Cu şi despre Crăciun şi Moş Crăciun...

În avântul lor mediatic, televiziunile se îngrămădesc să facă reclamă aglomeraţiilor de la super/hypermarket. Românii sunt prezentaţi ca turme de animale înfometate, care doar de sărbători sunt lăsate să halească pe săturate. Dar de ce să ne supărăm?! Ei se bucură să explice în faţa camerei că nu trebuie să lipsească nimic de Crăciun. Masa îmbelşugată pentru o indigestie certă... o dată în an e Crăciunul! Au şi ei dreptul să fie iraţionali măcar acum. Au strâns cât au putut cureau...

PLM, nu voiam să fac o introducere atât de fără noimă! Ce căcat îmi pasă mie de viaţa altora? Eu sunt vesel... eu iubesc arta. Muzica de sărbători. Ştiu că e o chestie care a împlinit de curând un an, dar aşa se formează tradiţia! În loc de colindele cu ler şi flori dalbe, vă propun un cântec mai ancorat în actualitate:

Şi copii! Moş Crăciun există! Sau măcar a existat! Acum aveţi şi pe cine da vina în caz că sub brad nu primiţi precum ceilalţi norocoşi ai soartei nimic:

Şi nu uitaţi! Nu sunteţi singuri! Şi el este ca voi:

P.S. dacă s-a simţit vreun prost jignit, întrucât mă consideră un Hater Grinch îmi poate ura toate reclamaţiile sale dedesubt!

Bă, iar vine Apocalipsa

Am văzut cu o seară în urmă la România TV. Unde în studio se discuta - la fel de relevant ca la claca satului - despre profeţii, comunism, Papa Ioan Paul al II-lea, contraspionaj, iluminati... şi aşa mai departe. Lipseau din platou Cedry2k şi Dragonu' AK 47  ca să ne spună că "Al treilea ochi al lui Big Brother nu doarme niciodată/ Te filmează satelitu', moadăfacă..." şi dramatismul era complet ridicol.

Şi de ce vine sfârşitul? Unde se arată?! Habar nu am! Ce am înţeles e că s-a arătat Sfânta Fecioară de vreo trei ori (cui? nu pot să vă spun: femeia asta n-are ce face în cer de-a dreapta sau stânga Tatălui şi se mai arată prin lume)... sau că o cruce de la mormântul fostului suveran pontif a căzut cu patru zile înainte (înainte de ce eveniment nu am priceput) peste un puşti de 14 ani şi l-a strivit trimiţându-l în împărăţia lui D-zeu sau Satan! Ce pot să spun? Nu se mai nasc în ziua de azi copii precum Micuţul din romanele lui Sven Hassel, crescuţi la orfelinat şi obişnuiţi cu greutăţile vieţii. Azi cum cade o piatră mai mare peste ei... cum se îmbolnăvesc de deces!

Acum vreo câteva luni am avut o insomnie apocaliptică şi eu. În sensul că am văzut un documentar cu un scenariu pus la cale de către cei de la o televiziune ce se ocupă cu astfel de programe (cred că era National Geographic) în care o gaură neagră care circula prin univers besmetică se ciocnea de Pământ. Fusese reperată şi omenirea mai avea în jur de 50 de ani ca să găsească un plan de supravieţuire. Trebuia să se care de pe Pământ cât mai repede. Şi tot pânzele erau luate în calcul să ducă lumea pe altă planetă locuibilă... cu vântul cosmic înainte, flăcăi! Toată chestia se termina exact cum se termină orice film american. Cu happy end. Şi cu un copil supravieţuitor care priveşte pe fereastră când nava se îndepărtează, iar acolo vede cum planeta natală explodează... un sentiment nostalgic şi trist îl cuprinde pentru că acolo se găseşte cel mai bun prieten al său, care n-a avut pile sau noroc de gene bune ca să plece. Întrebarea mea era... dacă gaura neagră a distrus Pământul ce naiba o împiedică să înghită şi nava de supravieţuire a speciei?!!!

Aşa că... în spiritul românesc... eu zic să avem măcar o dată pe an o zi în care să sărbătorim o apocalipsă ratată. Că vine din ce în ce mai des şi noi nu facem nimic în privinţa asta! Măcar să bem zdravăn după ce am văzut că ne-a ocolit năpasta!

de ce

Booooon... adică nu aşa bun (uite, mă, că mă apucă aşa să scriu despre treburi din astea complicate de sărbători). Am mai citit şi într-un ziar local că de revelion au fost cinci tentative de suicit la Brăila, iar azi... cică de Crăciun una s-a sinucis după ce pe Facebook (uite ce reclamă îi fac) a lăsat un mesaj că vrea să ne părăsească. Şi m-am întrebat aşa: de ce oamenii aleg momentele astea ca să facă gesturi extreme?

Şi mi-am zis aşa: păi, acum pare că lumea e bine, că fiecare se bucură de ce are... cât are... e creată o stare din asta în care mulţi cred că se produce magie de-a dreptul! Şi că unii oameni simt şi trăiesc în comuniune cu ei... şi cu cei pe care-i vor în preajmă, ba chiar cu D-zeu tatăl şi cu Moş Crăciun. Şi, fiind mai instabili din punct de vedere emoţional, unii indivizi dacă nu simt şi ei magia asta... se întristează. Dacă se mai întâmplă să fie şi singuri - adică doar ei cu ei - încep să apară întrebări, gânduri şi inima începe să se simtă călcată în picioare. Au impresia că au înţeles că ăla care le zâmbea ieri o făcea din interes, că aia e o femeie uşoară, că ăla care i-a zis odată ceva de la obraz... a avut dreptate... că multe din astea nasoale. Îşi dau seama de valoarea lor reală la momentul acela. Îşi dau seama că nu au primit niciun mesaj... aşa clişeu cum este... face uneori bine să ştii că cineva îţi este încă aproape şi-ţi spune asta! E în firea umană ca individul să vrea să facă parte dintr-o comuniune... mai ales în momentele când ceilalţi par că s-au adunat lângă foc ca în basme şi deapănă amintiri. Şi acum îşi fac nişte calcule cât se poate de reci... şi ajung la concluzii drastice. Prin mesaje postate pe Facebook... bloguri sau eu mai ştiu pe unde... aceşti indivizi îmi arată că regretă mult decizia luată. Ei încă speră că Moş Crăciun o să-şi facă apariţia, că Iisus o să trimită un înger şi pentru ei... că extratereştrii - măcar ei - or să lase vacile de la fermele din SUA şi o să le deseneze pe cer un mesaj.

Numai că... aşa cum s-a întâmplat în cazul fetei cu Facebook-ul... nimeni nu a zis că aia chiar are probleme. Unii chiar au spus că face mişto acum în preajma sărbătorilor ca să distreze lumea. Or... pe internet e greu să găseşti aşa ceva. Compasiune sau eu mai ştiu ce. Netul ne oferă de fapt şansa tuturor de a fi celebri şi a ne da mari. Nimic mai mult. Nu înţeleg pe mama acelei fete care spune că ăia care au avut reacţii prosteşti la mesajul ei... sunt fără inimă. Da' matale... că erai acolo în casă cu ea. De ce nu i-ai creat condiţiile necesare să simtă şi ea că e Crăciun? Să fii cu ea... etc.?

Numai că multe lucruri sunt create destul de artificial şi dincolo de toate astea se ascunde ridicolul: unii beau până uită de ei... şi spun că "O dată e Crăciunul/Revelionul" sau eu mai ştiu ce... Alţii cred că dacă au mai multă mâncare pe masă e mai bine în ziua aia. Dar nu e... e la fel de multă plictiseală. Dar chiar dacă mulţi nu simt niciun pic de magie... o mimează, o maschează... iar cei vulnerabili îi cred. Şi-a permis artificii de ziua lui... înseamnă că "s-a distrat" sau eu mai ştiu ce. Eu... nu-mi permit deci, nu pot să-mi fac nici ziua... deci... e naşpa sunt mai prost ca ăla. Valorez mult mai puţin etc... aşa cred unii. Şi de la asta până la a alege ca atunci când a mai trecut un an din viaţa lor să moară nu e prea mult.

Puţini aleg să se sinucidă atunci când ajuns la succes... şi fac un calcul simplu şi spun că (aşa cum e o lege a lui Murphy "Câştigi sau pierzi, tot pierzi"), în fapt, nu au meritat deloc sacrificiile pe care le-au făcut până să ajungă acolo. Aici chiar mi s-ar părea mai tragic decât la cei care nu văd şi dincolo de acei Moş Crăciuni atârnaţi la ferestre de toţi... Şi mă gândesc că prin alegerea unor astfel de momente delicate ei nu înceardcă decât să strice cheful de viaţă şi altcuiva... că au şi ei părinţi, fraţi etc. Şi poate că ei trăiesc magia. Că unii o trăiesc. Nu-ţi dai seama cum... dar o trăiesc. Poate că nu e decât o iluzie. Nu le-o spulbera. NICIODATĂ să nu-i faci rău celui de lângă tine! NICIODATĂ!

Sunt rari cei care pleacă discret dintre noi. Ajung la concluzii drastice şi ei de sărbători, dar maschează suferinţa în cuvinte, ascultă un cântec şi plâng poate, se şterg ca să nu se dea de gol când vine cineva drag lângă ei... şi îi zâmbesc, îi fac o glumă proastă chiar. Sau poate că umorul negru... cine mai ştie e apreciat. Şi aleg zile neutre fără să lase niciun bilet. Aleg zile în care spun că se duc să cumpere pâine de la supermarket... şi confundă drumul. Majoritatea însă strigă prin toate mijloacele, prin cele în care mai pot... că ei vor să fie salvaţi. Unora li se întinde o mână. Altora... nu. Viaţa nu e corectă. Nu a fost niciodată.