Azi, Comitetul Olimpic s-a întrunit într-o sesiune extraordinară pentru a lua o decizie în cazul Traian Băsescu. „Acesta, prin îndemnul la boicot, nu și-a apărat corect șansele la referendum, au argumentat membrii comitetului. Iar rezultatul s-a văzut: a fost învins 89 la 11 (procente)”, au conchis aceștia.
C.O. ia în calcul excluderea pe termen nelimitat din orice competiție politică a președintelui (încă suspendat al României)!
În plus, există dovezi clare conform cărora la casele de pariuri din Rusia s-a mizat masiv pe înfrângerea președintelui!
Spectatori ai acestei rizibile întâlniri, membrii Comitetului Olimpic au încercat să huiduie din tribună mizeria electorală, dar purtătorul tricoului albastru-turcoaz n-a ținut seama de ei. Cum de altfel n-a ținut seama nici de cei care au votat împotriva sa.
„Propunem excluderea din orice competiție politică pe termen nelimitat a învinuitului Traian Băsescu. Astfel de comportamente dau un exemplu prost copiilor care învață de aici că e mai bine să te fofilezi ca să ai un adversar mai slab în următoarea etapă, decât să-ți aperi cinstit șansele și să ieși din politică pe ușa din dos a istoriei... ca un bărbat politic ce te pretinzi.” a încheiat indignat președintele Comitetului Olimpic pentru Situații de Urgență în Politică, Octavian Barbugiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu