aşa că încerci să-ţi cumperi prin muncă... în fiecare zi noi unităţi temporale (minute, zile, ani... milenii chiar) pentru a mai rezista pe planetă.
Şi lumea e împărţită ca şi lumea noastră... cei care au bani trăiesc în lux, cei care nu au bani... sunt la periferia societăţii... locul unde crimele nu sunt aşa interesante. Nu ca cele de lux - ca să mă exprim aşa. Periferia e locul unde eşti jefuit la drumul mare. Ca în lumea noastră. La fel ca în lumea noastră cei bogaţi (cei care au timpul de partea lor) trăiesc pe spatele celor mulţi, a celor care se luptă zilnic pentru a-şi mai procura încă puţin ca să se bucure de soare, de băutură... etc.
Nu mă aşteptam ca Justin Timberlake să primească un rol principal într-un film bun... dar s-a achitat bine de personajul pe care trebuia să-l intrepreteze. Nu fantastic, dar şi-a jucat rolul! El... adică Will Salas este un om al periferiei. Şi primeşte într-o zi cadou foarte mulţi ani în plus de la un ins, care-i spune că până la urmă "Corpul nu îmbătrâneşte, dar mintea da" şi că e normal să murim. Acest ins practic se lasă furat de o bandă de găinari care fură timpul... Salas îl salvează - mai mult sau mai puţin voit - şi se face cu timp suplimentar fără să vrea. Devenind astfel un ins căutat de autorităţi "Cronometrul".
Salas se duce în lumea celor cu mult timp şi... îşi începe o aventură la capătul căreia va salva mai mult sau mai puţin lumea. În sensul că o va face pe Robin Hood - va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Ca tatăl său. Mă scot din minţi clişeele astea legate de moştenirea genetică. Aţi observat că de fiecare dată când un personaj banal reuşeşte în viaţa sa... (mă refer la filmele americane) el are ceva în spatele său. Un bagaj genetic de la mă-sa sau ta-su sau dracu' mai ştie de unde. Ca în filmele coreene... mereu cel care ajunge rege a avut în trecut o rudă care a fost fie lider de armată, fie rege... prinţ etc. Trebuie să aibă sânge albastru. Pe când personajele care nu au un astfel de background, străduindu-se chiar mai mult decât ceilalţi... nu reuşesc. Aşa se întâmplă în majoritatea filmelor... ca şi aici. Avem "Cronometrul" (Cillian Murphy) pe de-o parte - tot venit din pătura de jos şi ajuns membru al autorităţilor (nu se spune despre el nimic de background) şi Salas. L-am prezentat mai devreme. Şi din confruntarea celor doi Salas iese mereu victorios. Deşi Cronometrul este greu de corupt şi încearcă doar să menţină echilibrul. Deşi ştie şi el... că e oarecum nedrept cum se întâmplă. Are de partea sa o idee pe care o formulează Philippe Weis (Vincent Kartheiser): revoluţia asta legată de egalitate nu va dura prea mult! Poate o generaţie, două... trei, dar la urmă tot va exista cineva care va fi mai lacom decât ceilalţi şi va dori să fie nemuritor. Pentru că moartea e ceva groaznic... şi nu te împaci uşor cu asta! Şi se va reveni la aceeaşi stare când oamenii bogaţi în timp îi vor supune pe cei săraci... menţinându-i departe de ei şi controlându-i ca pe nişte şobolani de laborator.
Filmul se încheie optimist ca orice film american. Dar rămâne ideea aia spusă de Weis... foarte deşteaptă. Parcă în România n-a durat nicio generaţie... şi după revoluţie s-a revenit la aceeaşi stare... parcă imediat.
Şi lumea e împărţită ca şi lumea noastră... cei care au bani trăiesc în lux, cei care nu au bani... sunt la periferia societăţii... locul unde crimele nu sunt aşa interesante. Nu ca cele de lux - ca să mă exprim aşa. Periferia e locul unde eşti jefuit la drumul mare. Ca în lumea noastră. La fel ca în lumea noastră cei bogaţi (cei care au timpul de partea lor) trăiesc pe spatele celor mulţi, a celor care se luptă zilnic pentru a-şi mai procura încă puţin ca să se bucure de soare, de băutură... etc.
Nu mă aşteptam ca Justin Timberlake să primească un rol principal într-un film bun... dar s-a achitat bine de personajul pe care trebuia să-l intrepreteze. Nu fantastic, dar şi-a jucat rolul! El... adică Will Salas este un om al periferiei. Şi primeşte într-o zi cadou foarte mulţi ani în plus de la un ins, care-i spune că până la urmă "Corpul nu îmbătrâneşte, dar mintea da" şi că e normal să murim. Acest ins practic se lasă furat de o bandă de găinari care fură timpul... Salas îl salvează - mai mult sau mai puţin voit - şi se face cu timp suplimentar fără să vrea. Devenind astfel un ins căutat de autorităţi "Cronometrul".
Salas se duce în lumea celor cu mult timp şi... îşi începe o aventură la capătul căreia va salva mai mult sau mai puţin lumea. În sensul că o va face pe Robin Hood - va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Ca tatăl său. Mă scot din minţi clişeele astea legate de moştenirea genetică. Aţi observat că de fiecare dată când un personaj banal reuşeşte în viaţa sa... (mă refer la filmele americane) el are ceva în spatele său. Un bagaj genetic de la mă-sa sau ta-su sau dracu' mai ştie de unde. Ca în filmele coreene... mereu cel care ajunge rege a avut în trecut o rudă care a fost fie lider de armată, fie rege... prinţ etc. Trebuie să aibă sânge albastru. Pe când personajele care nu au un astfel de background, străduindu-se chiar mai mult decât ceilalţi... nu reuşesc. Aşa se întâmplă în majoritatea filmelor... ca şi aici. Avem "Cronometrul" (Cillian Murphy) pe de-o parte - tot venit din pătura de jos şi ajuns membru al autorităţilor (nu se spune despre el nimic de background) şi Salas. L-am prezentat mai devreme. Şi din confruntarea celor doi Salas iese mereu victorios. Deşi Cronometrul este greu de corupt şi încearcă doar să menţină echilibrul. Deşi ştie şi el... că e oarecum nedrept cum se întâmplă. Are de partea sa o idee pe care o formulează Philippe Weis (Vincent Kartheiser): revoluţia asta legată de egalitate nu va dura prea mult! Poate o generaţie, două... trei, dar la urmă tot va exista cineva care va fi mai lacom decât ceilalţi şi va dori să fie nemuritor. Pentru că moartea e ceva groaznic... şi nu te împaci uşor cu asta! Şi se va reveni la aceeaşi stare când oamenii bogaţi în timp îi vor supune pe cei săraci... menţinându-i departe de ei şi controlându-i ca pe nişte şobolani de laborator.
Filmul se încheie optimist ca orice film american. Dar rămâne ideea aia spusă de Weis... foarte deşteaptă. Parcă în România n-a durat nicio generaţie... şi după revoluţie s-a revenit la aceeaşi stare... parcă imediat.
