Faţă în faţă cu tine, cu visul tău, cu celălalt.

Acesta e un text pe care l-am scris pentru obţinerea unui post... o slujbă. Ca să zic aşa. E trimis deja unde trebuie, dar îl pun şi aici... ca să mai umplu spaţiul de pomană. Sper să vă placă:

Întâlnirile faţă în faţă ar putea să fie şi, totodată, ar putea să nu fie cât se poate de concludente în luarea unei decizii. Căci de obicei oamenii hotărăsc să se întâlnească între patru ochi pentru a stabili viitorul relaţiei lor: fie că este una de tip politic sau economic, fie că este una de tip erotic. Această apropiere dărâmă multe barieire de ordin comunicaţional, orice tip de bruiaj: cei doi presupuşi viitori parteneri – într-o afacere sau într-o altfel de relaţie – nu se mai pot ascunde în acele clipe decât în spatele lor. Dacă unul dintre cei doi doreşte să trişeze trebuie să fie un actor excelent, altfel riscă să fie prins: întrucât îl poate trăda un gest, un mod de a rosti un cuvânt, tonalitatea vocii, transpiraţia de pe faţă sau modul în care încearcă să evite pe cât posibil privirea iscoditoare a celuilalt. Totodată, putem presupune că există riscul ca unul dintre parteneri să fie mai naiv şi nu descifrează la timp însemnătatea unei acţiuni. Spre exemplu, mulţi angajatori se prefac că vorbesc la telefon în momentul în care intră cel programat pentru un interviu şi-i fac acestuia din urmă un mic semn să se aşeze; după care îl evaluează. Şi cel din faţa sa poate nu-şi dă seama, se aşază cam la întâmplare, limbajul trupului său părând să transmită o stare care nu ar fi indicată pentru acel moment. Este normal ca la o primă întrevedere ambii parteneri să aibă oarecum emoţii – unul pentru a nu se lăsa păcălit de o prestaţie impecabilă a celuilalt, altul pentru a nu da impresia că este fals sau mai slab decât s-a presupus.

Într-o astfel de situaţie ambii parteneri sunt aproape pe picior de egalitate şi intervine doar flerul fiecăruia de a-şi pune în valoare calităţile, de a-şi minimiza defectele. Căci, până la urmă, cu avem ceva ce în ochii celuilalt ar putea să intre la capitolul minus. Unii se descurcă excelent când e vorba de a scrie discursuri, dar când le recită sunt adevărate catastrofe şi nu pentru că nu ar înţelege mecanismele unei cuvântări în public, dar poate că practica îl emoţionează peste măsură (dacă nu este obişnuit cu aşa ceva). Sau poate are un defect de vorbire, cuvintele sale nu pot ajunge la ceilalţi, nu-i poate mişca.

Când oamenii se găsesc în posturi ca cea amintită (faţă în faţă), ei îşi spun foarte multe lucruri, chiar dacă nu vorbesc. O simplă privire înseamnă mai mult decât foarte multe cuvinte. Căci ochii sunt poarta sufletului, cum bine remarca un dicton latin. În contextul în care eşti pus într-o situaţie ca aceasta trebuie să ştii să-ţi negoniezi fiecare zâmbet, fiecare fir de transpiraţie, fiecare cuvânt. Poţi şti pe ce să te axezi după modul în care interlocutorul reacţionează: dacă observi că se plictiseşte trebuie să ştii să schimbi macazul şi să-l duci omul din faţa ta într-o zonă unde doreşte, uneori chiar şi pe bâjbâite (dar fără să dai impresia că dai un „search” pe google şi ataci orice subiect la nimereală, poate se prinde ceva); sau poate că cel din faţa ta vrea să te testeze şi pare indiferent când îi spui de realizările tale.

O întâlnire faţă în faţă este extrem de importantă pentru că în cadrul ei nu-ţi negociezi numai nişte paşi, nu joci numai un rol, ci joci un rol în faţa unui public specilizat care poate arunca foarte uşor cu ouă stricate pe tine. Fără să pară grobian, cu umor fin oricine te poate desfinţa... Îţi poate slăbi extrem de mult încrederea în tine, te poate îngenunchia dacă nu ştii să-ţi negociezi cu dârzenie locul în interiorul unei companii, salariul şi nu reuşeşti să-ţi impui punctul de vedere. Trebuie să ştii când să faci concesii şi când să rămâi fem pe metereze pentru că de la sublim la ridicol... nu e decât un singur pas. De reuşita sau nereuşita unui interviu contează atât soarta angajatului, cât şi a angajatorului. El nu trebuie să se păcălească atunci când acceptă pe cineva, găsind dintre toţi candidaţii pentru un post pe cel mai promiţător. La rândul său candidatul trebuie să ştie să fie omul potrivit la locul potrivit, să ştie să se promoveze atât de bine încât cel ce are nevoie de calităţile sale să-l accepte.

Cum ştim că nu aduce anul ce aduce ceasul şi la o întâlnire faţă în faţă cineva să descopere o mare valoare sau să schimbe cariera cuiva! Oamenii trebuie să fie buni negociatori, altfel „Hallelujah” - cum ar spune cineva. Faţă în faţă eşti doar tu cu tine, cu interlocutorul şi poţi să-ţi împlineşti un vis sau poţi să fii determinat să renunţi definitiv la el.