După ce ieri am aflat că un doctor specialist în medicina muncii se crede la fel de inspirat precum House... am mai primit şi asta pe mail:
Nici n-am ştiut că în fapt Confucius a fost mai vizionar decât Nostradamus! Auzi ce termeni moderni folosea ăsta, bă, încă de pe vremea în care lumea avea dubii cu privire la natura sferică a planetei! Cică: "Alege un job care îţi place şi nu vei mai fi nevoit să munceşti o zi în toată viaţa ta!"... s-a gândit perfect la poporul român care fuge de muncă mai repede decât dracul de tămâie... Alege o sinecură şi nu vei mai fi nevoit să munceşti o zi în viaţa ta. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu prea au logică vorbele lui Kong Qui: nici măcar la job-ul ăla pe care ţi l-ai ales n-o să munceşti? Filosoful ăsta încurajează lenea! Normal! Doar filosofii stau şi se gândesc, scot citate complicate şi cu efect la public şi... iau parale! Asta nu e muncă, nu?!
Eu propun ca următorul mail pe care-l primesc să conţină un citat din Isus în care să fiu înștiințat că "un job bine ales te ajută să te mântuieşte, un job prost ales e ca drumul pavat spre iad... cu intenţii bune". Nişte citate din Biblie bine scoase din context şi adaptate grav cu termeni actuali ar fi de efect pentru creştinii de pretutindeni! Doamne ajută, a zis un sfânt când s-a întors de la job! Vedeţi ce uşor este?
Şi lista celor trunchiaţi poate fi lărgită - putem porni de la Toma de Aquino până la Einstein, de la Thomas Alva Edison la Fred Flintstone! Şi Omul Păianjen s-ar putea să fi avut ceva de zis cu privire la acest subiect - pentru că în discuţiile mele de pe un anumit forum cineva îl tot citează cu seriozitate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu