duminică, 30 martie 2014

Şoimul a avut Verde în Marea Finală

Mă uitam la TV şi mă întrebam: Unde l-am mai văzut eu pe Gerard Greene? Şi ieri, în Marea Finală a circuitului euro-asiatic WPBSA, mi-a picat fisa. Omul şi-a ratat cariera. Dacă ar fi fost un competitor de top în snooker... poate lucrurile ar fi stat puţin altfel. Faptul că a ajuns totuşi în finală dovedeşte că potenţial ar avea. Dar deocamdată nu a pus beţe în roate celor mai importanţi jucători în mod constant. Aşa că... mai bine s-ar fi îndeletnicit cu învăţarea replicilor şi a jocului în faţa camerelor. Îl ajută în acest sens şi numele; seamănă destul de mult cu un amestec între Jimmy White şi Christopher Walken (în tinereţe)... am văzut noaptea trecută că ştie să râdă simpatic în faţa camerelor... deci poate merge liniştit la Hollywood ca să-şi caute un job bine remunerat.

Pe de altă parte, ca să rămânem în lumea filmului, personal consider că Barry Hawkins - adversarul lui Greene din noaptea precedentă - aduce în ceea ce priveşte atitudinea cu Denzel Washington. Mimica feţei lui îmi aminteşte de actorul din Flight.

Noaptea trecută a fost foarte rapid la masă. Nici n-a reuşit Gerard Greene să rateze de două ori că scorul a devenit deja 2-0. Iar meciul se juca după sistemul cel mai bun din 7 frame-uri, primul la 4. Deşi în celelalte două jocuri nord-irlandezul a venit la masă, drumurile sale în jurul acesteia au fost scurte, preferând să-i cedeze rapid rândul adversarului care a dovedit că ştie mai bine cu tacul. În ultimul frame chiar aşeza cât mai bine pe buzunar câte o bilă roşie ca treaba să se încheie curând...

S-a terminat 4-0 în favoarea englezului, iar aşteptăm cu interes China Open!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu