Nu! nu este vorba de încăierarea ce a avut loc cu o noapte în urmă între românii cu uniformă și ceilalți, înarmați doar cu adrenalină. Știți cum e... de cele mai multe ori... omul cu pulan are mai tot timpul dreptate! :) Nu știu exact care a fost scorul acolo! Asta deși orice reporter de teren s-a simțit dator să spună la fiecare intervenție a sa... că „se protestează absolut pașnic și civilizat”. Ce-i drept s-au mai descoperit așa la o percheziție atentă niște șuruburi, cuțite sau chiar sticle incendiare, dar să se știe: protestele sunt pașnice!
Eu mă refeream totuși aici la o altfel de confruntare, chiar dacă în cadrul ei protagoniștii dețin - legal - niște bețe din lemn destul de ascuțite! Și la o adică s-ar putea cocoșa unul pe altul, pe sistemul: „Nu joc biliard, că joc prost și-ți rup în cap tacul/Și te leg de nu-nțelegi ca să-mi păzești copacul”. Snookerul rămâne un sport al unor gentlemani! La București se reeditează totuși revoluția din 1989 - ce-i drept mai pestriță, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că se flutură steagul găurit - iar la Londra are loc Mastersul Londrei la snooker. Am ratat din pricina primului eveniment amintit aici multe momente interesante din cadrul competiției din Regatul Unit, dar să știți că am aruncat un ochi și pe acolo! Din păcate, mi-a scăpat faptul că Judd Freză The Snipper The Ace Trump l-a lipit confortabil pe Ronnie O'Sullivan de scaunul de așteptare și i-a pictat pe chip senzația de cădere în gol în prima sesiune a meciului lor. Judd dacă ar fi trăit în altă epocă ar fi fost cu siguranță pictor, iar ca hobby s-ar fi îndeletnicit cu vânătoarea. Cea mai cunoscută operă a sa, în materie de arte plastice, ar fi fost tabloul „Apus de carieră”. Degeaba a venit The Rocket de la cabine cu forțe proaspete și a mai spălat puțin din umilirea din prima sesiune, căci Judd Trump a jucat excepțional. Am ratat, să zic așa, nașterea unui campion: talent are, se vede că-l preocupă snookerul, chiar a început să fie mai adunat în construcția de break-uri și cu siguranță nu e la fel de arogant ca Ronnie în tinerețe. Aroganța lui nu se manifestă decât la masa de joc, când cu inconștineța adolescentină atacă aproape orice bilă la buzunar, chiar și din poziții foarte dificile.
Dar nu despre acest splendid spectacol e acest text. Ci despre meciul care a avut loc chiar atunci când la București românii se încăierau cu românii în uniformă! Mă voi referi în continuare la un tip cu o față care seamănă leit cu a unui copil timid, care se pregătește să invite pentru prima dată în oraș o fată, pe care o iubește în secret (dacă mai puneți și dungile ciudate de pe obrajii lui... parcă i-ar sta bine într-un film siropos), și de cealaltă parte un ins, care seamănă foarte tare cu un Penguin (cel din Batman!). E drept că nu-l prea ajută în acest sens nasul, dar în schimb are un trecut care-l apropie destul de mult de personajul cu pricina. Graeme Dott s-a comportant exact cum îi este înfățișarea: subestimat la început, a inventat niște lovituri excelente (pe când cei doi comentatori români se certau pe o lovitură la buzunarul de mijloc, el a scos din buzunarul cu cretă una la cel verde!), dar apoi și-a dat singur cu timiditatea-n tac. De cealaltă parte am avut un joc meschin cum îi e firea lui John Higgins! Nu a riscat aproape de loc și chiar dacă i-a oferit practic vreo două jocuri lui Dott așa... din mărinimia sa... totuși l-a executat fără milă de fiecare dată când acesta a cedat rândul la masă, din cauza unei greșeli neforțate.
În prima sesiune cei doi au dat mâna pe sub masă și au făcut pace. În ciuda faptului că pentru cameră Dott - așa timid cum pare - a făcut mărunt din buze în semn de protest la adresa unei frumoase brunete, care a uitat să țină scorul ca lumea, fiind atenționată de Jan Verhaas... că se uită la Dott și nu la meci!, iar favoritul ei și-a pierdut concentrarea și a ratat lovitura următoare... ei bine, cu toate astea scorul a rămas egal: 2-2. După pauză, vicleanul Higgins l-a tocat mărunțel pe micul Dott.
P.S. la acest meci domnul Marius Ancuța... ne-a arătat nu numai că are calități de profet (anticipând cu acuratețe scorul), ci și de expert în geometrie, căci i-a explicat (de regulă) mai exactului său coleg, Daniel Bontea, că o bilă are mai multe șanse să ajungă în buzunar dacă acesta e liber, decât în unul care are prin preajmă bile, care ar putea să devieze traiectoria obiectului trimis către respectivul buzunar.
Eu mă refeream totuși aici la o altfel de confruntare, chiar dacă în cadrul ei protagoniștii dețin - legal - niște bețe din lemn destul de ascuțite! Și la o adică s-ar putea cocoșa unul pe altul, pe sistemul: „Nu joc biliard, că joc prost și-ți rup în cap tacul/Și te leg de nu-nțelegi ca să-mi păzești copacul”. Snookerul rămâne un sport al unor gentlemani! La București se reeditează totuși revoluția din 1989 - ce-i drept mai pestriță, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că se flutură steagul găurit - iar la Londra are loc Mastersul Londrei la snooker. Am ratat din pricina primului eveniment amintit aici multe momente interesante din cadrul competiției din Regatul Unit, dar să știți că am aruncat un ochi și pe acolo! Din păcate, mi-a scăpat faptul că Judd Freză The Snipper The Ace Trump l-a lipit confortabil pe Ronnie O'Sullivan de scaunul de așteptare și i-a pictat pe chip senzația de cădere în gol în prima sesiune a meciului lor. Judd dacă ar fi trăit în altă epocă ar fi fost cu siguranță pictor, iar ca hobby s-ar fi îndeletnicit cu vânătoarea. Cea mai cunoscută operă a sa, în materie de arte plastice, ar fi fost tabloul „Apus de carieră”. Degeaba a venit The Rocket de la cabine cu forțe proaspete și a mai spălat puțin din umilirea din prima sesiune, căci Judd Trump a jucat excepțional. Am ratat, să zic așa, nașterea unui campion: talent are, se vede că-l preocupă snookerul, chiar a început să fie mai adunat în construcția de break-uri și cu siguranță nu e la fel de arogant ca Ronnie în tinerețe. Aroganța lui nu se manifestă decât la masa de joc, când cu inconștineța adolescentină atacă aproape orice bilă la buzunar, chiar și din poziții foarte dificile.
Dar nu despre acest splendid spectacol e acest text. Ci despre meciul care a avut loc chiar atunci când la București românii se încăierau cu românii în uniformă! Mă voi referi în continuare la un tip cu o față care seamănă leit cu a unui copil timid, care se pregătește să invite pentru prima dată în oraș o fată, pe care o iubește în secret (dacă mai puneți și dungile ciudate de pe obrajii lui... parcă i-ar sta bine într-un film siropos), și de cealaltă parte un ins, care seamănă foarte tare cu un Penguin (cel din Batman!). E drept că nu-l prea ajută în acest sens nasul, dar în schimb are un trecut care-l apropie destul de mult de personajul cu pricina. Graeme Dott s-a comportant exact cum îi este înfățișarea: subestimat la început, a inventat niște lovituri excelente (pe când cei doi comentatori români se certau pe o lovitură la buzunarul de mijloc, el a scos din buzunarul cu cretă una la cel verde!), dar apoi și-a dat singur cu timiditatea-n tac. De cealaltă parte am avut un joc meschin cum îi e firea lui John Higgins! Nu a riscat aproape de loc și chiar dacă i-a oferit practic vreo două jocuri lui Dott așa... din mărinimia sa... totuși l-a executat fără milă de fiecare dată când acesta a cedat rândul la masă, din cauza unei greșeli neforțate.
În prima sesiune cei doi au dat mâna pe sub masă și au făcut pace. În ciuda faptului că pentru cameră Dott - așa timid cum pare - a făcut mărunt din buze în semn de protest la adresa unei frumoase brunete, care a uitat să țină scorul ca lumea, fiind atenționată de Jan Verhaas... că se uită la Dott și nu la meci!, iar favoritul ei și-a pierdut concentrarea și a ratat lovitura următoare... ei bine, cu toate astea scorul a rămas egal: 2-2. După pauză, vicleanul Higgins l-a tocat mărunțel pe micul Dott.
P.S. la acest meci domnul Marius Ancuța... ne-a arătat nu numai că are calități de profet (anticipând cu acuratețe scorul), ci și de expert în geometrie, căci i-a explicat (de regulă) mai exactului său coleg, Daniel Bontea, că o bilă are mai multe șanse să ajungă în buzunar dacă acesta e liber, decât în unul care are prin preajmă bile, care ar putea să devieze traiectoria obiectului trimis către respectivul buzunar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu