Ziua Comunicării a fost sărbătorită la Brăila la Universitatea "Constantin Brâncoveanu"

Miercuri, 12 Mai 2010, s-a sărbătorit la filiala din Brăila a Universităţii "Constantin Brâncoveanu" a doua ediţie a Zilei Comunicării! Dacă e să priveşti după modul în care a fost reflectat evenimentul într-un cotidian local ai putea crede că profesorul Mihai Dinu de la Universitatea din Bucureşti a venit la Brăila ca să asiste la această manifestare şi "alte cadre didactice vor susţine alocuţiuni sub genericul Paradoxurile comunicării" (cel puţin aşa pare să spună textul!), ceea ce este o aberaţie totală. Jurnaliştii se pare că au scris ştirea asta doar ca să nu spună lumea că nu au tratat şi ei evenimentul, fără să se deplaseze la faţa locului sau dacă s-au deplasat acolo nu au aşteptat să înceapă, ci au luat pliantul de prezentare şi "that's all for today". Şi au scris ştirea fără să citească măcar cu atenţie toată ideea!
Eu care am participat la eveniment vă pot spune că de fapt profesorul Mihai Dinu s-a deplasat până la Brăila ca să susţină nu o alocuţiune, ci un discurs amplu despre paradoxurile ce se iscă în comunicare. Nu am avut timp să scriu la momentul respectiv despre asta, dar am să o fac acum pentru că e bine de ştiut, cel puţin aşa cred eu!

Mihai Dinu şi-a început discursul cu ideea că: dacă într-o ştiinţă nu s-au descoperit deja paradoxuri înseamnă că acea ştiinţă nu este suficient de evoluată, adică nu s-a maturizat. A vorbit apoi despre faptul că oamenii fiind conştiinţe închise nu reuşesc de fapt să comunice cu adevărat: în sensul că acele cuvinte pe care le rostim sau scriem nu îşi găsesc în mintea tuturor acelaşi înţeles - tocmai pentru că nu învăţăm cuvintele din dicţionar, ci direct din vorbire (când suntem copii aşa facem, nu învăţăm să vorbim cu dicţionarul în faţă, ci ascultând şi reproducând ceea ce auzim... dar fiecare aude un anume cuvânt în anumite situaţii şi pentru fiecare poate fi încărcat diferit acel cuvânt...). Când încercăm să spunem deci ceva ne folosim de limbaj - care nu ar conţine (în opinia profesorului Dinu) şi semnificaţia (cea pe care o avem noi în minte, în simţire!). Reuşim foarte greu să ne comunicăm prin cuvinte trăirile. vorbind despre acest lucru a amintit de expresii de genul: "Îmi este atât de greu să-ţi spun cât sunt de necăjit" sau "nici nu ştiu cum să-ţi spun să te fac să înţelegi cât sunt de necăjit"...
La întrunirea de miercuria aceasta profesorul Dinu a vorbit despre faptul că există mai multe tipuri de paradoxuri: la cele logico-matematice a vorbit despre faptul că o dreaptă conţine tot atâtea puncte ca un segment - adică o infinitate. Recunosc că la momentul respectiv nu prea am înţeles, dar mi-am explica apoi prin faptul că pe un segmet trebuie să fie reprezentat şi punctul 0.5, dar şi 0.51 şi punctul 0.511 (care e diferit de 0.51) şi tot aşa... am adăuga la infinit câte o cifră dincolo de 0.5 (ar putea să existe şi numărul 0.4687568947936872986467348... etc.) şi... deci am obţine o infinitate de puncte!!!!! Şi putem include aici ideea domnului profesor: "De fiecare dată când apare infinitul ne aflăm într-o situaţie paradoxală şi intuiţia noastră se blochează".
Există un paradox despre care am citit şi pe internet pe site-ul cuiva mai de mult şi atunci am spus că a fost tratat superficial de către individul respectiv; se referea la faptul că: dacă Dumnezeu ar putea face o piatră perfectă care să nu poată fi spartă de nimeni atunci Dumnezeu nu ar fi atotputernic pentru că nu ar putea sparge piatra; dacă ar putea totuşi să o spargă înseamnă că piatra nu e perfectă, deci Dumnezeu nu poate face o piartă perfectă, deci nu e atotputernic. Dar despre Dumnezeu nu putem spune decât propoziţii de semn negativ, putem spune ce nu este... în niciun caz ce este Dumnezeu întrucât creatura nu-şi poate înţelege Creatorul.
Printre paradoxurile semamntice Mihai Dinu a inclus propoziţiile de genul: "Totul este relativ." - dar dacă totul este relativ rezultă că şi propoziţia asta ar fi relativă, deci trebuie să fie măcar un lucru care să nu fie relativ!! Şi ar rezulta că nu totul e relativ. Sau: "Nimic nu are valoare" - deci inclusiv propoziţia asta este lipsită de valoare, deci rezultă că ar trebui să fie ceva care să aibă valoare... dar propoziţia era că nimic nu are valoare! Sau citatul din Luis Bunuel: "Slavă Domnului, sunt încă ateu." Sau Socrate: "Ştiu că nu ştiu nimic." Sau citatul din Alexandru Dumas fiul: "Toate generalizările sunt periculoase, inclusiv aceasta" Şi probabil lumea abundă de astfel de paradoxuri pe lângă care trecem uneori fără să ne mirăm, fără măcar să stăm să le contemplăm o clipă... Ne par doar interesante sau nici măcar atât, dar tot nu ne oprim lângă ele ca lângă un monument sfânt de care nu te poţi atinge...
Invitatul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" - filiala Brăila a mai amintit şi de faptul că mai există şi paradoxuri pragmatice, dând exemplul profesorului care anunţă că săptămâna viitoare în curs va fi un test surpriză. Dar cum acest test surpriză nu poate să fie o surpriză dacă e să analizăm logic toată această idee ar rezulta că elevul inteligent care şi-a dat seama de această imposibilitate a testului surpriză nu va şti ce să facă. Nu va acţiona practic întrucât va considera că e imposibil un test surpriză. Şi că lipsa acţiunii e cumva un efect al inteligenţei. Dar tocmai pentru faptul că unui elev i se pare imposibil să existe un test surpiză - în aceast context explicat mai devreme! - şi întrucât el nu va învăţa niciodată crezând în această imposibilitate pentru el în orice zi va fi testul va fi cu siguranţă o supriză... pentru că nu crea posibilă o astfel de variantă. Amuzant, nu?
Acelaşi invitat a mai amintit şi de Şcoala de la Palo Alto - în cadrul căreia specialiştii au ajuns la concluzia că schizofrenia se datorează unui paradox comunicaţional...
Mi s-a părut interesantă şi interpretarea cuvântului "dilemă" care ar fi alegerea între două situaţii catastrofale ambele... nu eşti în dilemă atunci când ai de ales între două situaţii, ci când ambele situaţii par de-o potrivă de nefericite!

Vom încheia spunând că la această manifestaţie au mai luat cuvântul şi domnul Cristinel Munteanu - lect. dr. la Universitatea "Constantin Brâncoveanu" - filiala Brăila - care a amintit de faptul că, în ciuda ideii că prin intermediul limbajului comunicăm mai puţin de 7%, totuşi codul lingvistic este superior celorlalte coduri de comunicare - cel muzical spre exemplu - întrucât doar el poate vorbi despre sine. Asta prin intermediul funcţiei metalingvistice!
Cel care a condus întrunirea a fost conf. univ. dr. Zamfir Bălan. Deschiderea şedinţei a ffost realizată de către prof. univ. dr. Ion Scurtu. La această întrunire au fost invitaţi studenţi de la Comunicare şi Jurnalism, şi chiar de la Drept, dar şi elevi de la Liceul "P.S. Aurelian".

Poate că în cadrul întregii întruniri au fost dezbătute idei mult mai complexe, dar nu am pretenţia să reproduc fiecare cuvânt al respectivei întruniri, ci doar câteva aspecte pe care le consider interesante pentru a nu deveni plictisitor.