Vreţi spectacol?

Nu, nu am să scriu despre ce aveam de gând să scriu. Nu am să dau această satisfacţie nimănui. Ştiu ce vrei să asculţi, ştiu că vrei un spectacol... ştiu! Dar nu! Azi am să tac, am să scriu un text în care am să tac, am să bat câmpii, am să vorbesc despre nimic, deci am să tac! Dacă stai însă bine să te gândeşti nimicul la scară universală este mult mai mult decât ar putea să fie ceva-ul. Adică, vedeţi voi... suntem încojuraţi de vid. Unul mare, imens... în care pluteşte nişte materie... ceva... Dar Nu!!!! Nu am să iau în calcul acel ceva! Am zis că am să vorbesc despre nimic, iar abaterea asta am să mi-o pedepsesc crunt!

Am să lălăi lucrurile: povestind despre nimicuri, despre goluri, despre lipsuri! Golurile din stomac, golurile din suflet, golurile din priviri, golurile din cap (fără să mă refer acum la gloanţe! scuzaţi-mi raportarea la ceva!!!! am să mă pedepsesc din nou...), golurile din comunicarea între indivizi, golurile din unele cuvinte şi chiar golurile din textul acesta. Întâlnite oriunde aceste goluri îţi dau impresia că te scufunzi într-un hău imens, la nesfârşit... îţi provoacă groază la început, dar obişnuindu-te vei realiza la un moment dat că tu poţi reprezenta universul din acel vid... (conform teorie de mai sus) şi te vei linişti. Vei fi Zeu... Dar NU! Eu nu am scris despre ceva! Acest text este despre NIMIC. El e important aici, el trebuie degustat şi mângâiat ca un animal de companie, ca un şarpe ce încolăceşte totul şi sufocă... NIMICUL.

Dar iar m-am raportat la ceva... eu nu vreau să scriu despre mişcare, ci despre lipsă!!!!! Despre o absenţă ce echivalează cu infinitul. Despre asta vreau să vorbesc... Dar nu mă lasă mintea mea de fiinţă mărginită la materie, raportată la ceva tot timpul...