Aţi citit romanul "More than human" pe care l-a scris Theodore Sturgeon (în română "Mai mult decât oameni")?! Nu?! Şi ce mai aşteptaţi?! Găsiţi o versiune pdf şi online!
De ce vă întreb lucruri din astea sfinte, când a început vânătoarea de electori şi avem trebi' mai arzătoare la ordinea zilei? Aşa ca să ne destindem.
Despre Th. Sturgeon am citit prima dată în Almanahul Sci-Fi Magazin unde era publicată scrierea "Un OZN de singurătate". În facultate, la un curs de filosofie, domnul profesor a spus că Nietzsche se referea la om ca la o fiinţă eşuată. Pentru că toate celelalte vieţuitoare de pe planetă au evoluat apoi în altceva - unicelularele în pluricelulare, peştele în amfibiu etc. - pe când omul de atâta amar de vreme de când a apărut nu a evoluat într-o fiinţă superioară. (E cam semidoctă această modalitate de a cita în felul ăsta - fără să fi citit sursa cu adevărat, dar rămâne ideea! Asta e importantă! Am citit pe la 16-17 ani nişte aforisme de Nietzsche: nu le-am prea priceput şi am bănuit că nu sunt nici traduse cum trebuie. De asta mi s-a părut greoi. Şi oricum nu cred că era nici vârsta propice, nici experienţa în lectură... dar, repet, rămâne ideea expusă mai devreme - în ciuda semidoctismului asumat!) Bine, mă, poftim, zice Sturgeon. Şi inventează un nou tip de fiinţă - homo gestalt. Dar fiinţa asta nu e un om întreg, individual! Un gestalt este alcătuit din mai mulţi indivizi - jumătate puteri paranormale şi jumătate delicvenţă juvenilă. Adică, au un ins telepat cu puteri hipnotice pentru cap, două gemene cu defecte de vorbire ce se pot teleporta având rol de „mâini” (nu mă întrebați cum e asta posibil), corpul e o fată cu puteri telekinetice (autorul a ales un corp sexy! ce perversiune...) şi creierul un mongoloid care poate procesa uşor informaţiile, dar nu le poate partaja cu ceilalţi decât prin telepatie...
Când am citit eu despre faptul că Gerry nu trebuie nici să se ducă la toaletă... că îl rezolvă Janie... mi s-a pus pe suflet. Şi am râs. M-am gândit apoi la ce anume se spune despre Napoleon. Cică împăratul autoproclamat (un fel de rege al ţiganilor, dar cu vreo 100 de trepte mai sus ca putere şi influenţă politică) făcea mai multe lucruri în acelaşi timp. Ca în filme când scriitorul nu stă el la masa de scris, ci are o duduie care tastează sau notează cu pana... el doar dictează. Normal că poţi să dictezi şi să mănânci în acelaşi timp. Bine, cică Napoleon putea lucra la mai multe scrieri în acelaşi timp. Întreba doar unde a rămas şi continua... Băiat deştept. Bă, şi atunci mi-am zis: stai aşa frate! Vreau şi eu să fiu un ins din ăsta cu mai mulţi membri. Că am în minte câteodată multe idei, dar mi-e lene să le scriu - scrisul îmi distrage atenţia. Am unele chestii practice, dar nu am materialele necesare să le experimentez! Aş face o grămadă de chestii, numai că nu am timp pentru toate şi nici răbdare. Aşa dacă cineva s-ar ocupa de gândit, iar alţii de pus în practică... ce viaţă frumoasă am duce.
La fel ca şi în "Un OZN de singurătate" şi în "Mai mult decât oameni", Sturgeon pune problema supra-sentimentelor unei fiinţe superioare omului. Dacă omul e singur... de ce singurătatea unui homo gestalt nu ar fi şi mai apăsătoare?! Chiar dacă poate gândi mult mai eficient...
Cred că Theodore Sturgeon s-a gândit la ce m-am gândit şi eu. Pentru că în "Dumnezeu pentru microcosmos" prezintă un om de ştiinţă care, dându-şi seama că nu poate să inventeze ceva care nu este chiar în pas cu vremea - fiind dependent de cunoştinţele din epocă, îşi crează o nouă lume microscopică în care evoluţia e ceva mai acelerată. Practic crează nişte oameni mult mai rapizi decât noi. Timpul lor e mai scurt decât al nostru... aşa că ei ajung la o maturitate tehnologică mult mai repede. Iar "Dumnezeul" lor beneficiază de pe urma invenţiilor acestora. Lene, lene şi iar lene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu