Se afișează postările cu eticheta Arthur C. Clarke. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arthur C. Clarke. Afișați toate postările

duminică, 17 ianuarie 2016

Childhood's End - Sfârșitul Copilăriei

Premise de la care pornește povestea:

1. la cursurile de filosofie din facultate, profesorul meu amintea faptul că Nietzsche considera că omul e o ființă ratată, întrucât nu a reușit până acum să evolueze în ceva superior. Exact cum Pikachu putea evolua într-un Raichu, așa și omul ar fi trebuit să poată deveni altceva. Dacă maimuța a devenit om, atunci și omul să devină... supraom. De la ideea asta s-a născut și povestea în sine: în ce ar trebui să se transforme omul/oamenii? Și ocolind X-Men și mutanții putem ajunge (pe calea puterilor parapsihologice latente) la Conștiința Supremă - The Overmind. Ceva foarte aproape de D-zeu. La asta a ajuns și una dintre povestirile lui Asimov, doar că pe calea tehnologiei computerizate... și a integrării energiei universale la sistemul de alimentare.

2. dacă am spune că diavolul este de fapt... mai mulți? Adică, ne referim aici la o rasă extraterestră care să ajute omenirea să-și împlinească destinul cosmic. Iar teama față de ființele astea superioare să vină taman din cauza faptului că ele chiar conduc către dispariția omenirii așa cum o știm noi!

Neajunsuri ale poveștii:

1. Care e clipa cea mai indicată pentru ca extratereștrii să vină pe Pământ?! De ce să vină în timpul Războiului Rece (romanul) sau în zilele noastre (seria televizată)? Doar fiindcă a spus cineva: secolul ăsta o să fie religios sau n-are să fie deloc?! De ce nu în evul mediu, când omenirea era superstițioasă și mai ușor de strunit (fără să se arate... ca de altfel și în prima parte a poveștii)? Sau de ce nu într-un viitor mai îndepărtat (secolul XXX - a se citi treizeci) când rațiunea și toleranța ar fi de bănuit că au atins niște cote superioare celor din zilele noastre? Doar fiindcă jucându-se cu forțele nucleare omul ar fi putut să se autodistrugă nu e de ajuns! Și o să vă explic și de ce.

2. În cartea lui Arthur C. Clarke, Karellen îi explică reprezentantului Națiunilor Unite faptul că forța brută nu e niciodată cea mai bună soluție! Și dă un exemplu: dacă Hitler ar fi avut o voce care să-i sufle zi și noapte în ureche faptul că e incapabil... ce s-ar fi ales de al Doilea Război Mondial?! Or, venirea pe Pământ a Overlorzilor a fost una ostentativă! A provocat un șoc emoțional puternic. Și a destrămat elanul creativ al omului! Dacă se dorea discreție, atunci supravegherea și îndrumarea Administratorului s-ar fi putut face foarte bine și fără să se arate el sau fără să-și arate măreția. Stelele nu-s pentru om?! Ok, atunci tainic se făceau intervenții ca omul să nu mai umble să cucerească universul, ci să se dezvolte „spiritual”... Aproape că generația asta care iubește dacii, astrologia și parapsihologia face voia lui Karellen! Fiindcă dacă o privim atent, trasformarea asta este una artificială!

3. De ce să nu se mai poată reproduce lumea după începerea fenomenului de transformare?! Ce maimuțele nu și-au continuat stilul de viață după ce l-au dat pe om?!

Cartea versus seria televizată (de departe prima e mai bună decât filmul):

1. Dacă Arthur C. Clark a propus o rezolvare pe cale politică, rațională a problemelor lumii - Karellen adresându-se președintelui Națiunilor Unite în vederea realizării unui guvern mondial - creatorii filmului de televiziune au optat pentru magie: un fel de lampă a lui Aladdin, care odată deschisă împrospătează aerul, vindecă bolile și mai-mai că învie morții!

2. Administratorul din film apelează la manipularea grosolană a unui om obișnuit de pe Pământ. Care are darul la rândul lui de a-i manipula pe ceilalți! De aceea, și filmul e bazat foarte mult pe manipulare emoțională. El nu dezbate o idee, ci atașează unei telenovele niște elemente de science-fiction.

3. În carte religia este desființată rapid. Omenirea înțelege că miturile religioase sunt doar niște mituri... și le abandonează. Supraviețuiește doar o formă ciudată de budism. În seria televizată, creștinismul rămâne viu... într-o minoritate... și interacționează chiar cu primul copil care manifestă puteri paranormale! Și aș putea spune că religia creștină nu iese prea bine din „încleștarea” asta!

4. Romanul lui Arthur C. Clarke propune un scenariu interesant: femeia dând naștere primului copil „special” se teme de Overlorzi, dar acceptă consilierea acestora. Pe de altă parte în film, Karellen atrage familia femeii la o reuniune misterioasă care se încheie după un ritual de inițiere, ce ar face-o invidioasă și pe Mama Urania. Din nou... magie!!

5. În filmul de televiziune, planeta de baștină a Overlorzilor arată precum Iadul - râuri de lavă, nori sulfuroși... Or, Arthur C. Clarke n-a descris decât un satelit al planetei Overlorzilor în acest mod! În niciun caz planeta în sine.

6. Dacă discuția dintre Overlorzi și ultimul om se încheie în cadrul romanului fără cerințe speciale din partea ultimului, în film... avem parte de un skepsis. Observând că Pământul are să dispară pe vecie, omul îi roagă pe Overlorzi să păstreze în amintirea civilizației ce a trăit pe a treia planetă de la Soare ceva semnificativ. Orice. Iar ei aleg o partitură muzicală: se pare că asta ne definește pe noi, bipezii de pe Pământ. Muzica. Cerința asta este posibilă și pentru că există o diferență fundamentală între Overlorzii din film și cei din carte! Primii vin aici ca să practice magia, ceilalți vin aici ca să ajute la evoluția omenirii și la observarea fenomenului de transformare! Fiindcă și raționalii Overlorzi ar dori să aibă parte de o asemenea metamorfoză, doar că sunt „sterpi”. LOL. Poate fiindcă aleg calea rațiunii și nu pe cea a parapsihologiei...

duminică, 2 august 2015

Cecil, leul precar

A căpat un leu; Cecil... îi ziceau oamenii pe limba lor. Nu știm cum îl denumeau cei din specia lui. Și nici nu e relevant. A crăpat cică și fra-su'. Tot în condiții care implică încălcare normelor legale. Cel puțin așa strigă din toți bojocii internetul. Și nu avem de ce să nu-l credem. Fiindcă el este al #tinerilor #frumoși și #liberi!

Pe mine, sincer, mă preocupă foarte puțin evenimenul în sine. Din câte observ, nu este esențial să fiu indignat. La câtă emoție s-a iscat, cel mai probabil „denstistul” (de ce e relevant asta?!) o să sufere consecințele legale. Însă, am citit ce a scris Radu Alexandru - în calitate de centaur. Și nu pot să fiu de acord cu o atitudine atât de radicală, mai ales că pe ici pe colo sfidează logica și bunul simț al argumentării.

Sigur că oamenii au dreptul și ar cam trebui să eutanasieze câinii și pisicile de pe străzi și din subsolul blocurilor. Și să extermine toate acele dăunătoare (țânțari, muște, șobolani etc.) purtătoare de germeni din preajma așezărilor lor. Articolul centaurului nu este despre asta, dar mi se pare mie un prilej bun să vorbesc și despre subiectul ăsta. Fiindcă nu este nimic mai ipocrit ca păsările, vitele și porcii să poată ajunge la măcelărie pentru cârnați și parizer și apoi pe farfurie... iar cățelul, care poate mușca un copil, să rămână bine-merci pe stradă. Ori au toate animalele dreptul la viață, ori unele sunt mai egale decât altele! De asemenea, dacă mai arunci din când în când câte un ochi pe posturile documentare poți să observi că biologii remarcă faptul că și plantele au sensibilitatea lor! Doar pentru că nu au o gură ca să strige nu înseamnă că roșiile pe care le halești în fiecare zi nu suferă întrucât se sting și ele... În felul lor! Nu am văzut nicăieri vreo organizație non-guvernamentală vocală a iubitorilor buruienilor din parcuri! Ele de ce să nu aibă dreptul la viață, dragi iubitori de potăi și lei din Zimbabwe?!

Altă dramă a speciei umane legată de animale se referă la etică și morală. E corect să folosim rozătoare (sau alte specii) pe post de cobai?! Eu spun că este! Dar... pot să accept și contrariul dacă aceia care îl susțin se propun pe ei drept cobai întru testarea în prealabil a unor substanțe în vederea conceperii medicamentelor! Ți-e milă de iepurele din laborator? Nicio problemă! Te ținem pe tine în locul lui. Ba așa putea spune că testele ar fi chiar mai relevante... Asta ca să nu împiedicăm progresul întregii specii din cauza unei individualități cu un simț al empatiei peste limitele normale!

Da, omul, ca ființă superioară altor specii, are drepturi suplimentare! În ideea progresului și a bunăstării sale!

Ceea ce m-a nemulțumit pe mine în textul lui Radu Alexandru este faptul că duce totul la extrem. Părere abruptă. Și lipsită de bun simț. În realitate s-au mai produs de-a lungul istoriei planetei extincții ale speciilor, dar o cometă/asteroid/erupție vulcanică (sau ce-o fi fost) reprezintă un eveniment care ține de mecanica universului și de hazard. Pe când modificările esențiale aduse mediului planetei de către om țin la ora actuală și de rațiune! Nu poți să compari merele cu perele. Că-s lucruri diferite deși tot fructe le putem spune. O ciocnire cu un corp străin Pământului l-ar putea elimina chiar și pe om din ecuație, dar modificările importante făcute de om în ultima vreme au dus la reducerea numărului de specii... Iar omul și-a dat seama singur de asta! Asteroidul doar se plimbă prin univers, omul e o salcie, dar o salcie care gândește! Și tocmai fiindcă poate raționa... trebuie să fixeze niște bariere. Peste care nimeni să nu treacă decât în caz de forță majoră.

Radu Alexandru se întreabă retoric cu ce este mai presus o cometă - care s-ar ciocni de Terra - față de omul care ar ucide cu bună știință alte specii? Cometa nu știe ce face... nu e înzestrată cu voință proprie. Pe când omul da! Comparația lui sfidează logica.

Nu fac parte, însă, din grupul celor care oftează patetic după „comunicarea cu natura”. Întrucât natura, în forma ei sălbatică, este extrem de periculoasă. De aceea, omul a modelat-o în maniera asta radicală, fiindcă îi era potrivnică!

În cele din urmă poate că omul nu va fi etern. Dacă nu va părăsi Pământul - deocamdată mai are timp să se gândească la asta - și nu va găsi un alt colț de univers în care să-și etaleze ipocrizia, nu o să supraviețuiască la infinit. Dar el are datoria de a încerca. Uniunea cu mașina - și într-un fel crearea unei noi specii - pare momentan o soluție viabilă pentru păstrarea în viață a unor părți esențiale a ideii de om. Deja avem indivizi printre noi cu brațe electronice, aparate auditive, ochi bionici etc. Poate că la un moment dat toate conștiințele superioare ex-pământene ale universului or să se unească într-un computer situat în hiperspațiu, iar după consumarea întregii energii a universului această entitate colectivă va șopti - din nou - celebra replică: „Să fie lumină!” ca într-o superbă povestire SF de-a lui Asimov. Sau - așa cum am văzut într-un documentar - vom trimite spre alte meleaguri ale cosmosului doar celule embrion într-o eprubetă. Eventual însoțite de un android mult mai capabil să reziste vicisitudinilor din spațiu, care să dezghețe celulele și să le redea unui mediu prielnic spre a se înmulți... dezvoltând copii umani pe care să-i protejeze și cărora să le ofere cunoștințe esențiale. Și poate că această entitate artificială nu se va comporta asemeni lui HAL 9000 (2001: O odisee spațială - scris de Arthur C. Clarke și ecranizat de Stanley Kubrick), care a eliminat oamenii protejând misiunea... Ci va proteja în primul rând oamenii, căutând soluții alternative pentru misiune - ca un robot programat după schema lui Asimov (cele trei/patru - cu legea 0 - legi ale roboților).

Îmi stă în fire să deviez grav de la subiect și să rătăcesc pe tărâmul speculațiilor. Ca în cazul de față. Ar fi trebuit să rezum simplu: omul nu poate fi comparat cu un corp ceresc fără voință și tocmai fiindcă e înzestrat cu rațiune are datoria să-și stabilească anumite bariere. Care, dacă stăm bine să ne gândim, l-ar putea ajuta să găsească soluții noi. Exemplu: nemaivrând să distrugă mediul, nedorind să-l polueze... caută și găsește surse alternative de energie! Sau alte planete unde să locuiască.

Sunt absolut convins că, după ce oamenii vor fi părăsit deja a treia planetă de la Soare, gândacii or să o halească. Dar nici lor nu le va fi ușor dacă Soarele va face fărâme Terra! :) Viața n-a apărut oricum și nici nu o să se răspândească de la sine dacă nu are condițiile necesare s-o facă. Și poate că - deși matematica și unele fenomene ciudate ne-ar contrazice - galaxia noastră chiar e unică!...