visul în vis... controlul visului

Declar public că... eu care scriu pe acest blog, deci se presupune că realizez o activitate creativă - uneori mai inspirată, alteori mai puţin (de regulă, neinspirată) - nu am să merg la niciun ghişeu să depun acele foi la stat fie că iau, fie că nu iau bani din această activitate. Şi nu iau bani... o fac din plăcere deşi am încercat şi eu poanta cu reclama pe blog. Şi declar public că e stupid să creezi o asemenea procedură pentru a lua nişte bani - tu ca stat...
Astea fiind spuse am să trec la subiectul despre care voiam să scriu în acest articol. Despre visul în vis, despre controlul visului. Chiar ieri m-am uitat la un film, (Inception) care e bun şi totuşi prost... din punctul meu de vedere. Pretenţii! o să-mi spuneţi... Şi eu am să zic: Probabil! dar asta nu mă împiedică să am o părere. În primul rând, filmul e bun pentru că e original, pentru că despre controlul visului şi visul în vis nu se vorbeşte la fiecare colţ de stradă. E un concept cu care cultura de masă nu s-a intersectat. Apoi mai este şi jocul lui Leonardo Di Caprio care intră foarte bine în pielea personajului care vrea să persuadeze. Atunci îi sclipesc ochi inteligent şi vocea i se modulează, se pliază perfect pe situaţia persuasivă. Din acest punct de vedere filmul este bun... chiar şi dialogurile despre subconştient şi ascunzişurile sale sunt eficiente. Adică, sunt construite pe cunoştinţe pe care oamenii le intuiesc măcar...
Dar mie nu mi-a plăcut că au făcut atât de coerent, natural realităţile din vis. Şi, chiar dacă visele acelea erau proiectate, totuşi la primul nivel (de vis, la primul vis după care urma alt vis!) personajele filmului s-au confruntat cu anumite interferenţe. Or, dacă doar câteva împuşcături şi câteva personaje mai irascibile apără un anumit subconştient, atunci eu mă declar dezamăgit! Înţeleg faptul că unii au fantezii mai periculoase şi vor să fie, ca în Counter Strike, lunetişti, tipi care se împuşcă prin munţi, iarna... camflaţi prin zăpadă şi că trăiesc asta în vis, dar subconştientul nu se apără numai cu ajutorul unor soldaţi pe care să îi împuşti, să-i loveşti foarte uşor. Eu credeam că la un moment dat psihicul acela bulversat al omulul căruia i se controlează visele va reacţiona violent: că va deforma pur şi simplu realitate personajelor noastre! Am citit de curând o carte tare interesantă: "Pâine, unt şi paradoxină" de Roberto Quaglia. Acolo, după ce personajul încearcă puţină paradoxină... totul începe să o ia razna şi începe să nu mai aibă niciun sens! Personajul începând chiar să înţeleagă faptul că nu e decât un personaj dintr-o carte şi să facă grevă... ceea ce e ridicol. Şi multe altele... un melc care vorbeşte şi devine mai verde sau mai roşu în funcţie de aprobarea sau dezaprobarea părerii "ghidului". Şi tot aşa... Mă aşteptam ca personajele noastre să se confrunte cu altfel de "violenţe". Nu unele pur fizice. Ca de exemplu cele legate de subconştientul personajului interpretat de Leonardo Di Caprio. Asta arătând cumva cât de fragil este un psihic... toţi avem speranţe, temeri şi păreri despre noi, dar le păstrăm acolo ascunse. Filmul vine cumva cu ideea că o simplă coardă sensibilă e suficientă pentru a destabiliza totul... pentru a implanta chiar o părere. Uneori o simplă sugestie îl face pe un oarecare să reacţioneze într-un anume fel. Numai să ştii care. La susţinerea lucrării de licenţă am asistat în acea sală şi la o discuţie foarte interesantă. Unul dintre profesorii examinatori a întrebat pe unul din candidaţi - acest candidat (care este o fostă colegă ca să nu se mai mire lumea) lucrează şi la ING şi s-a bazat pe acest aspect la studiul de caz - cum îi face pe cei abordaţi să achiziţioneze un serviciu de la ING. Şi răspunsul a fost cât se poate de clar: apelează la latura emoţională... pentru că asigurările de viaţă sunt cele mai sensibile subiecte... Şi îi "implantează" potenţialului client anumite idei, temeri cu discursul pe care îl pun în prim plan. Drept să spun eu nu aş fi căzut în capcana acestui discurs... dar mulţi cad. Consider şi aşa asigurările o mare înşelătorie, mai ales cele de viaţă, pentru că eu prefer să cheltui banii până ajung în rai... că poate Dumnezeu e fiscu'... Deci nu m-ar fi prins... dar mulţi cad astfel.
Cu toate astea, eu mă aşteptam la mai mult din partea personajului atacat... fie şi de un pluton pregătit şi specializat în arhitecura visului! Trebuia să aducă şi el argumente mai solide, să pară sceptic... să controleze partea sa. Pentru că e a sa... şi măcar inconştient ea tot se apără în mod real. De asta cred că nu e aşa reuşit filmul... e prea militarizat. prea după reţetă, deşi ideea e foarte bună!