Omul, după cum ne învață noile scripturi, este un animal tribal. Iar asta se poate constata foarte simplu în cazul discursurilor naționaliste care iau amploare de-a lungul Europei. Chiar și în America a câștigat alegerile prezidențiale un ins care propunea în campanie ingenioasa soluție a ridicării unui zid între SUA și Mexic. Brexitul a bătut monedă pe ideea că imigranții (deci membrii unui alt trib) vor să invadeze teritoriul Regatului Unit și să fure resursele autohtonilor (sub forma joburilor care pun în ziua de azi „pâinea pe masă”). Există la nivelul UE propunerea „Europei cu două viteze” - același noi vs ei... care duce inevitabil la împărțirea în superiori și inferiori. Încurajând astfel și în țările încă în curs de dezvoltare discursul de tip tribal, care se văd în situația de a fi acuzate că nu se ridică la standardele pe care superiorii le așteaptă.
La noi - adică la români - există două clișee ale gândirii tribale: ungurii și țiganii. Bine, mai era și Liviu Dragnea care era cât pe ce să scape de pârnaie prin îngăduința a patru necunoscuți, veniți de nu se știe unde, care voiau să-l ia cu ei (probabil) să poarte discuția hotărâtoare cu Sf. Petru. Patru îngeri? Dar mustăciosul a fost pervers și i-a fentant, cum s-a exprimat chiar el a „scăpat”. Știți cu toții scandările de pe statioanele lumii, unde niște români zeloși i-au înjurat pe conaționalii lor de altă etnie (la pachet cu vecinii? asta n-o să știm niciodată).
Și probabil asta se întâmplă cu toate națiunile de pe mapamond.
Sistemul liberal-democratic și economia de piață au adus prosperitate, dar au adus după asta și o criză care a afectat multă lume. Criza a fost cauzată de abuzurile legislative și de lăcomie. Cât timp a existat un sistem opus civilizației occidentale, oamenii puteau să aibă clar în minte unde se găsește „celălalt trib”. Războiul rece i-a pus de-o parte și de alta pe comuniști și capitaliști. Era simplu și clar. Cei cu înclinații de stânga erau dușmanii occidentului, iar cei cu înclinații de dreapta erau împotriva Uniunii Sovietice. Azi, când nu există decât o singură poveste pe care o recită fiecare, poveste susținută de faptul că încă aduce beneficiile promise, omul modern nu mai știe care e membrul „celuilalt trib”. Civilizația l-a dresat să creadă că membrii națiunii sub umbrela căreia s-a născut sunt semenii lui. Deci cine e în cazul ăsta membrul altui trib? Străinul. Imigrantul. Așa e setat creierul de natură. Și asta speculează cei care recită discursuri naționaliste de succes. E greu să sesizezi manipularea din spatele acestui tip de vorbire publică, întrucât țintește fix în moștenirea biologică setată de evoluție. Și mai are și aparența concretului. Întrucât cei ce se mută pe alt teritoriu caută într-adevăr o viață mai bună, ocupând un loc de muncă pe care băștinașii nu-l prea doresc.
Dar până la urmă suntem cu toții oameni și, cu toate diferențele dintre noi, funcționăm după aceleași principii. În junglă era important ca membrii speciei noastre să aibă o mare adversitate față de membri altor specii... și chiar față de membrii altor triburi de oameni, care se luptau pentru supraviețuire și supremație asupra resurselor. Dar ce să vezi... Nu mai suntem în junglă! Suntem o specie 100% domesticită, care depinde într-o foarte mare măsură de regulile pe care și le-a creat de-a lungul timpului. Pe convenții. Care și-au arătat utilitatea de-a lungul vremii.
Cum facem însă să împăcăm capacitatea noastră de a crede în povești cu înzestrarea genetică utilă în junglă, dar care ne încurcă în drumul nostru spre globalizare? Pur și simplu, o să avem mereu nevoie de cineva căruia să ne opunem. Multe din filmele noastre sunt create pe ideea asta: mereu e cineva „rău” care fie pierde partida cu „binele”, fie iese biruitor... Nu e o chestie întâmplătoare. Chiar și miturile noastre cele mai importante sunt bazate pe dualitate.
Dacă în trecut celelalte specii puteau reprezenta „pericolul”, astăzi oamenii ies în stradă ca să salveze de la eutanasiere reprezentanți ai unei specii derivată din sălbaticul lup. Pur și simplu, există unii care simt mai multă empatie față de câini decât față de oameni. Chiar de genetic vorbind avem nevoie de un „dușman”, totuși nu putem să mai concurăm împotriva altor animale... fiindcă ne par atât de inferioare.
Problemele de la nivelul întregii planete - încălzire globală, suprapopulare, insuficiența apei potabile, poluare, automatizare și lăsarea oamenilor fără locuri de muncă, riscul unui război nuclear etc. - sunt chestiuni care ar trebui să ne preocupe bineînțeles. Dar astea sunt chestiuni abstracte și chiar dacă le simțim efectele deja... totuși de ce ne-am preocupa în clipa de față un război nuclear? Mai bine discutăm despre cum să punem niște ziduri între noi și tribul celălalt: că-s mexicani, țigani, negri, albi sau unguri. Nu contează. Fără ei lumea noastră o să fie mai bună, nu? În loc să asimilăm beneficiile globalismului și ale dinamismului hipercomunicării, noi încă sperăm că identitatea națională și religioasă înseamnă ceva. Fiindcă astea nu înseamnă nimic... Următoarea generație de copii ar trebui educată în spiritul ăsta. Nu să-și abandoneze definitiv valorile culturale, dar să nu le exacerbeze inutil. Altfel, instinctul tribal o să se activeze de fiecare dată când un ins ce pare diferit o să apară prin preajmă.
Poate doar apariția unei specii superioare (celebrii extratereștri care întârzie să ne facă o vizită) să rezolve problema globalizării. Atunci n-ar mai conta nici rasa, nici orientarea sexuală, nici religia sau orice ne dezbină... Am fi cu toții uniți împotriva unei „amenințări din spațiu”.
M-am gândit, de asemenea, că tehnologia ne-ar putea ajuta să scăpăm de acest instict tribal. De fiecare dată când un om are un conflict cu alt om... să fie obligat să petrecă - cu recomandare de la psiholog - o săptămână „în pielea celuilalt”. Ca să înțeleagă că are aceleași tipuri de sentimente, că e animat de aceleași tipuri de dorințe... că nu e diferit. Sau poate doar prin jocuri bine promovate... de realități virtuale.
E adevărat că eliminarea totală a unor instincte menite să ne ajute nu are numai beneficii. Dar mi-ar plăcea și mie să trăiesc într-o lume în care singurele competiții cu membrii „celuilalt trib” sunt cele sportive (unde să domnească fair-play-ul) o lume prosperă pentru toți. Vreau prea multe, nu?
La noi - adică la români - există două clișee ale gândirii tribale: ungurii și țiganii. Bine, mai era și Liviu Dragnea care era cât pe ce să scape de pârnaie prin îngăduința a patru necunoscuți, veniți de nu se știe unde, care voiau să-l ia cu ei (probabil) să poarte discuția hotărâtoare cu Sf. Petru. Patru îngeri? Dar mustăciosul a fost pervers și i-a fentant, cum s-a exprimat chiar el a „scăpat”. Știți cu toții scandările de pe statioanele lumii, unde niște români zeloși i-au înjurat pe conaționalii lor de altă etnie (la pachet cu vecinii? asta n-o să știm niciodată).
Și probabil asta se întâmplă cu toate națiunile de pe mapamond.
Sistemul liberal-democratic și economia de piață au adus prosperitate, dar au adus după asta și o criză care a afectat multă lume. Criza a fost cauzată de abuzurile legislative și de lăcomie. Cât timp a existat un sistem opus civilizației occidentale, oamenii puteau să aibă clar în minte unde se găsește „celălalt trib”. Războiul rece i-a pus de-o parte și de alta pe comuniști și capitaliști. Era simplu și clar. Cei cu înclinații de stânga erau dușmanii occidentului, iar cei cu înclinații de dreapta erau împotriva Uniunii Sovietice. Azi, când nu există decât o singură poveste pe care o recită fiecare, poveste susținută de faptul că încă aduce beneficiile promise, omul modern nu mai știe care e membrul „celuilalt trib”. Civilizația l-a dresat să creadă că membrii națiunii sub umbrela căreia s-a născut sunt semenii lui. Deci cine e în cazul ăsta membrul altui trib? Străinul. Imigrantul. Așa e setat creierul de natură. Și asta speculează cei care recită discursuri naționaliste de succes. E greu să sesizezi manipularea din spatele acestui tip de vorbire publică, întrucât țintește fix în moștenirea biologică setată de evoluție. Și mai are și aparența concretului. Întrucât cei ce se mută pe alt teritoriu caută într-adevăr o viață mai bună, ocupând un loc de muncă pe care băștinașii nu-l prea doresc.
Dar până la urmă suntem cu toții oameni și, cu toate diferențele dintre noi, funcționăm după aceleași principii. În junglă era important ca membrii speciei noastre să aibă o mare adversitate față de membri altor specii... și chiar față de membrii altor triburi de oameni, care se luptau pentru supraviețuire și supremație asupra resurselor. Dar ce să vezi... Nu mai suntem în junglă! Suntem o specie 100% domesticită, care depinde într-o foarte mare măsură de regulile pe care și le-a creat de-a lungul timpului. Pe convenții. Care și-au arătat utilitatea de-a lungul vremii.
Cum facem însă să împăcăm capacitatea noastră de a crede în povești cu înzestrarea genetică utilă în junglă, dar care ne încurcă în drumul nostru spre globalizare? Pur și simplu, o să avem mereu nevoie de cineva căruia să ne opunem. Multe din filmele noastre sunt create pe ideea asta: mereu e cineva „rău” care fie pierde partida cu „binele”, fie iese biruitor... Nu e o chestie întâmplătoare. Chiar și miturile noastre cele mai importante sunt bazate pe dualitate.
Dacă în trecut celelalte specii puteau reprezenta „pericolul”, astăzi oamenii ies în stradă ca să salveze de la eutanasiere reprezentanți ai unei specii derivată din sălbaticul lup. Pur și simplu, există unii care simt mai multă empatie față de câini decât față de oameni. Chiar de genetic vorbind avem nevoie de un „dușman”, totuși nu putem să mai concurăm împotriva altor animale... fiindcă ne par atât de inferioare.
Problemele de la nivelul întregii planete - încălzire globală, suprapopulare, insuficiența apei potabile, poluare, automatizare și lăsarea oamenilor fără locuri de muncă, riscul unui război nuclear etc. - sunt chestiuni care ar trebui să ne preocupe bineînțeles. Dar astea sunt chestiuni abstracte și chiar dacă le simțim efectele deja... totuși de ce ne-am preocupa în clipa de față un război nuclear? Mai bine discutăm despre cum să punem niște ziduri între noi și tribul celălalt: că-s mexicani, țigani, negri, albi sau unguri. Nu contează. Fără ei lumea noastră o să fie mai bună, nu? În loc să asimilăm beneficiile globalismului și ale dinamismului hipercomunicării, noi încă sperăm că identitatea națională și religioasă înseamnă ceva. Fiindcă astea nu înseamnă nimic... Următoarea generație de copii ar trebui educată în spiritul ăsta. Nu să-și abandoneze definitiv valorile culturale, dar să nu le exacerbeze inutil. Altfel, instinctul tribal o să se activeze de fiecare dată când un ins ce pare diferit o să apară prin preajmă.
Poate doar apariția unei specii superioare (celebrii extratereștri care întârzie să ne facă o vizită) să rezolve problema globalizării. Atunci n-ar mai conta nici rasa, nici orientarea sexuală, nici religia sau orice ne dezbină... Am fi cu toții uniți împotriva unei „amenințări din spațiu”.
M-am gândit, de asemenea, că tehnologia ne-ar putea ajuta să scăpăm de acest instict tribal. De fiecare dată când un om are un conflict cu alt om... să fie obligat să petrecă - cu recomandare de la psiholog - o săptămână „în pielea celuilalt”. Ca să înțeleagă că are aceleași tipuri de sentimente, că e animat de aceleași tipuri de dorințe... că nu e diferit. Sau poate doar prin jocuri bine promovate... de realități virtuale.
E adevărat că eliminarea totală a unor instincte menite să ne ajute nu are numai beneficii. Dar mi-ar plăcea și mie să trăiesc într-o lume în care singurele competiții cu membrii „celuilalt trib” sunt cele sportive (unde să domnească fair-play-ul) o lume prosperă pentru toți. Vreau prea multe, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu