Cum mergem eu azi pe stradă, aşa cu nepăsare - deşi vine gripa de tip nou - observ, aproape din întâmplare, afişele de campanie electorală... Ce credeţi? Mi se pare că iar au ajuns duşmanii să se completeze reciproc. Avem în prim plan pe vedeta acestei campanii, preşedintele în exerciţiu, domnul Traian Băsescu. Şi iată cu ce vrea el să ne convingă să-i dăm voturile:
Adică iar acel "la bine şi la greu"... ceea ce e în regulă, dar iată că vine următorul şi se bate se jură, de parcă noi nu ştium asta, că o să:
adică o să câştigăm împreună. Când? La bine şi la greu - mai ales la greu!!! Că se spune unde-s mulţi puterea creşte şi butoiul se goleşte!!
Dar tot la bine şi la greu, pe stadioane ar trebui să se aude evident acest îndemn:
La bine şi la greu: câştigăm împreună sau hai românia!!!... totul tip strigăt de luptă într-o ţară în care lumea tace, neprezentându-se la vot... pt că nu cred că va fi mai bine dacă e altul sau dacă e tot acesta. Situaţia pare că stagnează şi stagnarea e sursa cea mai profundă a decăderii...
Singurul care pare că se detaşează cumva de cei trei este Crin Antonescu. Nu spun acum că reprezintă soluţia, dar măcar spune că avem nevoie de bun simţ. Şi nu cred că un astfel de mesaj va avea vreun efect (în România acest bun simţ pare ceva extirpat, extras din mentalitatea noastră a tuturor), totuşi nu pot să nu-i dau dreptate:
Avem nevoie de o Românie a bunului simţ, a responsabilităţii şi a respectului faţă de valori adevărate. Nu ştiu dacă s-ar schimba imediat ceva, dar ar fi un început excelent!
În legătură cu acestă campanie şi legat de bunul simţ trebuie să remarc că domnul preşedinte încalcă grosolan legea de competiţie loială prin faptul că alături de afişul cu candidatul Băsescu e lipit şi afişul cu referendumul! Din ce am înţeles măsura de reducere a parlamentarilor e bine primită de populaţie şi chiar crearea unui parlament unicameral... Dar, din ce am priceput eu, măsura ar fi inutilă pt că făcând parte din UE va trebui să avem o structură bicamerală a parlamentului pt că aşa e mai eficient, aşa e şi parlamentul european şi aşa argumenta şi d. Boc într-o lucrare a dânsului, deşi acum nu e constrâns să vorbească pe limba lui Băsesecu... Şi că se va reveni la parlamentul bicameral chiar dacă după referendum va trebui să-l micşorăm şi să-l comasăm. Înţeleg că lumea e nemulţumită de parlamentari, dar nici să-i facem jocul d.nului Băsescu nu ar trebui să meargă!!!

Eu cred ca, MACAR ATUNCI CAND SUNTEM LASATI S-O FACEM, trebuie sa alegem OAMENI CINSTITI, OAMENI DE BUN-SIMT, pentru ca "orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera atunci cand se afla in ea o anume majoritate de oameni cinstiti." , dar mai ales pentru ca omul cinstit NU MINTE "spunand ca a facut ceea ce n-a facut", NU MINTE " nici despre viitor, cu alte cuvinte nu spune ca va face un anume lucru, pentru ca apoi sa nu-l faca", ISI TINE INTOTDEAUNA CUVANTUL, NU TRADEAZA – "care tot necinste este, pentru ca afirma solemn o fidelitate care, dupa aceea, in functie de vreun folos mai mare, este brutal dezmintita. Omul cinstit NU INSEALA PE NIMENI, NU UMBLA CU TERTIPURI SI CU VICLESUGURI, NU MASLUIESTE SI NU RASTALMACESTE. Si nici NU FURA, in nici unul dintre nenumaratele feluri in care se fura in lume, de la cantar pana la codru. El nu vrea sa aiba decat ce este al lui si a dobandit pe drept. Si de aceea NU INCALCA DREPTURILE NIMANUI, da fiecaruia ce este al sau, isi onoreaza pana si dusmanii, pentru ce este de onorat la ei. Si, cum fiecare are dreptul la o zona inviolabila, omul cinstit NU CITESTE SCRISORILE CARE NU-I SUNT ADRESATE, NU ASCULTA PE LA USI SI NU ISCODESTE. In sfarsit, el ISI FACE TOTDEAUNA DATORIA, CU GRIJA SI PANA LA CAPAT. Si si-o face nu numai pentru a nu insela, respectandu-si o obligatie si o fagaduinta, o face cu daruire si cu bucurie, ca pentru sine."
RăspundețiȘtergereDa, o cât de mică doză de bun simţ nu ar strica. Ar fi un punct de plecare.
RăspundețiȘtergereVotati conceptul Johannis.Pentru insanatosirea societatii romanesti.Crin Presedinte.Pentru o Romanie fara FSN-ei la conducere.Ne ajung 20 de ani.
RăspundețiȘtergere