E cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată până acum!
Mă rog, cei de la Polirom au ales să o traducă: "Aspidistra să trăiască!" - mai mult sau mai puţin corect. Oricum nici autorul (e vorba de George Orwell) n-a dat chiar un titlu atât de sugestiv, ci mai degrabă obscur, încifrat. Mesajul din titlu reiese după ce o citeşti. Această carte a apărut la editura Polirom, în 2009, fiind tradusă de Mihnea Gafiţa - care a făcut din punctul meu de vedere o treabă excelentă.
Dar înainte de a începe propriu-zis cred că sunt necesare câteva precizări. Opera asta - care e genială - nu se adresează, din punctul meu de vedere, oricui. Şi am să fac o listă cu cei cărora nu le-aş recomanda cartea... pentru că ea te pune să gândeşti! Dacă vă găsiţi printre cei care fac parte din publicul ţintă al lui Paulo Coelho - care scria odată pe blog că dacă ai probleme zâmbeşte... că e suficient... fă o chestie tâmpă, absolut imbecilă - doar un cretin poate să zâmbească în faţa unei nedreptăţi! - ei bine dacă puteţi înghiţi aşa ceva nu vă recomand cartea! Dacă nu ascultaţi Jessie J ft. B.o.B. - Price Tag doar ca pe o iluzie, ca pe o evadare învelită frumos... pentru că mesajul e frumos, dar e doar o ipocrizie ordinară... sigur că nu oricum obţinuţi (Cedry2k vrea bani da' nu poa' s-o ardă clown), dar cu toţii vrem bani, ei bine dacă nu ascultaţi asta doar ca pe o chestie mişto pentru relaxare atunci iar nu aveţi de ce să citiţi cartea asta! Dacă nu citiţi mesajul de aici în cheie ironică - într-un mod sarcastic chiar - deşi omul spune lucruri foarte adevărate - vă pierdeţi iar vremea citind cartea! N-o să înţelegeţi! Dacă ascultaţi muzică house de genul "Johnny, la gente esta muy loca" - mesajul este foarte adevărat (lumea e foarte nebună!), dar pus pe video-clipul acela şi pe muzica aia... care de fapt apreciază ideea că lumea e nebună... iarăşi vă mâncaţi timpul de pomană. Mie până acum îmi place o singură piesă house şi nu pentru că e extraordinară, ci pentru că e altceva faţă de ce am văzut la noi până acum... deşi e un clişeu banal! Dar clipul e ca lumea conceput.
Dacă vă încadraţi la categoriile astea, vă rog frumos... nu mai parcurgeţi următoarea bucată de text pentru că nu vă este adresată! Nu se referă la interesele voastre curente, decât dacă vreţi ceva care să vă mai pună aşa puţin pe gânduri. Cred că avântul euforic contra sistemului financiar pe care l-am întâlnit în filmul Zeitgeist se poate datora şi acestei cărţi... într-o oarecare măsură. Deşi nu e decât o utopie. Cum am argumentat deja. Nu mai stau să mă repet.
Ce-i aspidistra? Păi, nu e decât o plantă de apartament. Dar ea devine exponentul unei mentalităţi a omului standard - care se duce la muncă la ora x, caută prin orice mijloc să reuşescă pentru că aşa e mentalitatea vremii, îşi ia una din "slujbele bune" într-un final, iar căsnicia îi este apărată de la fereastră această plantă a tuturor celor care vor să fie în rând cu lumea!
Gordon Comstock - e simbolul ratatului. A celui care a avut la un moment dat ideea despre sine că se poate opune sistemului, ca apoi să îngroaşe rândurile obţinând la rându-i o slujbă din cele bune şi în semn ironic îşi aşază şi el la fereastră planta asta... ca să intre în rândul lumii. Ca un semn al capitulării. De fapt, în cărţile lui Orwell - cel puţin cele pe care le-am citit eu până acum: "1984", "Ferma animalelor", "Omagiul Cataloniei" (aici e mai mult un reportaj despre un război deci nu ştiu dacă o să o iau la socoteală), "Zile birmaneze", "Aspidistra să trăiască!" (deci nu multe!): personajul/personajele cheie ratează într-un fel sau altul. Gordon e până la urmă la fel ca multe personaje ale lui Orwell, îşi dă seama că lumea în care trăieşte e bolnavă, că e greşit ce se întâmplă şi vrea să se opună... numai că nu are mijloace. Şi îmbătat de un succes provizoriu, faptul că i se publică un volum de versuri... şi e numit în ziarul Times - "poet deosebit de promiţător" pleacă de la agenţia de publicitate la care lucra şi... vrea să se facă poet. Îşi ia o slujbă de supravieţuitor, devine librar plătit dintr-un salariu mizer... stă cu chirie la o doamnă exigentă cu clienţii ei şi încearcă să scrie. Numai că "Cel dintâi efect al sărăciei este acela că-ţi ucide gândirea. Atunci a înţeles, ca şi cum ar fi descoperit ceva nou, că nu scapi de bani prin simplul fapt că nu-i ai. Dimpotrivă, devii sclavul banilor, fără speranţă de scăpare, până ajungi la bunăstare, porcăria de termen al clasei de mijloc."
Şi cu gândirea ucisă, cu incapacitatea de a crea ceva... el trenează cu un poem pe care-l scrie şi rescrie până la final când îl aruncă. Dar o să vedeţi voi de ce! Oricum gândindu-se la ce va face mâine, la faptul că nu are ce să mănânce, că nu poate să-şi permită ţigări... şi multe altele începe să devină meschin. Îşi amanetează costumul şi se îmbracă ponosit, nu mai se rade zilnic... începe să aibă aspectul prăfuit şi bătrân de la 30 de ani. Descoperă că are fire de păr albe de la această vârstă... eh, eu aş zice că se poate şi mai rău!
Îşi aminteşte cu ură de copilăria în care a trebuit să se ducă la o şcoală la care toţi ceilalţi era mai înstăriţi ca el... şi spune un lucru prea adevărat: că un copil îşi crează un complex din suferinţa pe care i-o provoacă dispreţul celorlalţi. Dacă n-ai trăit asta, n-ai cum să înţelegi. Ba chiar ţi se pare ridic, pentru că aşa este... ridicol. Însă, mai întâi treci prin locul copilului respectiv şi apoi înţelegi cum este. Ceilalţi chiar poate să vrea te fac să te simţi mic... dar dacă mai şi vor - pentru că aşa sunt copiii vor să se dea mari - e şi mai crâncen.
Apoi, are şi el o iubită... care îl iubeşte deşi e cum e. Şi femeia respectivă e tot din clasa de mijloc şi nu-l înţelege până la capăt. Dar ţine în felul ei la el, deşi vede că e pisălog şi-i vorbeşte doar despre lipsa banilor şi despre lipsa posibilităţilor pe care le are el... refuzând să capituleze în faţa societăţii. Refuzând să devină şi el un robot ca ceilalţi, programat să fie om standard... el îşi tot pisează iubita - care până la urmă nu merită asta - cu ideile lui de fiecare dată. Deşi ea îl sfătuieşte mereu că e o slujbă "bună" pentru el disponibilă, însă el preferă să rămână librar. Deşi îşi dă seama că neavând bani nici pentru ea nu va putea să creeze o atmosferă interesantă: adică să o ducă la un restaurant ca lumea, să ia o masă faţă în faţă, să o ducă în excursie... să nu se mai plimbe doar prin pe străzi de mână până o oboseală fără noimă îi cuprinde şi să vorbească doar despre bani sau să tacă. Nu-ţi poţi permite să-i faci mici atenţii de ziua ei, de sărbători... sau pur şi simplu pentru că o preţuieşti să-i aduci într-o zi flori pe neaşteptate. Nu poţi să o faci să se simtă specială aşa! Şi se duce dracu' tot farmecul unei relaţii. Monotonia ucide sentimentele, oboseşte... apasă. Chiar dacă femeia chiar vrea ca totul să fie bine... totuşi neavând cu ce să o ţii lângă tine relaţia la distanţă devine destul de complicată. Căci locuiesc în părţi diferite ale Londrei şi comunică mai ales prins scrisori. Şi ea nici nu-şi dă seama că uneori o scrisoare de la ea... îi poate lui readuce pofta de viaţă, chiar banală cum e... aia îi dă speranţa că nu e singur pe lume. Aşa cum se simte. Iar când nu primeşte nimic, suferă cumplit! Îi spune la un moment dat femeii că el are un suflet care se ridică deasupra nasturilor rupţi de la cămaşă... Adică, are suflet... ce drăguţ, nu credeţi? Majoritatea îţi spun să ţi-l... (ştiţi voi ce-am vrut să spun) ridici la cer... că noi nu trăim pe bază de suflet, ci cât se poate de concret! Dacă ai doar suflet, du-te dracu' "la cer" că acolo îi e locul, nu?
Ce e specific la omul sărac e şi faptul că nu ştie ce să facă cu banii când îi are. Căci Gordon primeşte 10 lire şi în loc să-i cheltuască într-un mod raţional el îi sparge într-o seară după care ajunge în arest... şi-şi pierde şi slujba. Urmează o perioadă în care stă la un prieten al său: şi acum se simte iar nimeni, iar un ratat - până şi femeia de serviciu îl face să se simtă aşa şi chelnerii de la restaurantele de lux îl fac să se simtă aşa - pentru că este întreţinut. Pentru că-l stoarce pur şi simplu de bani pe acest prieten al său. Şi e un semntiment cumplit să te simţi inutil, întreţinut... nimeni. Doar dacă eşti ticălos poţi să fii confortabil cu o astfel de situaţie. Numai că Gordon nu e. Şi înţelege foarte bine ce fel de dispreţ au ceilalţi faţă de el.
Dar se întâmplă să ajungă şi mai jos, găsindu-şi o slujbă la un librar care-l angajează ca să scoată untul din el... doar pentru că era beţiv şi spera să-l poată exploata. Şi începe să aibă viziuni morbide gen... "trebuie să mă scufund". Numai că se întâmplă ceva neaşteptat... şi uite aşa umple el rândurile clasei oamenilor standard. Vedeţi voi despre ce e vorba dacă citiţi. Pentru mine e cea mai bună carte pe care am reuşit s-o deschid până acum.
M-a bulversat pur şi simplu pe alocuri... vorbindu-mi clar despre mine, m-a amuzat prin alte locuri... am avut puterea să zâmbesc! şi... în am fost dezamăgit uneori de comportamentul lui Gordon. Dar poate că s-ar fi scufundat definitiv dacă nu ar fi ales aşa... prea bună cartea!
Mă rog, cei de la Polirom au ales să o traducă: "Aspidistra să trăiască!" - mai mult sau mai puţin corect. Oricum nici autorul (e vorba de George Orwell) n-a dat chiar un titlu atât de sugestiv, ci mai degrabă obscur, încifrat. Mesajul din titlu reiese după ce o citeşti. Această carte a apărut la editura Polirom, în 2009, fiind tradusă de Mihnea Gafiţa - care a făcut din punctul meu de vedere o treabă excelentă.
Dar înainte de a începe propriu-zis cred că sunt necesare câteva precizări. Opera asta - care e genială - nu se adresează, din punctul meu de vedere, oricui. Şi am să fac o listă cu cei cărora nu le-aş recomanda cartea... pentru că ea te pune să gândeşti! Dacă vă găsiţi printre cei care fac parte din publicul ţintă al lui Paulo Coelho - care scria odată pe blog că dacă ai probleme zâmbeşte... că e suficient... fă o chestie tâmpă, absolut imbecilă - doar un cretin poate să zâmbească în faţa unei nedreptăţi! - ei bine dacă puteţi înghiţi aşa ceva nu vă recomand cartea! Dacă nu ascultaţi Jessie J ft. B.o.B. - Price Tag doar ca pe o iluzie, ca pe o evadare învelită frumos... pentru că mesajul e frumos, dar e doar o ipocrizie ordinară... sigur că nu oricum obţinuţi (Cedry2k vrea bani da' nu poa' s-o ardă clown), dar cu toţii vrem bani, ei bine dacă nu ascultaţi asta doar ca pe o chestie mişto pentru relaxare atunci iar nu aveţi de ce să citiţi cartea asta! Dacă nu citiţi mesajul de aici în cheie ironică - într-un mod sarcastic chiar - deşi omul spune lucruri foarte adevărate - vă pierdeţi iar vremea citind cartea! N-o să înţelegeţi! Dacă ascultaţi muzică house de genul "Johnny, la gente esta muy loca" - mesajul este foarte adevărat (lumea e foarte nebună!), dar pus pe video-clipul acela şi pe muzica aia... care de fapt apreciază ideea că lumea e nebună... iarăşi vă mâncaţi timpul de pomană. Mie până acum îmi place o singură piesă house şi nu pentru că e extraordinară, ci pentru că e altceva faţă de ce am văzut la noi până acum... deşi e un clişeu banal! Dar clipul e ca lumea conceput.
Dacă vă încadraţi la categoriile astea, vă rog frumos... nu mai parcurgeţi următoarea bucată de text pentru că nu vă este adresată! Nu se referă la interesele voastre curente, decât dacă vreţi ceva care să vă mai pună aşa puţin pe gânduri. Cred că avântul euforic contra sistemului financiar pe care l-am întâlnit în filmul Zeitgeist se poate datora şi acestei cărţi... într-o oarecare măsură. Deşi nu e decât o utopie. Cum am argumentat deja. Nu mai stau să mă repet.
Ce-i aspidistra? Păi, nu e decât o plantă de apartament. Dar ea devine exponentul unei mentalităţi a omului standard - care se duce la muncă la ora x, caută prin orice mijloc să reuşescă pentru că aşa e mentalitatea vremii, îşi ia una din "slujbele bune" într-un final, iar căsnicia îi este apărată de la fereastră această plantă a tuturor celor care vor să fie în rând cu lumea!
Gordon Comstock - e simbolul ratatului. A celui care a avut la un moment dat ideea despre sine că se poate opune sistemului, ca apoi să îngroaşe rândurile obţinând la rându-i o slujbă din cele bune şi în semn ironic îşi aşază şi el la fereastră planta asta... ca să intre în rândul lumii. Ca un semn al capitulării. De fapt, în cărţile lui Orwell - cel puţin cele pe care le-am citit eu până acum: "1984", "Ferma animalelor", "Omagiul Cataloniei" (aici e mai mult un reportaj despre un război deci nu ştiu dacă o să o iau la socoteală), "Zile birmaneze", "Aspidistra să trăiască!" (deci nu multe!): personajul/personajele cheie ratează într-un fel sau altul. Gordon e până la urmă la fel ca multe personaje ale lui Orwell, îşi dă seama că lumea în care trăieşte e bolnavă, că e greşit ce se întâmplă şi vrea să se opună... numai că nu are mijloace. Şi îmbătat de un succes provizoriu, faptul că i se publică un volum de versuri... şi e numit în ziarul Times - "poet deosebit de promiţător" pleacă de la agenţia de publicitate la care lucra şi... vrea să se facă poet. Îşi ia o slujbă de supravieţuitor, devine librar plătit dintr-un salariu mizer... stă cu chirie la o doamnă exigentă cu clienţii ei şi încearcă să scrie. Numai că "Cel dintâi efect al sărăciei este acela că-ţi ucide gândirea. Atunci a înţeles, ca şi cum ar fi descoperit ceva nou, că nu scapi de bani prin simplul fapt că nu-i ai. Dimpotrivă, devii sclavul banilor, fără speranţă de scăpare, până ajungi la bunăstare, porcăria de termen al clasei de mijloc."
Şi cu gândirea ucisă, cu incapacitatea de a crea ceva... el trenează cu un poem pe care-l scrie şi rescrie până la final când îl aruncă. Dar o să vedeţi voi de ce! Oricum gândindu-se la ce va face mâine, la faptul că nu are ce să mănânce, că nu poate să-şi permită ţigări... şi multe altele începe să devină meschin. Îşi amanetează costumul şi se îmbracă ponosit, nu mai se rade zilnic... începe să aibă aspectul prăfuit şi bătrân de la 30 de ani. Descoperă că are fire de păr albe de la această vârstă... eh, eu aş zice că se poate şi mai rău!
Îşi aminteşte cu ură de copilăria în care a trebuit să se ducă la o şcoală la care toţi ceilalţi era mai înstăriţi ca el... şi spune un lucru prea adevărat: că un copil îşi crează un complex din suferinţa pe care i-o provoacă dispreţul celorlalţi. Dacă n-ai trăit asta, n-ai cum să înţelegi. Ba chiar ţi se pare ridic, pentru că aşa este... ridicol. Însă, mai întâi treci prin locul copilului respectiv şi apoi înţelegi cum este. Ceilalţi chiar poate să vrea te fac să te simţi mic... dar dacă mai şi vor - pentru că aşa sunt copiii vor să se dea mari - e şi mai crâncen.
Apoi, are şi el o iubită... care îl iubeşte deşi e cum e. Şi femeia respectivă e tot din clasa de mijloc şi nu-l înţelege până la capăt. Dar ţine în felul ei la el, deşi vede că e pisălog şi-i vorbeşte doar despre lipsa banilor şi despre lipsa posibilităţilor pe care le are el... refuzând să capituleze în faţa societăţii. Refuzând să devină şi el un robot ca ceilalţi, programat să fie om standard... el îşi tot pisează iubita - care până la urmă nu merită asta - cu ideile lui de fiecare dată. Deşi ea îl sfătuieşte mereu că e o slujbă "bună" pentru el disponibilă, însă el preferă să rămână librar. Deşi îşi dă seama că neavând bani nici pentru ea nu va putea să creeze o atmosferă interesantă: adică să o ducă la un restaurant ca lumea, să ia o masă faţă în faţă, să o ducă în excursie... să nu se mai plimbe doar prin pe străzi de mână până o oboseală fără noimă îi cuprinde şi să vorbească doar despre bani sau să tacă. Nu-ţi poţi permite să-i faci mici atenţii de ziua ei, de sărbători... sau pur şi simplu pentru că o preţuieşti să-i aduci într-o zi flori pe neaşteptate. Nu poţi să o faci să se simtă specială aşa! Şi se duce dracu' tot farmecul unei relaţii. Monotonia ucide sentimentele, oboseşte... apasă. Chiar dacă femeia chiar vrea ca totul să fie bine... totuşi neavând cu ce să o ţii lângă tine relaţia la distanţă devine destul de complicată. Căci locuiesc în părţi diferite ale Londrei şi comunică mai ales prins scrisori. Şi ea nici nu-şi dă seama că uneori o scrisoare de la ea... îi poate lui readuce pofta de viaţă, chiar banală cum e... aia îi dă speranţa că nu e singur pe lume. Aşa cum se simte. Iar când nu primeşte nimic, suferă cumplit! Îi spune la un moment dat femeii că el are un suflet care se ridică deasupra nasturilor rupţi de la cămaşă... Adică, are suflet... ce drăguţ, nu credeţi? Majoritatea îţi spun să ţi-l... (ştiţi voi ce-am vrut să spun) ridici la cer... că noi nu trăim pe bază de suflet, ci cât se poate de concret! Dacă ai doar suflet, du-te dracu' "la cer" că acolo îi e locul, nu?
Ce e specific la omul sărac e şi faptul că nu ştie ce să facă cu banii când îi are. Căci Gordon primeşte 10 lire şi în loc să-i cheltuască într-un mod raţional el îi sparge într-o seară după care ajunge în arest... şi-şi pierde şi slujba. Urmează o perioadă în care stă la un prieten al său: şi acum se simte iar nimeni, iar un ratat - până şi femeia de serviciu îl face să se simtă aşa şi chelnerii de la restaurantele de lux îl fac să se simtă aşa - pentru că este întreţinut. Pentru că-l stoarce pur şi simplu de bani pe acest prieten al său. Şi e un semntiment cumplit să te simţi inutil, întreţinut... nimeni. Doar dacă eşti ticălos poţi să fii confortabil cu o astfel de situaţie. Numai că Gordon nu e. Şi înţelege foarte bine ce fel de dispreţ au ceilalţi faţă de el.
Dar se întâmplă să ajungă şi mai jos, găsindu-şi o slujbă la un librar care-l angajează ca să scoată untul din el... doar pentru că era beţiv şi spera să-l poată exploata. Şi începe să aibă viziuni morbide gen... "trebuie să mă scufund". Numai că se întâmplă ceva neaşteptat... şi uite aşa umple el rândurile clasei oamenilor standard. Vedeţi voi despre ce e vorba dacă citiţi. Pentru mine e cea mai bună carte pe care am reuşit s-o deschid până acum.
M-a bulversat pur şi simplu pe alocuri... vorbindu-mi clar despre mine, m-a amuzat prin alte locuri... am avut puterea să zâmbesc! şi... în am fost dezamăgit uneori de comportamentul lui Gordon. Dar poate că s-ar fi scufundat definitiv dacă nu ar fi ales aşa... prea bună cartea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu