Wag the Dog

Știți de ce dă un câine din coadă? Poate că da... poate că nu... poate doar intuiți răspunsul... sau poate nici nu vă dă prin cap o asemenea evidență. Ca să aflați cum răspund unii oameni unei asemenea problematici uitați-vă la intro-ul filmului Wag the Dog! Și pentru că începeți să urmăriți filmul, eu propun să o faceți până la capăt.

Trăim în lumea pixelului albastru, a propagandei, a producțiilor cinematografice în direct la televizor. Toate astea vândute scump publicului drept știri, informații cu caracter de noutate! Și de interes public! „Războiul s-a încheiat! Am văzut la TV!”

Acceptăm, involuntar, ficțiuni pe post de realitate în interesul politicii. Iar adevăratele informații ce merită dezbătute - de cele mai multe ori - nici nu ni se dau. Iar dacă se oferă... sunt lăsate în paginile inferioare ale publicațiilor sau (mai nou) apar la rubrica diverse - în câteva cuvinte - ascuns de tot pe site-urile ziarelor.

Și regizorul e recompensat! Un post de ambasador... poate. Bani. I se oferă multe, doar ca să rămână un artist anonim și diabolic, care și-a făcut din lumea reală propriul platou de filmare. Cu acceptul celor interesați ca asta să se întâmple.

Sau poate că nu neapărat! Și ce facem dacă nu-i place să observe de după cortită lacrimile pe care publicul le oferă sincer!? Dacă vrea să urce în lumina refrectoarelor și să spună: „Domnilor... v-am păcălit! Așa-i că ați crezut gluma, că am făcut-o să pară atât de reală?” și să se încline! - ce se întâmplă atunci?

Ca să aflați urmăriți filmul... deși poate vă dați seama. Poate că până la urmă... criza nu există! Și că în fapt... resurse avem! Doar că cineva nu ne lasă să le folosim. Cineva care spune că suntem datori... adică sclavi pe propriul teritoriu. Am spus poate... poate că filmul prezintă o realitate cu privire la abaterea atenție publicului de la altceva mai grav. Iar gluma s-a îngroșat pe neașteptate, de parcă ar fi fost plămădită cu multă drojdie informațională! Poate...