Toți analfabeții medicali din țară s-au activat. Olivia Steer trebuie crucificată pentru moartea cauzată de rujeolă a unui număr de trei copii. Ce simplu a fost! Gata! S-a găsit vinovatul! Bravo, vitejilor! Ați mai rezolvat un caz! Sunteți niște eroi.
Eu nu știu dacă Olivia Steer are sau nu dreptate. Nu-s doctor. Nu-s nici vegan, nici fan... nici ins care trăiește sănătos. Din păcate, indivizi asemănători mie - oameni care au, mai mult sau mai puțin, o credință contrară Oliviei Steer - s-au activat acum ca niște cățeluși pavlovieni, stimulați de emoția generată de niște decese care pot fi considerate tragice, și o acuză pe nedrept pe Olivia Steer. Ba mai mult, o etichetează simplu ca fiind doar o femeie care crede că totul se rezolvă cu suc de pătrunjel. Și hahaha și hihihi... ce proastă-i aia că ea crede că sucul de pătrunjel rezolvă orice boală.
Să ne înțelegem: nu-s vreun susținător! Nu împărtășesc aceleași credințe cu Olivia Steer. Doar că m-am uitat pe site-ul dânsei... și pe alte site-uri despre dânsa. Am constatat că încearcă să se mențină în limitele decenței. Chiar aduce argumente (discutabile sau nu!) care la o adică ar putea fi demne de luat în seamă. Ba chiar am citit că nu dă sfaturi medicale la întâmplare! Fiindcă nu se consideră medic... Doar spune ce ar face ea, fiind în situația celor ce o întreabă chestii.
Mai mult, a avut un deces în familie, care se pare că a marcat-o! Să avem mai multă compasiune față de astfel de întâmplări. Pe mulți întâlnirea cu doamna întruchipată ca având o coasă îi sperie în așa hal că le produce un declic. Unii se gândesc apoi să aibă grijă de sănătate, alții să se îndrepte moral și spiritual. Alții să se întrebe când dracu' se va inventa viața veșnică, fiindcă ideea morții sună cumplit și definitiv și creierul nu e pregătit să se stingă așa pur și simplu ca un aparat scos din priză! Nu că ar fi viața cine știe ce, dar se găsește mereu ceva de făcut împotriva plictiselii... iar faptul că ai avea tot timpul din lume pentru orice... îți oferă un anume confort psihic. Te îmbie la greșeli, la experimente... Deci, băieții, hai mai repejor! Niște nemurire la tarabă dacă se poate rapid! Înainte să fie pentru mine prea târziu!
Să nu deviem! Ce-i nesimțirea asta? Nu Olivia Steer e vinovată fiindcă niște mame au decis să nu-și vaccineze copiii! Ci mamele respective. Și doctorii care nu le-au explicat pe înțeles consecințele deciziilor lor. Se vorbea pe vremea când ministru la sănătate era Bănicioiu despre promulgarea unei legi care să oblige părinții să accepte vaccinarea copiilor!
Dacă există bani pentru campanii care să încurajeze cumpărarea unei sculpturi care nu poate să se adreseze analfabeților cultural, atunci s-ar putea găsi și bani pentru campanii de informare despre beneficiile vaccinurilor! Știu, manevra asta ar da apă la moară conspiraționiștilor... dar fără educare nu se poate schimba nimic. Copiii or să-l asculte pe Cedry2k care are într-o piesă un vers: „Și ne injectează câte-un vaccin să ne vindece definitiv” (într-o enumerare de lucruri rele)... și or să crească mari și dacă și jumătatea lor o să citească undeva despre cât de nociv e vaccinul... atunci pot să-și condamne copilul la moarte.
Din punctul meu de vedere, oameni precum Olivia Steer sunt benefici pentru sistem. E bine să-i tragem de mânecă din când în când pe cei care se ocupă de sănătatea noastră. Poate există și alte metode, mai puțin invazive... Le dăm de gândit. Știu că ei se gândesc oricum... dar uneori de la o idee proastă se fac descoperiri bune. Poate că pentru anumite fiziologii o anumită substanță este tolerată prost! Să se facă o cercetare deci în direcția asta... Și alte chestii mărunte, dar care pot schimba lumea în bine.
Dacă vin acum niște cete de răutăcioși care n-au niciun fel de pregătire medicală și o înjură ca la ușa cortului pe Olivia Steer, copiii ăia n-or să învie ca la o incantație magică. Și nici controversele legate de vaccin nu se vor risipi. Singurii care pot face niște lucruri deștepte în astfel de cazuri sunt oamenii care sunt competenți în domeniu! Ceilalți sunt doar niște gură cască și acționează - în marea lor majoritate - doar emoțional. Deci stupid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu