Pe Bulevardul Independenţei, dacă stai să te uiţi printre frunzişul căzut al toamnei, ai să vezi o mulţime de gândaci roşii... În copilărie le spuneam "Ochii Domnului" şi mă feream să-i calc, deşi la un moment dat mi-am dat seama că sunt un pic cam nătângi ca să fie chiar "ai Domnului" şi că uneori e bine să-i scoţi ochii Domnului ca să nu te vadă când faci rele.
Oooo da! Sunt aceste lighioane peste tot! Eu inca ma feresc sa-i calc. Mi-a ramas inradacinata in minte ideea ca sunt "Ochii Domnului", la fel cum evit sa calc pe capacele de la canale pentru ca aduc ghinion. :D
RăspundețiȘtergereHa!Ha!Ha! ma bucur ca nu sunt singura care a facut asa ceva, sa ocolesc gandaceii aceia:)) Ochii Domnului...
RăspundețiȘtergereEhee...asta doar din povestile parintilor, iti dai seama ca nu nu sunt...dar noi fiind mici credeam orice... Oricum amintiti placute si amuzante...Unde mai pui ca mie imi este foarte frica de gandaci, poate ca si de aici retinerea de a i calca:))) nu neaparat ca sunt Ochii Domnului!
Cand eram mica adunam mustele si tantarii morti si le facea gropite, le puneam cruci si lumanari, cream un cimitir pentru muste, unul pentru tantari, aaa si unul pentru furnici am uitat sa precizea...iar o prietena de a mea se ocupa strict de gandaceii acestia rosii, si sa ruga la Doamne Doamne pentru ei... amuzant acum iti dai seama:)))
Nu eşti singura care făcea aşa ceva!!!!! :)))) Şi eu aveam tendinţa să fac ceremonii funerare pentru tot soiul de gândaci, de obicei albine... dar şi altele.
RăspundețiȘtergereEh, legat de frica de gândaci... în afară de păianjeni care nu-mi plac (cei mari) nu mi-e frică de gângănii. Însă mai ştiu pe cineva care se teme de aşa ceva... şi culmea e tot fată... de ce? Adevărul e că sunt scârboşi, dar te poţi obişnui cu un cărăbuş de toamnă pe mână... să-l vezi cum se prinde cu "gheruţele" de piele când vrei să-l iei de pe tine :))) Şi are o carcasă lucioasă şi fină aşa... :)) Îmi plăcea că aveu corn...