John Higgins a ridicat pentru a patra oară trofeul de la Crucible

* Cu puţin după miezul nopţii la noi, lui John Higgins i se înmâna pentru a patra oară în carieră titlul de campion mondial (1998, 2007, 2009, 2011); meciul său în compania lui Judd Trump s-a încheiat 18-15, iar ultimul frame a fost unul senzaţional!

Judd Trump cu evoluţia de la masă câştigase "matematic" frame-ul al 33-lea. Higgins ar fi mai avut nevoie de două penalizări de 4 puncte pentru a intra în avantaj şi a câştiga. După multe încercări ratate de a realiza un snooker dificil, din care Judd Trump să nu poată ieşi... John Higgins a schimbat tactica! Şi ce inteligent a jucat: a curăţat masa până ce acolo nu mai rămăseseră decât bila neagră şi cea roz. Un fault de 6 puncte i-ar fi fost de ajuns să câştige partida! Bila neagră se afla cam pe linia de la jumătatea a dreptunghiului din partea dreaptă a mesei, mai aproape de buzunarul de mijloc decât de cel superior dreapta. În jumătatea superioară! Bila roz a fost dusă aproximativ pe aceeaşi linie... dar pe manta inferioară. Bila albă în spatele celei negre, un snooker dificil... deşi după mimica lui John am fi spus că nu e mulţumit de această situaţie. Îl deranja faptul că bila roz se plasase pe mantă, condiţii în care ar fi fost teoretic mai uşor de găsit. Dar Judd Trump s-a grăbit... şi a plesnit bila albă care a trecut pe lângă cea roz... fault de 6 puncte. John Higgins a rămas în scaun şi l-a lăsat pe adversarul său să execute de unde a rămas bila albă; puştiul minune al snookerului a greşit din nou... şi John Higgins a închis frame-ul (şi implicit şi meciul) cu lovituri de senzaţie!
Deşi am crezut după 4-4 faptul că John va pune presiune foarte mare pe mai tânărul său adversar şi-l va hali pe Judd cum ar face-o rechinul pe micul peştişor auriu, Trump s-a descurcat de minune cu vulpoiul bătrân Higgins. L-a ţinut în şah mai tot timpul meciului, dar, din păcate pentru el, s-a pierdut atunci când era cel mai important să fie la înălţime! La finalul partidei. Dar a avut nişte lovituri de distanţă care l-au exasperat şi pe Higgins, care a recunoscut la final că... e plăcut să-l urmăreşti în acţiune, dar să joci cu el tare complicat! Dacă ar avea uneori mai multă răbdare la masă şi ar reuşi să controleze mai bine masa - deşi l-am văzut la un moment dat că avea ceva din mişcarea lui Ronnie O'Sullivan atunci când simţea practic loviturile - ar fi un jucător de temut! E talentat, are cu siguranţă un viitor mare în faţă - nu a fost să fie de data asta, căci l-a întâlnit pe Higgins... care e John Higgins şi e splecialist în a pedepsi pe oricine greşeşte închizându-i masa. Are lovituri de distanţă cred că mai bune decât Mark Williams în vremurile lui bune... acest Judd Trump merită cu prisosinţă porecla de "The Sniper". Dacă tot avem "The Pistol" sau "Shotgun"... de ce să nu avem şi un lunetist? Am mai scris asta undeva, dar ce să-i faci? Am idei puţine şi fixe. Va avea şi altă dată şansa Judd Trump să obţină titlul de campion mondial.
La acest meci mi-a mai plăcut fântâna arteziană a bilei negre, când John Higgins a ratat-o la buzunarul superior stâng iar aceasta s-a ridicat de pe masă vreo 10 centimetri... în jocul în care Trump a egalat la 13 am impresia! A fost o finală care merita urmărită, cu răsturnări de scor, cu un final de poveste, în care s-a jucat foarte rapid: cine greşea plătea de cele mai multe ori! Dacă pe tot parcursul meciului Judd Trump mi s-a părut că a fost cel care a făcut spectacol, John Higgins s-a revanţat pe final cu nişte lovituri excelente: mai ales cea cu manta la mijloc a fost absolut senzaţională! Felicitări celor doi... ne-au oferit un spectacol pe cinste. Au încheiat sezonul snookeristic într-o manieră spectaculoasă. Aşteptăm şi la anul o altă reprezentaţie de gală!

Editare: Am uitat să vă mai spun ceva: ce am observat la acest meci? Păi, ambii jucători au avut alături de ei familia, prieteni, etc. Deşi s-a exagerat la un moment dat cum spunea şi d-nul Marius Ancuţa: că televiziunea britanică BBC a vrut neapărat să obţină lacrimile de la John Higgins când cea care i-a luat interviu după meci jucătorului... i-a amintit de moartea tatălui său... de acum câteva luni. Am scris despre asta undeva. Aşa ceva nu se face: e ca atunci când un jurnalist i-a sunat pe părinţii unui copil care decedase şi le-a spus că a câştigat nu ştiu ce concurs şi ăia s-au entuziasmat şi au dat detalii despre copilul lor... şi la final au aflat că de fapt se dusese în lumea celor care cu cuvântă. Ar fi trebuit să-l lasă să se bucure de victorie! Dar pentru mine era mai important faptul că uite şi oamenii ăştia care fac lucruri absolut senzaţionale au nevoie de susţinere: că vor şi ei să le fie alături cineva: mama, tata, fiica, fiul, iubitul, iubita... prietenul cel mai bun, prietena... etc.! Că în spatele succesului se mai găsesc şi alţi oameni care deşi poate la prima vedere nu par aşa importanţi totuşi sunt foarte importanţi. E adevărat că John Higgins s-a expus la acel moment când după ce a câştigat jocul cu Mark Williams din semifinale... a arătat cu degetul spre cer. Semn că... se gândea şi la tatăl său care l-a susţinut ce-i drept atâţia ani şi a fost chiar o figură carismatică în culisele snookerului. Dar din punctul meu de vedere... tot ar fi trebuit să-l întrebe despre meci şi doar atât.

Finala Campionatului Mondial de Snooker 2011 este John Higgins - Judd Trump

* Judd Trump a reuşit să câştige ultima parte a sesiunii decisive în compania lui Ding Junhui într-un meci care m-a făcut să regret că... până la urmă trebuie să piardă un jucător. Dar de asta e frumos sportul acesta! Îmi pare rău pentru Ding... mă bucur pentru Judd Trump care a făcut un meci bun şi s-a concentrat mai bine la finalul partidei.
* John Higgins a oprit în a doua semifinală Welsh Potting Machine. Din păcate pentru el, Mark Williams a avut ocazia să închidă de mai multe ori multe frame-uri de la finalul meciului, dar nu a profitat de asemenea ocazii. A jucat mult prea extravagant, încercând să construiască break-uri mari - fiind cât pe ce să-i elimine un ochi lui Eirian Williams (îl cheamă la fel şi e şi din aceeaşi ţară) când a ratat o lovitură... şi a folosit tacul pe post de spadă!
După emoţionatul moment al câştigării partidei Trump a declarat: "Niciodată nu m-am simţit atât de emoţionat. Ştiam că era momentul meu şi mai ştiam că dacă nu am să ratez prosteşte ceva am să câştig. Este cu adevărat cel mai bun meci în care am fost implicat până în prezent şi a fost fantastic faptul că am reuşit să fiu constant la înălţime. Amândoi am rata destul de puţin pe parcursul întregului meci. Jocul defensiv al lui Ding a fost mai bun decât al meu, iar el a punctat primul de fiecare dată în ultimele frame-uri. Dar apoi a ratat, iar eu l-am pedepsit. Presiunea în ultimele jocuri a fost foarte mare, iar eu nu doream decât o şansă uşoară de a veni la masă. Faptul că obţii victorii pe linie îţi dă o încredere din ce în ce mai mare, te face să consideri că nu poţi fi învins şi aşa abordezi încrezător următorul meci. Numai faptul că am reuşit să vin la Crucible era pentru mine o mare realizare, pentru că nu mă mai calificasem aici de trei ani, dar după ce am reuşit să câştig Openul Chinezesc am căpătat o altă atitudine. Am venit aici nu doar să mă bucur de joc, ci să mă bucur de joc şi să obţin marele trofeu - încă mai cred asta! Am pierdut categoric o sesiune în care am jucat slab, iar asta m-a afectat profund. Nu ştiam dacă am să mai pot continua, dar am alături familia, prietenii şi managerul meu... Ei m-au ajutat să trec peste asta şi să conştientizez că mai rău de atât nu pot să joc. M-am dus apoi în sala de antrenament şi m-am concentrat mai bine, căutând să-mi recapăt încrederea în mine însumi. (vorbind despre cei doi din cealaltă semifinală) Ei or să termine sesiunea decisivă în noaptea asta, deci mâine eu am să fiu puţin mai proaspăt. Pe John nu trebuie să-l laşi să-şi facă jocul sau să intri în al său, deci eu am să mizez pe tactica mea de până acum: am să încerc să introduc bilele în buzunar şi să-l înving cu jocul meu obişnuit. Mark a reuşit să câştige de două ori aici jucând mai aproape de stilul meu decât John. Adică mizând pe atac. Pe de altă parte merg în această finală ca să câştig. Ding a jucat la 95% din capacitatea sa, iar să-l înving jucând aşa îmi dă un sentiment grozav."

La rândul său cel pe care l-a învins a spus: "Îmi place să mă uit la Judd cum joacă, iar el este un jucător ce merită să fie privit. Joacă spectaculos. M-am prins repede de modul tactic cum aş putea să-l anihilez, iar în a doua sesiune am încercat să duc bila albă cât mai aproape de mantă, dar el a revenit de fiecare dată şi mi-a făcut jocul foarte dificil. Am avut şansa mea, dar am pierdut puţin controlul mesei în ultimul frame. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a reuşi să câştig, dar din păcate uneori trebuie să-mi accept înfrângerea. Am simţit presiunea la 14-14. Am avut şansele mele, dar lăsându-l să vină la masă şi să-mi ia frame-urile a căpătat multă încredere. Dacă va continua să joace în felul acesta şi să introducă bilele cum o face acum, cu siguranţă că poate să câştige finala. Asta este prima mea apariţie în semifinală, iar la anul am să pot dovedi că am învăţat ceva din asta."

După a doua semifinală, John Higgins a spus: "Ştiu că am ratat câteva bile, dar am sperat că va face şi el la fel şi din fericire pentru mine chiar aşa s-a întâmplat. Când el a ratat o bilă roşie eu am reuşit să le introduc pe toate şi am câştigat. A fost un sezon competiţional foarte lung şi ar fi grozav să pot câştiga titlul mondial. Dar mai trebuie să trec de Judd Trump, care se descurcă foarte bine la jocul de atac pe buzunar şi este un tânăr de perspectivă în acest sport. Îmi va fi cu siguranţă greu în finală să-l înving, dar eu vreau să câştig. Judd a arătat lumii întregi de ce este capabil câştigând Openul Chinezesc şi obţinând câteva frame-uri categorice în faţa lui Mark Selby. A făcut de asemenea un meci foarte bun în prima rundă în compania lui Neil Robertson. E acel tip de jucător care nu ştii niciodată când are o şansă mică să introducă o bilă apoi să constuiască un break câştigător curăţând masa. Ceea ce-l face un jucător incredibil de talentat. va fi cu siguranţă o finală foarte dificilă pentru mine, dar merg acolo să dau tot ce am mai bun!"

Galezul Williams a spus: "Nu mă pot plânge de rezultat. Cel care câştigă, merită să o facă. Asta nu mă face diferit pe mine. Am reajuns numărul unu la nivel mondial după ce acum câţiva ani nici nu visam la asta. Să pierd în faţa lui John Higgins e ceva totuşi special. Să fim serioşi... mi-ar fi plăcut foarte tare să devin campion mondial, dar mă pot consola şi cu faptul că sunt în fruntea clasamentului! Deci nu mă voi plânge."

Reamintesc: Mark Williams - John Higgins s-a încheiat ieri 14-17, iar Judd Trump - Ding Junhui: 17-15. Va fi o finală pe cinste. Abia aştept! :)))

Bufonul din Leicester l-a scos din competiţie pe Stephen Hendry

Şi... probabil şi din competiţiile de snooker.
Nu, nu sunt surprins... Mă aşteptam să piardă Hendry. Deşi în acest meci nu a fost numai vina lui: Mark Selby a realizat vreo şase break-uri de peste 100 de puncte în acet meci. Hendry doar unul. Selby a fost jucătorul mai bun... şi se vede treaba că ce spunea pe 19 aprilie pe blogul său cum că se simte într-o formă de zile mari, că se simte bine din punct de vedere fizic şi psihic... se adevereşte.
Meciul ăsta a fost extrem de spectaculos: Mark Selby a rescris istoria la Crucible fiind primul jucător care realizează şase break-uri de peste 100 de puncte într-un singur meci. Însă nu numai asta îl face un meci mare: Selby în jocul cu numărul 12 i-a luat frame-ul din mână lui Hendry şi a încheiat sesiunea a doua la scorul de 12-4, nu 11-5... cum s-ar fi întâmplat cu majoritatea jucătorilor. Bufonul din Leicester ajunsese să mai aibă nevoie de nu mai puţin de patru snookere pentru a reuşi să întoarcă soarta jocului. Majoritatea sportivilor ar fi cedat... era un avantaj mare... ce mai conta? Dar Selby l-a bătut prieteneşte pe umăr pe Hendry în sensul că se scuză pentru norocul avut (căci a avut şi şansă), şi-au adresat amândoi amabilităţi şi au zâmbit... dar Hendry a fost executat cu sânge rece. Până la urmă aici suntem la profesionişti şi nu e loc de milă - nici măcar faţă de cel care a fost de şapte ori campion mondial (şi e considerat pe bună dreptate a fi poate cel mai mare jucător de snooker din istorie) - iar Mark Selby a fost cel care a trebuit să predea această lecţie. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta până nu dispar toate bilele de pe masă! Până la ultima bilă a jucat şi a făcut-o excelent: chiar dacă la un moment dat a comis un fault de şase puncte şi se întorsese de unde plecase (adică iar avea nevoie de trei snookere). El a continuat să creadă că se poate... şi m-a făcut să-mi pară rău pentru Stephen Hendry. Căci e normal să fie dificil să pierzi în felul acesta. E dureros... şi s-ar putea ca acesta să fie ultimul joc al lui Hendry la Crucible. Regele se va retrage probabil... după cum însuşi declară:
"În primele două sesiuni ale meciului am fost cam pe din afară, iar Mark a fost grozav - de fiecare dată când venea la masă nu-mi rămânea decât să-mi pun tacul deoparte căci nu părea să comită vreo greşeală. Îmi voi decide viitorul în vara asta, nu doresc să mă grăbesc deocamdată în acest sens. Încă am jocul la mine, dar nu mai am încredere în mine să intru în competiţie cu aceşti noi băieţi. Dacă nu ai cu adevărat încredere că poţi să câştigi e cam greu să te lupţi. Fără victorii nu poţi avea încredere în tine. O victorie nu schimbă foarte tare situaţia, dar îţi dă încredere. Iubesc să joc pe arena de la Crucible, dar mi-e foarte greu să vin aici fără să cred cu adevărat că pot să obţin trofeul. Dacă nu ies victorior şi nici măcar nu am încredere că pot să fac asta, atunci nu pot să mă bucur de joc. Mă bucur totuşi că nu am fost învins în două sesiuni, că am putut să joc până în ultima zi a acestui meci.
Dacă Stuart (Bingham - n.m.) îl va învinge pe Ding şi eu am să ias din top 16 asta va influenţa cu siguranţă ceea ce se va întâmpla apoi. Aş făcut la fel chiar dacă cineva mi-ar fi spus acum 26 de ani că am să vin aici în fiecare an şi am să reuşesc să câştig chiar şapte titluri mondiale, apoi am să părăsesc aces joc. Am câştigat de şapte ori titlul mondial, ceea ce e un record, snookerul e singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Voi rămâne implicat în snooker, dar mai am unul sau două chestii în mintea mea. Chiar dacă nu am să mai joc voi rămâne implicat în acest sport. Chiar dacă am momente mai puţin bune, să ştiţi că nu am fost un jucător slab!" - şi-a încheiat Hendry discursul. Nu! Nu ai fost... şi vei rămâne pentru cei care cunosc acest sport o legendă. Păcat că poveştile trebuie să se încheie. Şi uneori atât de dureros pentru cei implicaţi: pentru că ştiu că e greu să fii executat cu sânge rece. Dar poate că e mai bine aşa... Hendry a spus mereu că se gândeşte la retragere. Aş spera ca acest duş rece administrat de Bufonul din Leicester să-l motiveze pe omul acesta cu atât de mult bun simţ (şi-a cerut scuze în faţa lui Joe Perry în meciul precedent după ce a ratat complet o lovitură, iar bila a ajuns în buzunar şi putea să-şi continue evoluţia la masă) şi un talent adevărat. Poate că nu erau aceeaşi jucători atunci, dar cu siguranţă Hendry a fost cel mai bun dintre toţi. Îmi pare rău că trebui să vină şi astfel de vremuri... Pe el îl doare rău astfel de înfrângeri şi din bun simţ şi pentru că nu mai are încredere în el însuşi - şi e foarte greu să nu mai crezi în tine - sunt convins că deja a luat decizia de a se retrage.
Pe de altă parte Selby a spus: "Stephen este un om important pentru acest sport şi nu-mi doresc să-l văd retrăgându-se. Când e în mână pare la fel de imbatabil ca întotdeauna. Am jucat cu el de câteva ori în ultimii ani şi jocul lui a fost mereu la înălţime. El a ridicat atât de mult ştefeta în acest sport. Eu am dominat doar în acest meci, pe când el a dominat ani la rând. Pentru mine rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile care a întrebuiţat tacul la masa cu postav verde. Când era pe cea mai înaltă culme a carierei sale avea şi o încredere de nezdruncinat, acum însă pierde şi în faţa adversarilor pe care crede că ar putea să-i învingă. În trecut ştiai că dacă vine la masă şi poate ataca sigur va închide jocul, dar azi îţi spui că cine ştie: 'Poate mai am o şansă'. Trebuie să fie foarte greu pentru el faptul că nu poate să mai aducă în faţa publicului cel mai bun joc al său. Iubeam să-l văd în acţiune pe Jimmy White, dar idolul meu în materie de snooker a fost şi va rămâne Stephen cu siguranţă." - a încheiat frumos şi cel care l-a învins categoric azi... pe cel mai mare jucător de snooker din toate timpurile cu scorul de 13-4!

Sursa declaraţii: http://www.worldsnooker.com/