Am vrut să scriu mai de mult textul ăsta. Dar am crezut că e, mai mult sau mai puțin, inutil, așa că am renunțat (bine și lenea a jucat un factor important). Numai că, săptămâna asta, un coleg m-a întrebat chiar asta: „Bă, tu știi cum schimbi melodia de sonerie la telefon?”.
Prin urmare, haideți să-mi ofer doza de incompetență digitală. Menționez că pașii pe care o să-i exemplific aici sunt valabili pentru telefonul meu - propriu și personal - Vonino ZUN X. Dar cred că se pot aplica foarte bine și în cazul altor tipuri de telefon inteligent, care are instalat Android.
Mai întâi, recomand să aveți deja în memoria flash a telefonului fișierele pe care să le puneți ca rington, sunet de alarmă sau pentru notificări. De unde faceți rost de așa ceva, nu este treaba mea.
Bine. Să începem. Deschideți meniul telefonului:
Verificați dacă aveți o aplicație care să managerieze fișierele și directoarele sistemului de operare. Dacă nu există nicio astfel de aplicație (de regulă, telefoanele din magazine o au deja preinstalată), atunci mergeți în „Play Store” și instalați una (orice alegere e bună):
Căutați acolo folderul Ringtons. Dacă nu există, creați-l (am evidențiat pictograma care vă va ajuta în acest sens - stânga jos):
În acest folder puteți toate fișierele audio, pe care intenționați să le utilizați ca rington (eu nu am decât unul singur, dar voi puteți să încărcați memoria telefonului doar cu fișiere audio de rington):
Ca să copiați și să lipiți fișiere în Android am evidențiat mai sus cele trei puncte - așezate vertical - în stânga ecranului. Acolo se deschide meniul de copiat și mutat fișiere.
Prin operațiunea de mai sus nu ați făcut altceva decât să-i arătați sistemului de operare care sunt fișierele audio pe care doriți să le setați ca rington. Acum, haideți să vedem cum alegem piesa care o să cânte în clipa în care cineva face un apel către numărul vostru de telefon.
Prin operațiunea de mai sus nu ați făcut altceva decât să-i arătați sistemului de operare care sunt fișierele audio pe care doriți să le setați ca rington. Acum, haideți să vedem cum alegem piesa care o să cânte în clipa în care cineva face un apel către numărul vostru de telefon.
Trebuie să ne întoarcem la ecranul cu meniul telefonului:
De data asta - așa cum observați - alegem pictograma Settings (Setări):
Urmează opțiunea Sound & notification:
Deschidem apoi setările din fereastra Sound & notification:
Apoi, Phone ringtone și imediat ar trebui să găsiți în lista ce va apărea numele fișierelor pe care anterior le-ați mutat în folderului Ringtones. Alegeți cântecul pe care vreți să-l auziți când vă apelează cineva:
Când sunteți mulțumiți de alegerea făcută, confirmați prin OK. Cam asta a fost. Când sună rudele de la țară sau tovarășii de la bloc, lumea o să crape de ciudă auzind cum vocalizeză nazal Salam la voi în telefon.
Haideți acum să personalizăm și modul în care telefonul vă anunță că ați primit un mesaj. Vă întoarceți, așadar, la Managerul de fișiere și căutați, de data asta, directorul Notifications. Dacă nu există, îl creați (pictograma folder+):
În acest director amplasați fișierul audio care conține suntele pe care doriți să le auziți de fiecare dată când primiți un mesaj (puteți să încărcați folderul cu mai multe fișiere... pentru variație):
Refacem pașii pe care i-am mai făcut. Înapoi la meniu, Sound & notification și apoi pictograma setări din fereastra asta:
De data asta, nu mai alegeți opțiunea Phone ringtone, ci Dafault notification sound:
În lista ce se deschide ar trebui să regăsiți toate numele fișierelor pe care le-ați amplasat în directorul Notifications. Alegeți unul de acolo:
În clipa în care sunteți mulțumiți cu alegerea făcută, confirmați prin OK.
Cam asta ar fi. Dar eu vreau să merg și mai departe. Telefonul mai are o aplicație utilă. Ceasul deșteptător. Deci haide să vă arat cum putem să setăm o melodie antrenantă la ceasul deșteptător. Una din aia menită să te trezească și din morți. LOL Știți lecția, întâi vom folosi Managerul de fișiere:
Cam asta ar fi. Dar eu vreau să merg și mai departe. Telefonul mai are o aplicație utilă. Ceasul deșteptător. Deci haide să vă arat cum putem să setăm o melodie antrenantă la ceasul deșteptător. Una din aia menită să te trezească și din morți. LOL Știți lecția, întâi vom folosi Managerul de fișiere:
Căutați sau creați directorul Alarms, în care să depozitați fișierele audio ce conțin melodii antrenante - numai bune să te trezească din somnul cel mai dulce:
Setați ora la care trebuie să vă treziți - plus-ul marcat pe ecran:
Acum alegeți „clopoțelul” care se află dedesubt:
Acum alegeți „clopoțelul” care se află dedesubt:
Iar în lista care va apărea, trebuie să găsiți - pe lângă ringtonurile implicite din telefon - și numele fișierelor amplasate în folderul Alarms:
Confirmați alegerea prin OK. O să vă trezească cea mai antrenantă melodie aleasă de dvs.
Gata. Asta a fost pentru săptămâna asta. Succes!
P.S. Pentru oamenii mai leneși din fire... puteți să instalați aplicații care să managerieze ringtonurile și suntele de notificare de pe telefon. :) Doar că eu nu vreau să umblu în Play Store...
Am citit câteva mărturii despre o casă de vrăji de dragoste de Dr. Isikolo despre cum i-a ajutat pe mulți oameni să-și readucă foștii iubiți în 48 de ore, sincer mă gândeam doar dacă acest lucru este real și dacă acest bărbat ar putea ajuta cu adevărat să-mi readucă iubitul. pe care îi iubesc atât de mult. Am decis să-l contactez pentru că îmi iubesc foarte mult iubitul și am fost despărțiți de câteva luni. Mi-a fost foarte dor de el atât de mult, am încercat toate celelalte mijloace pentru a-l recupera înapoi, dar nu am putut. Am contactat dr. Isikolo și el mi-a spus că fostul meu va reveni la mine în următoarele 48 de ore, dr. Isikolo l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubesc și îl doresc. Și a deschis ochii pentru a imagina cât de mult avem împreună. Fostul meu este acum din nou la mine. Așa cum scriu această mărturie chiar acum sunt cea mai fericită fată de pe pământ, iar eu și iubitul meu trăiesc o viață fericită, iar iubirea noastră este acum mai puternică decât cum a fost chiar înainte destrămați-vă.Toate mulțumirile se duc la dr. Isikolot pentru munca excesivă pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să mă întorc cu fostul meu iubit. Aș dori să arunc adresa de mail a doctorului Isikolo și sper să vedeți această mărturie și să-l contactați dacă aveți un iubit pe care îl doriți cu adevărat atât de rău, e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l Whatsapp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergerenice story. but I do not care... I am happy alone! LOL
Ștergere