marți, 3 mai 2011

All over me

Ieri, când toată lumea belea ochii în sticlă aflând că bin Laden a fost trecut pe lista cu pierderi de către americani, eu eram apatic şi zăceam cu ochii în LCD uitându-mă la un film. Eu am crezut tot timpul că Osama e mort de mult, acum că în sfârşit a murit oficial... bine! Nu eram prea interesat. M-am uitat în schimb la un film în aşteptarea ultimului act al finalei Campionatului Mondial de Snooker - o partidă absolul senzaţională de mulţi ani încoace! Dar să lăsăm lucrurile colaterale şi să ne axăm pe film: All over me.
Dacă nu ar fi avut nişte exagerări inutil aş fi zis că e un filt excelent, dar la final o cam dă în bară. Dacă s-ar fi concentrat exclusiv pe relaţia dintre adolescenţi, pe faptul că unele chestii te pot face să suferi aşa... degeaba şi la un moment dat alegi să pui piciorul în prag şi să mergi mai departe de mână cu altcineva văzând că... până la urmă tipa cu sandale cu talpa cât blocurile a ajuns să tragă pe nas, să uite că doar cu câteva clipe în urmă era să leşine pe acolo şi să ciocnească un pahar exact cu cel care a adus-o în starea aia... şi să mergi la cea care zâmbeşte ciudat în magazin, apoi pe scenă... şi la tejghea acceptă să-i plăteşti o cola. Deşi ai fi făcut orice pentru cea care a fost cea mai bună prietenă. Mai apare la un moment dat tipul ăla care nu ştii de unde vine niciodată, dar are o atitudine care-ţi place... e relaxat şi-şi poartă nestingherit tricoul său rup. Şi te face să-ţi pice fisa.
Mi-a plăcut mult filmul mai ales la scenele în care partenerii erau aşa fâstâciţi şi se comportau atât de penibil când venea vorba de un sărut. Că ceva atât de simplu... naşte atâta nelinişte în oamenii care îşi apropie pentru prima dată buzele de gura altcuiva. Sunt fazele alea când partenerii nu se uită unul la celălalt, ci încearcă să-şi evite privirile... joacă nişte cărţi (război) şi cântă la chitară faţă în faţă... cam fals şi plictisiţi: dar de fiecare dată spun că "Mă bucur că ai venit aici..." şi a treia oară e cu noroc! :) Adică, se contretizează într-o relaţie... care dă curajul acceptării, ca să zic aşa, şi a unui sărut pe stradă, în văzul lumii... deşi asta ar fi o chestie mai puţin obişnuită şi mai puţin acceptată de restul. Aici nu sunt replici tari ca în "Meet Joe Black" când personajul e un seducător şi o roagă frumos pe cea de care e atras: "Pot să te sărut?"... în acest film totul e la început şi e nesigur ca pe un teren cu nisip mişcător.
Păcat că la final, deşi pe parcurs poliţiştii cică se străduiau să-l găsească vinovat pe cel care murise, au venit "oamenii legii" şi l-au lua cu ei pe criminal. E cam brusc! Şi nerealist. Pe cât de veridice sunt unele scene, pe atât de clişeică e partea de la final cu poliţia. În rest, e viaţă. E uman filmul şi asta îmi place la el. Acesta şi Fucking Amal... sunt filmele care mi-au plăcut cel mai mult în ceea ce priveşte abordarea unei teme.
Ah, şi e o actriţă în acest film care seamănă foarte tare cu o persoană pe care o cunosc. Leisha Hailey e vopsită la fel ca cineva... ca o fată pe care o ştiu. Deci mă uitam şi nu-mi venea să cred cât de bine pot semăna unii oameni ca înfăţişare. Şi mai ales să joace şi un anume rol şi să aibă părul roz.... aproape la fel ca o persoană pe car eo ştiu. Bine rolul nu cred că ar fi fost acceptat de către persoana pe care o cunosc eu, dar sigur modul de aranjare al părului şi vopsitul... da... :))) Numai bine! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu