Avatar

Eram ieri pe net şi mă tot plimbam eu aşa liniştit... când văd un banner publicitar pe care spunea ceva de genul: filmul Avatar provoacă idei depresive şi conduce la sinucidere. Mă rog, nu asta era formularea, dar conţinutul acesta era! Parcă s-ar fi petrecut un declic în mintea mea şi am ajuns imediat să caut dvd-ul cu filmul cu pricina printre dvd-urile mele şi să văd şi eu ce e cu filmul acesta! Căci eu am văzut astă vară un trailer şi nu am fost aşa impresionat, chiar de am scris şi o poezie inspirată de imgini, nu şi de ideea filmului în sine (dar o să vedeţi voi mai târziu despre ce e vorba!). Vă daţi seama ce fel de promovare, ce manipulare, cât de eficientă reclamă i se face acestui film în care s-a investit foarte mult! Cum îl înobilează ei aşa de tare! reclamă negativă, ca pentru frunctul interzis... Aşa m-au făcut şi pe mine să văd filmul! se bate monedă pe ideea cu sinuciderile pentru ca să fie vizionat de multe ori, să fie cumpărat, să aibă încasări etc.

Căci eu am văzut filmul! Şi ce naiba e aşa depresiv la povestea aia care se termină cu "happy end" aş vrea dacă e vreun blogger amator să-mi răspundă. Grafica este impresionantă şi are nişte idei interesante filmul, dar nu e aşa de dur pe cât se prezintă. Pe mine nu m-a impresionat mai tare ca atunci când am văzut K-PAX, când Bess îi spune lui Prot: "I know who you are! You are the blue bird!" - scenă la care mi se făcuse pielea de găină şi mi-au dat lacrimile sau ca alt film văzut chiar acum de Crăciun, Men of Honor - în care e o scenă în care tatăl îi spune fiului său care peste ani avea să ajungă să fie respectat deşi avusese multe dificultăţi de înfruntat, ei bine când tatăl i-a spus: "Să nu ajungi ca mine!" - am înţeles atât de bine mesajul şi atât de clar, căci iar m-a făcut să plâng ideea!... În Avatar nu ştiu dacă aş găsi atât de clar ideea de rasism, cât ideea de aşa zisă superioritate a omul modern care priveşte pe cei care au păstrat o legătură cu natura ca fiind inferiori, sălbatici... oameni cu care nu ai de ce să negociezi şi pe care îi poţi extermina ca pe şobolani.

Am văzut că se tot specula pe tema faptului că fiecare loc are spiritul său, copaci, animale... şi că oamenii (mă rog, nu erau chiar oameni) trebuie să înveţe să comunice cu natura, să rămână în strânsă legătură. Speciile de pe acea planetă arătau ca nişte elfi albaştri, ca nişte spirite ale locului care sălăşluiesc în plante, pe animale. Am auzit poveşti din acestea din copilărie: şi le credeam când eram mic! Am căutat chiar aceste spirite, dar nu le-am găsit niciodată... poate că voiam ceva concret şi nu credeam cu adevărat. Dar asta nu mai contează... Speculaţii de acest gen nu-şi au rostul acum. Eram doar un puşti ce credea ce se spune la grădiniţă pe atunci, deşi filmul mi-a adus aminte şi de asta şi de dezamăgirea că nu am văzut niciodată niciun elf sau vreo zână în florile din grădină. La fel ca la acel revelion când o mătuşă a ieşit a fară şi spunea ceva de genul: "Uite, se deschid cerurile, să intre noul an..." şi eu am ieşit repede afară... şi nu se deschideau cerurile! La naiba, cum pot adulţii să mintă aşa frumos? sau nu eram eu capabil să văd?

Căci am mai văzut un film tot ieri, Loving Annabelle, în care la un moment dat era inserat un citat din Marcel Proust: "The real voyage of discovery consists not in seeking new landscapes, but in having new eyes."... Da, poate că nu am privit eu cu alţi ochi. Ochi care erau invocaţi şi de filmul Avatar...

Din punctul meu de vedere, Avatar e un film bun, dar nu excelent. Ca efecte speciale e extraordinar şi peisajele din film nu se poate să nu te captiveze şi poate că rămâi un pic nostalgic după ce vezi că acele frumuseţi sunt distruse cu atâta uşurinţă de oameni. Cum fac oamenii în ziua de azi... pentru o rocă nu ştiu de care sunt capabili să distrugă ceva feeric! Poate doar ritualul de trecere a unui suflet în alt corp mi s-a părut banal. Şamani care se scălămbăie şi ritualuri barbare nu mă prea impresionează! Şi tot am impresia că oamenii ar fi putut să câştige, numai că s-a interpus natura... Într-un mod, din punctul meu de vedere, jalnic! Să vedeţi Mumia în care natura când se dezlănţuie... chiar face pagube! Valuri uriaşe, furtuni de nisip. Ăstora nu le poate face faţă chiar foarte simplu oamenii. Câteva animale de prin pădure... cred că nu sunt chiar aşa o pradă grea, oricât de mari şi fioroase ar fi ele! Părerea mea!

Dar hai să vă arat cum am pornit eu de la trailer astă vară al lui Avatar şi cum am ajuns la textul pe care-l veţi citi mai jos (nu am rămas impresionat de acest trailer, ci mi se părea un bun prilej de a-mi exprima unele idei! sper să vă placă!):

scrisoare

m-am trezit într-o lume străină
cu o amnezie generală
în scaunul cu rotile
avatarul meu albastru
cu ochi mari de ghepard
zăcea
într-o incintă de sticlă...

l-am privit cu speranță
dar mi-ai spus că era prea târziu
prea pustiu
lumea deja se schimbase
se trecuseră la alt nivel
iar eu
eram încremenit în scaunul cu rotile

nu am înțeles totuși
de ce mi-ai oferit acel accesoriu ce îți aparține
dar sper
că în curând ai să-mi explici

în sfera în care erau îngrămădite
luminile stelelor
m-am surprins visând
aș fi vrut să îți arat și ție asta
dar vocea mea te-a speriat
semn că nu putem comunica prin telepatie

această constatare
mi-a așezat forțat
mâna pe masă
și mi-a înfipt cu nepăsare un cui
în mâna mea stângă

eu nu mai aveam decât vise
și lacrimi
tu nu ai fi vrut să împingi toată viața un scaun cu rotile
și vise și lacrimi

p.s. am priceput atunci că trebuie
să mă întorc în lumea umbrelor
dar dragonul mă părăsise și el
își înfipsese capul în nisipul de pe plaja
uitării
și se sufocase