Sâmbăta trecută, recunosc, am dat-o în bară de două ori... în aceeași zi! O dată în discurs (care nu era pregătit de nicio culoare), cealaltă pe partea tehnică, frățică! Taman acolo unde credeam eu că sunt mai în putere (de parcă ar fi prima dată! și nici nu mă învăț minte!).
Ca să mai spăl din rușinoasa înfrângere suferită – deși lucrul ăsta nu-mi aduce șansa îndărăt – am să vă spun cum scăpați de eroarea HRESULT 0x8000222 pe sistemul de operare Windows 7 (ei, ne-am dat dreacu’! am trecut și noi la nivelul de civilizație tehnologică acceptat de majoritate – deși, din ce am citit eu, lansarea Windows 10 e un semnal clar cum că Microsoft ar dori Windows Vista și 7 afară), atunci când încercați să instalați .NET Framework 4.0. O să fie un pic înfricoșătoare situația, dar la mine a mers de minune...
Ce aveți de făcut:
1. Click pe butonul Start (mă rog, Windows) din stânga barei de sarcini;
2. Tastați cmd în zona liberă a meniului ce se deschide;
3. Veți observa pictograma Command Prompt – are denumirea cmd.exe;
4. Click dreapta pe această pictogramă, după care alegeți opțiunea Run as Administrator;
5. Va apărea o fereastră neagră – care amitește nostalgicilor de viața cu bătăi de cap a anilor ’90 – în care prima linie este: C:\Windows\system32>;
6. Tastați următoarea comandă: net stop wuauserv și Enter pentru a opri serviciul automat Windows Update (actualizare Windows);
7. În continuare, tastați următoarea comandă: ren %windir%\SoftwareDistribution SoftwareDistribution.old – pentru a redenumi SoftwareDistribution;
8. După care tastați comanda: net start wuauserv – pentru a reporni serviciul automat de actualizare Windows;
9. Tastați: exit și încercați din nou să instalați .NET Framework 4.0.
Succes!
Pentru final o să vă ofer o dispută ridicolă de pe youtube. El este un tip care face bani mințind cu nerușinare și spunând că asta se numește umor (mai pune și niște ecuații pe care poate înțelege doar un student la automatică LOL):
În loc să zâmbească și să nu mai intre în contact niciodată cu personajul respectiv, există un individ care răspunde la „gluma” asta cu o explicație serioasă – era la mintea cocoșului pentru cine are nițel creier că dacă nu trece niciun curent prin firul ăla pus acolo ca decor... nu se petreace nimic, dar omul ține să facă și el bani pe net prin explicarea evidențelor într-un filmuleț mai mare de câteva ori decât originalul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu