Se afișează postările cu eticheta înregistrare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta înregistrare. Afișați toate postările

duminică, 29 octombrie 2017

Cum să înregistrezi emisiuni TV cu ajutorul TV-MAXE pe Windows 7

Despre TV-MAXE am mai scris noi odată pe acest blog. Doar că era un text care se referea la sistemul de operare Ubuntu. Întrucât Ubuntu în ultima vreme era să-mi halească o cantitate impresionantă de infomații (vă zic eu mai târziu ce și cum - faceți-vă copii de siguranță, oameni buni!), am decis să dau o șansă Windows, care, dacă nu capătă vreun virus, funcționează decent. E stabil cam pe orice tip de configurație mai nouă.

Ca să instalați TV-MAXE pe Windows puteți să consultați următorul tutorial, unde veți fi îndemnați ca - pe lângă descărcarea programului în cauză - să mai descărcați și să instalați SopCast și VLC Player, iar, pe lângă acestea, un fișier .dll pentru Windows - MSVCR. Aveți acolo nu doar toate informațiile necesare, dar și link-uri de download.

De ce m-am hotărât totuși să scriu textul ăsta dacă toate sunt așa bine și frumos prezentate la alții? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă în clipa în care o să deschideți programul, o să constatați că - la fel ca în cazul Ubuntu - programul nu include automat și butonul Record (cerculețul roșu). Pe Ubuntu trebuiau instalate niște pachete software și problema se remedia, dar pe Windows nu am găsit o soluție asemănătoare... Așa că am improvizat nițel.

1. Am setat în TV-MAXE ca programul TV să pornească într-un player extern (adică în VLC Player) - puteți face asta astfel: meniul TV-maxe, Preferences, iar în caseta ce se deschide (la tab-ul General) să bifați Use an external application. Acum trebuie să căutați în ce folder se află instalat executabilul programului VLC Player.

În cazul meu e vorba de folderul:

C:\Program Files (x86)\VideoLAN\VLC\vlc.exe
Dar eu am un sistem pe 64 de biți. Pentru sistemele pe 32 de biți poate fi:
C:\Program Files\VideoLAN\VLC\vlc.exe

Dar depinde doar de dvs. unde instalați programele. Poate că nu o faceți pe partiția C, ci pe altă partiție separată. Ca să dați calea exactă trebuie să verificați înainte! Doar dvs. știți unde sunt instalate programele pe care le utilizați! Eu doar dau o sugestie... Se poate să se aplice în majoritatea cazurilor, dar nu neapărat în toate!

2. Acum că am setat ca programele TV să se încarce în VLC Player (puteți verifica dacă se întâmplă asta cu adevărat dând click pe unul dintre programele din lista TV-MAXE) trebuie să setăm în aplicația mai înaine amintită o cale pentru un folder în care să se facă înregistrarea. Înregistrarea se va face cu ajutorul VLC Player! Deschidem VLC Player - meniul Tools - Preferences. În căsuța deschisă alegeți Tab-ul Input/Codecs, iar acolo căutați câmpul Record directory or filename. Click pe Browse, după care aleți unde anume să fie salvată înregistrarea voastră. În cazul meu e vorba de Desktop, dar voi puteți alege orice cale doriți.


3. Închideți ambele programe ca toate setările să aibă efect. Apoi dechideți doar TV-MAXE. Alegeți unul din programele preferate. Acesta se va încărca în VLC Player. După ce se întâmplă acest lucru, click pe meniul Playback, apoi pe Record. O să constatați că veți avea în folderul ales la pasul 2 un fișier video cu extensia .ts.

Puteți să editați fișierul ăsta în AviDemux, program în care puteți să-l și transformați în fișier .mkv sau orice extensie doriți dvs.

vineri, 25 decembrie 2009

Telemobilul

Reportaj skizzo-frenetic
Telemobilul

Nu vă speriați. Nu am să vă spun o idee banală gen: telefonul mobil – fiță sau necesitate? Întrebarea e pusă prost pentru că nu dă posibilitatea căii de mijloc. Aici aș zice că ar trebui să distingem până unde ne este necesar un telefon celular și când devine el doar un accesoriu... Este evident că instrumentul acesta ne face viața mai ușoară, ne ajută să comunicăm la distanță, ne poate chiar scăpa dintr-o situație limită, deci nu putem să-i negăm utilitatea! Devine o fiță când e în mâna celor care, neavând cu ce să se valideze într-un grup, etalează ultima descoperire în materie de telefoane mobile, deși este evident că n-o să le folosească la mare lucru – dar au telefon nu știu de care! Ok, funcția crează organul sau invers?

Dar nu despre asta voiam eu să vă vorbesc! Intenţionam să vă spun că nu dețin un astfel de instrument – stați, nu vă alarmați! este adevărat, nu am! greu de crezut, dar e adevărat – și că în drumurile mele prin parc, pe alei mai rar bătute, pe care frunzele au vopsit asfaltul în culorile toamnei, când stau de vorbă cu mine am constatat că mi-ar fi necesară mica ustensilă... Nu pentru comunicare cu ceilalți, deși dacă se poate nu am de ce să ignora această opțiune/ facilitate, ci pentru altceva! Am să vă explic, dar vă rog să nu sunați la secția pentru oameni excesiv de hazlii după ce terminați de citit!

De multe ori când sunt singur cu mine pe stradă, prin parc sau prin mijloacele de transport în comun îmi trec prin cap tot soiul de idei – unele mai interesante, altele mai puțin interesante – idei pe care aș vrea să le păstrez! Dar ele nu prea pot fi păstrate căci gândurile zboară, vorbele la fel (cele neînregistrate cel puțin), numai ce e scris rămâne. Ce e scris pe un suport oarecare: fie el un cd, dvd, stick (și codul 0 și 1 tot un mod de a scrie este), fie că e un petec îngălbenit de hârtie, o bucată de asfalt, o piatră de mormânt sau mausoleu... Toate sunt trecătoare, toate se vor deterioara la un moment dat, dar măcar dau iluzia că reprezintă o mărturie materială a ceea ce ești tu la un moment dat și te consolează cu ideea că se pot face copii, se pot reînnoi... că șansa ca să rămână e mai mare astfel...

Și aici intervine acest instrument magnific, această baghetă magică a modernității, mai bine zis această cărămidă magică... Telefoanele din ziua de azi dețin o anume funcție de a înregistra sunetele și destulă memorie cât să poți încărca un text compact acolo (în format mp3). Și în momentul când mi se pare că am copt suficient o idee să scot telefonul și să-mi înregistrez concluzia, dar nu în modul: „Îmi scot reportofonul și-mi transmit ceva:/Niciodată să nu vrei să-nțelegi ce-i în capul altora!”, ci ca și cum i-aş spune-o unui amic/amică/prieten/ă/cunoștință/rudă etc. La telefonul mobil! M-am gândit că așa aș putea să scriu cărți întregi... în fiecare zi debitând idei (deja le-aș avea ca audiobooks – bineînțeles după ce aș tăia ezitările, interpretările excesiv patetice, buruiaje, momente de tăcere stânjenitoare etc.) De fapt cred că am citit o carte care ar fi putut fi scrisă așa! E vorba de „Căderea” lui Albert Camus... Un om vorbea cu sine ca și cum ar fi avut un interlocutor. Telefonul îți dă șansa să maschezi că de fapt tu vorbești cu tine: foloseşti funcţia record și începi să-ți spui câte vrei apelând și la interlocutor... pe care îl vei interpreta tot tu prefăcându-te că nu înțelegi ce spune: „Ce vrei să spui că Anda este...? ... A, nu! Deschide ochii! E de fapt...” și alte chestii din acestea. Așa aș învinge și lenea mea de a scrie; câteodată, mi-e absolut lene... deși știu că dacă nu scriu un anume text o să-l uit și are să se piardă pe vecie (și zic că nu e chiar un text rău), eu tot prefer să fac altceva...

Așa m-am gândit să-mi iau telefon mobil, să-l pun pe record și să mă prefac că mă sună cineva în timp ce merg... În ziua de azi nu mai e nimic anormal să auzi că în stânga ta cineva dă din casă la greu... am auzit odată pe cineva care vorbea de despărțiri, combinarea și recombinarea unora (mă rog, din ce mi-am putut da seama tipul voia să facă rău, deși el era ca lupul îmbrăcat în oaie – era deci de oaie!). Faptul că eu am să povestesc ce am visat, gândit, imaginat cu o secundă în urmă nu ar mai fi ceva dubios. I-aș spune mătușii din Canada cum e de fapt vreme pe la noi, aici în România. Și mai e și avantajul handsfree-ului. Aș putea să merg astfel pe stradă cu mâinile în buzunar și să vorbesc fără să mă țin de ureche, să vorbesc cu mine normal și lumea să nu mă creadă puțin mai hazliu și lipsit de rațiune. Poate așa nu am mai avea așa mulți nebuni în clădirile specifice lor, ci am avea o mulțime de scriitori geniali, avangardiști... Căci pe cărările deschise de nebuni or să calce înțelepții și cine știe dacă din brainstormingul acesta nu se va naște și o idee de ieșit din criză de timp/de spațiu/economică/politică/de personalitate/de viaţă/de orice altă natură!

P.S: Crăciun Fericit! Să aveți un An Nou Fericit!! plin de bucurii și împliniri! :)