Am văzut filmul "Eu când vreau să fluier, fluier". Nu mă pricep la chestiuni artistice legate de modul de filmare, de jocul actorilor (pentru că am văzut filme în care am considerat că actorul respectiv joacă aiurea, deşi lumea bună spunea altceva) sau alte chestiuni din acestea.
Mie mi-a rămas gustul amar la final. Atât.
De multe ori îi privim pe oameni strâmb şi etichetăm simplu pe cei care se abat de la normele acestea ale unui om obişnuit. Puşcăriaş nu e un om care a făcut puşcărie... nu, nu e doar atât! Pentru noi toţi e un potenţial pericol sau oricum dacă nu e aşa cum spun el oricum trebuie evitat! Simplul motiv că a fost deţinut îl face mai neom decât ceilalţi. Şi deci nu mai are loc printre noi. Nu-ţi inspiră încredere. Şi poate că aşa şi este. Este un om periculos, mai periculos decât ceilalţi pentru că a trăit pe muchie de cuţit în anumite condiţii, cu anumite tipuri de oameni. Dar nimeni nu se întreabă ce se ascunde totuşi în spatele unor fapte. De ce ajung oamenii să aibă reacţii de "necolaborare socială"?
Eu cel puţin asta am înţeles că vrea să ne transmită regizorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier". Că până la urmă dincolo de acele fapte poate că omul respectiv merită mai multă atenţie şi trebuie înţeles... pentru că doreşte să facă ce trebuie (da asta e exprimarea corectă, să facă ce trebuie), dar nu are puterea necesară. Să te simţi ca într-o temniţă când ştii totuşi care este calea pe care o ai de urmat. Când vezi foarte clar ce trebuie să faci, dar să nu poţi pentru că nu ai resorturile care să te ajute... şi totul pare împotriva ta. Mi se pare normal să ripostezi... când eşti tânăr resemnarea nu e chiar aşa la îndemână.
Filmul vorbeşte fără doar şi poate şi despre viaţa din puşcărie... şi că acolo totul costă şi că viaţa e cum e. Şi că rişti umilinţe dintre cele mai grele, dar dincolo de asta cred că regizorul se referea la faptul că nu prea ne preocupăm să-i înţelegem pe aceşti oameni lipsiţi de şanse şi că ei se revoltă tocmai pentru că au suflet, iar unii îi consideră de paie!
Mie mi-a rămas gustul amar la final. Atât.
De multe ori îi privim pe oameni strâmb şi etichetăm simplu pe cei care se abat de la normele acestea ale unui om obişnuit. Puşcăriaş nu e un om care a făcut puşcărie... nu, nu e doar atât! Pentru noi toţi e un potenţial pericol sau oricum dacă nu e aşa cum spun el oricum trebuie evitat! Simplul motiv că a fost deţinut îl face mai neom decât ceilalţi. Şi deci nu mai are loc printre noi. Nu-ţi inspiră încredere. Şi poate că aşa şi este. Este un om periculos, mai periculos decât ceilalţi pentru că a trăit pe muchie de cuţit în anumite condiţii, cu anumite tipuri de oameni. Dar nimeni nu se întreabă ce se ascunde totuşi în spatele unor fapte. De ce ajung oamenii să aibă reacţii de "necolaborare socială"?
Eu cel puţin asta am înţeles că vrea să ne transmită regizorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier". Că până la urmă dincolo de acele fapte poate că omul respectiv merită mai multă atenţie şi trebuie înţeles... pentru că doreşte să facă ce trebuie (da asta e exprimarea corectă, să facă ce trebuie), dar nu are puterea necesară. Să te simţi ca într-o temniţă când ştii totuşi care este calea pe care o ai de urmat. Când vezi foarte clar ce trebuie să faci, dar să nu poţi pentru că nu ai resorturile care să te ajute... şi totul pare împotriva ta. Mi se pare normal să ripostezi... când eşti tânăr resemnarea nu e chiar aşa la îndemână.
Filmul vorbeşte fără doar şi poate şi despre viaţa din puşcărie... şi că acolo totul costă şi că viaţa e cum e. Şi că rişti umilinţe dintre cele mai grele, dar dincolo de asta cred că regizorul se referea la faptul că nu prea ne preocupăm să-i înţelegem pe aceşti oameni lipsiţi de şanse şi că ei se revoltă tocmai pentru că au suflet, iar unii îi consideră de paie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu