ani de liceu, cu absențe la română

Știu că sunteți ocupați să-l plângeți pe rege - ce de regaliști de fațadă avem în neamul ăsta ipocrit! dacă vă fute grija să-i onorați memoria Regelui Mihai I nu trebuie să vă îmbulziți ca oile la racla defunctului ca să vă dea lumea la televizor sau să vă lăudați pe facebook de cât de regaliști sunteți, ci puneți mâna pe o carte autentică de istorie și citiți despre isprăvile celui care a fost în trecut conducătorul României! mai multă decență, că puteți să mergeți și să lăsați o floare la mormântul lui și cu discreție, fără spectacol dacă voi chiar considerați că omul acesta chiar a făcut istorie! - sau și mai ocupați să stigmatizați cu mândrie de oameni albi și puri pe cei cu probleme psihice doar fiindcă unul dintre ei a ucis cu sânge rece - ce se propune? să-i raportăm pe ăștia imediat că-s periculoși! să-i închidem... să nu-i mai lăsăm să umble printre noi... să-i punem la zid! câtă lipsă de umanitate și câtă ipocrizie în lumea asta! - buuuuuun, știu că sunteți ocupați cu lucrurile astea foarte importante, dar o să vă mai pun din nou un anunț. De data asta de pe OLX:

Doamna/Domnișoara Alexandra are o grămadă de experiență în lucrul cu cifrele și cu legile financiare, dar a lipsit la ora de limba română (ca domnul Liviu Pop). Cică are „14 anii” de experiență... Să nu fi văzut niciodată în toți acești 14 ani că nu e corect să folosești doi i peste tot pentru pluralul substantivului an? Oamenii au dat în boala i-urilor pe net. Neștiutori, ei cred că dacă pun peste tot doi i or să-și acopere incultura... Doar că așa se vede mai clar...

Nu-mi place ipocrizia.

Da... ai parte câteodată la nivel public de ipocrizie nesimţită! Chiar şi când vine vorba de memoria unui om! A unuia care ne-a părăsit. Am văzut cum foarte mulţi indivizi care nu au citit un vers al poetului Păunescu sau dacă au citit... nu ar fi recunoscut asta până acum, mulţi s-au înghesuit pe sticlă să ne transmită nouă telespectatorilor faptul că Adrian Păunescu a fost un om mare. Că toţi ar trebui să fim mişcaţi de moarte sa.
Eu nu mă simt mişcat. Nu. Uite aşa... nu-mi pasă! A murit un om: "să-i fie ţărâna uşoară"/"Odihnească-se-n pace"! Nu am nimic mai mult de adăugat despre moartea omul numit Adrian Păunescu. A nu se înţelege greşit! Nu contest faptul că poetul avea un talent deosebit, nu contest faptul că era un om cu adevărat de valoare. Pentru că a fost şi va rămâne.
Contest doar faptul că oamenii mari ca să fie cu adevărat mari trebuie să moară. De la înălţimea morţii ei par perfecţi. Acum nu prea mai conta nici faptul că a scris poezii despre Ceauşeşti, căci taică-su a fost arestat de securitate. Sigur, nu am să mă apuc acum să acuz... nu poţi să te fi născut în lumea asta şi să vorbeşti despre altceva, despre o lume în care nu ai trăit aproape deloc... iar acei ani nici nu au contat prea mult pentru dezvoltarea ta intelectuală întrucât erau anii fericiţi ai primilor paşi în viaţă, nici măcar paşi doar gânguriri. Nu pot acum să spun ce era şi cum era atunci. Şi nici de ce era acuzat Păunescu de faptul că era apropiat regimului comunist. Pentru că de dincolo de display e foarte uşor.
Ce nu-mi place mie este lumea în care trăiesc. Ipocrită până în măduva oaselor. Ca să supravieţuieşti azi trebuie să te prefaci, să spui că-ţi pasă deşi cu o secundă în urmă nici nu te interesa subiectul. Câţi oameni de presă se interesau de Adrian Păunescu până azi? Sau până acum câteva zile? Foarte puţini! Acum toţi îi ridică osanale! Toţi spun că a fost un om mare... pentru că omul respectiv nu poate să mai protesteze, nu poate să se ridice de acolo de unde este acum şi să spună: "Nu, domnule! pentru tine nu am prea mare importanţă... iar vorbele tale false, pline de autoimportanţă nu mă interesează! Taci! căci un ban nu faci!". Eu regret că se întâmplă ca în alte cazuri ca despre oameni cu adevărat de valoare să poată vorbi oricine, să se arate interesat oricine. pentru că până mai ieri Adrian Păunescu nu era un "subiect de presă", ci doar un om care mai apărea pe la televizor şi era ironizat de către cei de la Cronica Cârcotaşilor că se bagă de pomană peste cântecul celui de la chitară, că el rosteşte nişte versuri grav, iar celălalt le lălăie din corzile vocale... Nimeni nu spunea că acele versuri sunt foarte sensibile şi profunde atunci. Cu toţii râdeau. La moartea cuiva se cuvine puţină decenţă. Iar dacă nu ai ceva de spus (pentru că nu te-ai intersectat cu acel subiect până acum) se cuvine să taci. Să spui simple: "Odihnească-se în pace!". Să ţii un moment de reculegere şi să mergi mai departe cu rutina zilei.
Eu am scris acest text nu pentru că m-ar fi impresionat în vreun fel această moarte. Sigur, orice om care moare te pune pe gânduri! Dar poţi trece mai departe, mai ales când nu ai legătură cu respectiva persoană. Pentru că eu nu am citit decât prin liceu o poezie semnată Adrian Păunescu, la o oră de română, într-un fel obligat. Deci nu eram aşa interesat de acest personaj. Nu deschideam televizorul niciodată când auzeam în camera alăturată că vorbeşte Adrian Păunescu - aşa cum fac în cazul unui anume ziarist de la noi! - nu eram foarte interesat de emisiunele pe care le realiza Adrian Păunescu, nu-i citeam cu înfrigurare articolele scrise în Jurnalul Naţional - aşa cum fac în cazul unui ziarist de pe la noi! Nu! Dacă îl ascultam o făceam întâmplător... destul de rar. Şi poate consideram opinia dânsului foarte bine conturată (sau poate nu). Dar nimic mai mult!
Mă irită faptul că moartea acestui om care nu era aşa important pentru românii de rând a devenit deodată "subiect de presă" şi cu toţii se străduiesc să spună că a fost un om mare. A fost!!! nu am nicio îndoială! Însă... nu pentru toţi. Şi e tragic faptul că după moarte nu te mai poţi apăra de murdăria unora. Deşi într-un fel poate pentru tine nu mai contează... deşi dacă eşti un om cunoscut... Contează!
Odihnească-se-n pace!