marți, 27 iunie 2023

Hai să vă spun eu ce hiber are Game of Thrones

Lume bună și educată a internetului te anunț că am văzut și eu recent „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Și mă declar foarte dezamăgit! Nu neapărat de serial. Fiindcă nu e îngrozitor, dar nici capodopera lumii moderne nu ar trebui să fie considerat!

Sunt foarte dezamăgit de voi cei care ați așteptat ani la rând episoade noi despre o lume medievală brutală și superstițioasă. Asta e cea mai elevată foarmă de escapism (asta am citit undeva!) a lumii civilizate? Asta e povestea care a pus laolantă majoritatea sufletelor lumii corporatiste? Bă, da!

De unde provine însă fascinația față de narațiunea în imagini a serialului? De la brutala lume  medievală expusă? Dacă ești un om cât de cât trecut prin educația elementară, îți amintești destul de clar că asta a fost istoria speciei noastre. O suită lungă de conflicte în care moartea din motive nenaturale se putea petrece în orice moment. Nimic nou. Să fi fost curajul de a trece pe lista cu pierderi chiar și personaje așa-zis principale? Iarăși, oameni buni, așa era evul mediu! Un interval lung de timp în care elitele se otrăveau, se înjunghiau, se trădau și, în general, își făceau mult rău unele altora! Se răposa mult în trecut. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni asta! În seria Vikings aproape toată echipa cu care Ragnar pleacă în primele raiduri spre insulele britanice piere. Să fi fost vorba de conflictele politice magistral relatate imagistic? Recunosc faptul că multe dintre ele sunt bine așezate într-o matcă a autenticității, dar există și scăpări destul de flagrante - din perspectiva mea. Să luăm, spre exemplu, prima serie. Familia Lannister și regele Robert vin în nord la reședința lui Ned Stark. Jamie și Cersei complotaseră înainte de asta și îl uciseseră pe omul care le aflase secretul incestului. Păcat nasol în perioada aia. Unde mai pui că blonzii copii ai lui Cercei nu prea mai aveau acces de drept la tron. Dar ce fac cei doi între zidurile cetății din nord? Dap, bravos! Fix aia: sex! Adică, tocmai ce l-au otrăvit pe unul care risca să dezvăluie lumii secretul lor, sunt în vizită la un inamic în calea lor către acapararea puterii totale în capitală, dar nu se pot abține de la sexul riscant și incestuos. Bă, eu nu am putut să trec peste inadvertența asta.

Tyrion Lannister are timp să se întoarcă să își sugrume fosta iubită (Shae), deși era pe fugă! Apoi îl surprinde și pe tac-su pe veceu și îi înfige în corp niște săgeți propulsate de abaleta lui Joffrey. Îi provoacă astfel leziuni incompatibile cu viața. Și nimeni nu observă nimic! După care, însoțit (de voie-de nevoie) de lord Varys, are timp să își ia și tălpășița din capitală pe calea apei. Nu e nimic artificial aici. Așa funcționează intrigile. Și așa se scapă de moarte. Ucigându-l în goana ta pe cel responsabil, nu?

Ser Davos a urât-o întotdeauna fără rețineri pe vrăjitoarea roșcată Melisandre. Femeia l-a învinuit că a lăsat-o în urmă când Stannis ar fi putut să se bizuie pe ea în drumul lui către tron. Dar, în loc să-i taie direct gâtul (gâții, cum ar zice CTP) când ajunge înfrântă la fortăreața Rondului de Noapte, ser Davos nu doar că o încurajează să îl învie pe Jon Snow, ci joacă rolul avocatului ei pentru magia cu pricina în față celor care nu cred în prostii din astea. Repet, femeia susținuse că îi poate oferi victoria lui Stannis și nu livrase decât anihilarea totală a trupelor lui. Ca să nu mai vorbim de moartea pretendentului la tron! Singurul ei argument era: așa vrea zeul! Zeu care se cam uitase în altă parte când Stannis dăduse ortul popii sau Jon Snow fuseseră înjunghiat mortal. Concluziile logice din aceste situații nu puteau fi decât: ori femeia e malefică și merită să i se taie gâtul, fie zeul ei e unul rău, iar ea, ca mesager al lui, trebuie să fie arsă pe rug. Să nu uităm că ser Davos i s-a opus o dată fățiș când l-a salvat pe bastardul regelui Robert din gherele ei! Chiar și fără să știe că Melisandre a ordonat în numele zeului ei asasinarea nevinovatei fetițe a lui Stannis, Shireen, ser Davos tot a aflat de la vrăjitoare că și fata a murit. Momentul în care Shireen a fost ucisă pe degeaba de tatăl ei a fost, în opinia mea, cel mai emoționant din tot serialul. Iar actrița de vârstă destul de mică a jucat în clipele alea magistral! Shireen era copilul pe care ser Davos și-ar fi dorit să îl aibă, iar bărbatul era pentru copilă un prieten pe care reușise să îl câștige. Trăise toată viața în izolare și se lega sufletește de orice om care îi arăta oarece afecțiune. Faptul că Melisandre i-a spus fără vorbe că fetița era moartă ar fi trebuit să îl marcheze foarte tare pe ser Davos! Și să-l facă să caute răzbunare! O răzbunare care se putea înfăptui „rece” (cum ar zice un personaj interpretat de Denzel Washington) fix acolo unde se găseau împreună. La zidul care separa civilizația de zombii „white walkers” și de triburile de sălbatici și uriași.

Jon Snow pleacă dincolo de zid să negocieze cu semințiile trăitoare în frig unirea. Și aducerea sălbaticilor în zone mai calde fără vărsare de sânge. Gestul diplomatic are efectul scontat. Cel puțin în cazul unei largi majorități a neamurilor din zona rece. Doar că: Ghinion de neșansă! Fix în clipele când lumea se pregătește să se care în țările calde, regele zombilor se pregătește să dea un atac decisiv! Bă, da' fix atuncea! Mai devreme nu avusese același efectiv de white-walkers sau care a fost problema? Recunosc că nu am citit seria lui George R.R. Martin. Și nu știu care au fost subtilitățile din spatele zombilor. Admit și faptul că nu înțeleg cum funcționează poveștile cu zombi. Pentru mine cea mai mișto situație în care s-a adus vorba de un zombi a fost într-o carte a lui Chuck Palahniuk, unde personajul narator, umblând prin cimitir, susține că ar vrea să fie devorat de o domniță moartă și pământie, fiindcă așa ar avea certitudinea că mai există ceva și după ce crăpi. În poveștile clasice, umblătorii morți sunt fie prea netoți și ajung la un moment dat foarte isteți sau par prea deștepți la început și se tâmpesc pe parcurs. Se nasc, cum ar veni, talent și mor speranțe. E greu să îi iei în serios! La cum s-au desfășurat ostilitățile în atacul ăla, părea că white-walkers ar fi trebui să controleze foarte relaxați nordul cel puțin! Acapararea zidului nu era decât o formalitate! Dar, se știe, că morții sunt tipi de treabă și îi lasă pe oameni să își țeasă speranțele și intrigile în liniște... Rar se umflă tărâța-n ei și fac rău la băutură, în rest sunt foarte cuminți. Stau la locul lor în... zonele reci. La rece, cum ar veni!

Samwell ucide un white-walker cu un pumnal de obsidian. Frumos, elegant, cât de cât. În sensul că s-a evaporat după ce grasul i-a înfipt în spate lama din piatră vulcanică. Problema mea a fost că după asta, în războiul decisiv, când oamenii erau cu toții înarmați cu obsidian și oțel valeryan, zombii nu se mai evaporau la contactul contondent cu obiectele din materialele astea!

Ca să îi demonstreze lui Cersei că pericolul dinspre zona friguroasă este unul real, o echipă temerară condusă de Jon Snow se duce să captureze un exemplar din specia numită științific zombi și să vezi întâmplare. Dau de o ceată de white-walkers, îl ucid pe ăla care îi conduce și se evaporă toți în afară de unul. Na, pocinog! How convenient, s-ar fi exprimat Rorschach.

După ce a răposat Tywin Lannister, o serie întreagă familia lui este ținută captivă în capitală de o sectă de fanatici religioși. Nimeni nu poate să pună punct nebuniei ăsteia. Adică, puterea politică se supune orbește unei puteri religioase apărute de nicăieri... Un bătrân în rochie de rafie umblă pe la palatul regal cu dezinvoltură și își construiește în jur o armată de credincioși cu care ia prizonieiri pe liderii slabi ai acelei perioade. Adică, nimeni nu poate să îi explice că îngroașă gluma și că trebuie să dea cezarului ce este al cezarului și zeului ce este al zeului. Iar cei care controlează armata nu-s capabili să-l asasineze pe el și, eventual, să le facă felul și unor capi mai importanți ai mișcării...

Apropo de personajea apărute din neant. În familia lui Theon-Reek apare un unchi într-o seară. Ăsta îl omoară pe frate-su și își continuă ascensiunea politică. Ajunge să o cucerească pe însăși Cersei. Regina blondă cu părul tuns se descotorosise, între timp, de frizerul ei și tot atunci și de o pretendentă la tron, Margaery. Bărbatul ăsta super-capabil, viril și cu multă încredere în el o impresionează pe regină cu abilitățile lui strategice în clipa în care elimină încă un dragon din suita lui Daenerys. Dacă nu ați văzut „Game of Thrones”, atunci o să vă explic eu cum s-a întâmplat totul: așa cum s-a invit în serial Euron Greyjoy, la fel apar și corăbiile lui în raza de acțiune a dragonilor - care, se știe, nu au avantajul privitului de la înălțime când zboară!! - iar dinspre acestea au fost trase câteva sulițe spre dragonul care zbura liber. Celălalt trebuia să aibă grija lu' mă-sa, care se cocoțase pe spinare lui. Și nu se face să țintești fix în dragonul pe care șade călare liderul opoziției! Îl nimerești doar pe celălalt, dar știți cum? Ca la antrenamente! Prima suliță în piept și celelalte tot prin aceeași zonă. Pentru următoarea posibilă victimă, însă, pretinzi că ți-ai ieșit din mână! Că așa este în viață! Norocul începătorului în trasul cu arbaleta gigant! Ultimul dragon rămas în viață nu este nici măcar zgâriat în clinciul ăsta, în timp ce fratele lui fioros piere ca ultimul pămpălău.

Revenind o clipă la white-walkers. De ce plm nu a propus Tyrion ca în lupta cu ei să se utilizeze substanța aia verde explozivă? Focul era una dintre slăbiciunile lor! Alături de obsidian și oțelul valeryan. Sau măcar ser Davos, care și-a pierdut un fiu din pricina cumplitului explozibil... Era greu de produs. Ok, dar măcar să fie adus în discuție!

Dar hei! Aceste neajunsuri din scenariu nu au deranjat deloc pe fanii fideli ai serialului! Deloc! Lumea liberă și corporatistă a fost ultragiată de faptul că seria cea mai de pe urmă nu a mai ascultat de îndemnurile slovelor lui R.R. Martin. Daenerys trebuia să rămână în ochii tuturor o doamnă care dorește numai binele, eliberează sclavii și dă la dragoni doar pe băieții care preferă să facă profit subjugându-și semenii. Personal am apreciat cel mare mult ultimele episoade. În final, frustrările acumulate de-a lungul vremii ar fi trebuit în mod clar să îi afecteze comportamentul mamei dragonilor. A încercat să impună sisteme politice liberale, dar oamenii și-au reluat lanțurile după plecarea ei. Jumătate din armata pe care o controla a fost decimată într-un război pe care putea să îl amâne sau de care putea să nu-i pese foarte tare într-o primă fază. Doi dintre cei mai dragi colaboratori îi muriseră: Missandei și ser Jorah. Rămăsese înconjurată doar de inși capabili să o manipuleze. Colac peste pupăză, află că Jon Snow nu e, de fapt, Jon Snow, ci Aegon Targaryen. Nepotul ei de care se cam îndrăgostise... Asta complica situația pentru succesiunea la tronul pe care îl credea, de drept, al ei. Fiindcă nu se chinuise să strângă cea mai numeroasă armată din lume ca să îi ofere pe tavă tronul de fier nepotului ei! Așa că a procedat exact cum ar proceda un tiran cu putere, și care își vede poziția amenințată: „Burn them all!” Personal am apreciat momenul de logică narativă. Nu însă și fanii, care ar fi ținut morțiș să li se ofere pe ecran povestea pe care au buchisit-o în carte.

Din ce îmi amintesc eu, știu că la televizor erau știri cum că „Game of Thrones” este cel mai piratat serial din lume. Asta după primele serii. De notat că, deși nu consider „Urzeala tronurilor” de nota patru, nu aș putea să îi dau mai mult de șapte. Adică, na, nu are o poveste total lipsită de chestii interesante. Ba chiar recuzita, costumele, efectele speciale, dragonii desenați pe computer, actorii și jocul lor... toate astea au fost la cel mai înalt nivel! Dar pentru mine, dacă „Game of Thrones” s-ar fi oprit după prima serie sau după a patra, mi-ar fi fost indiferent. Nu aș fi tânjit - cum tânjesc și azi - după o nouă serie Mindhunt (serie care n-are să mai vină deși în cadrul său, paralel cu investigația agenților FBI, regizorul a inserat niște scene cu acțiunile unui criminal în serie despre care nu aflăm prea multe în serial)! Sau cum sunt interesat în clipa de față să văd cum o să rezolve creatorii hibele din prima serie a Severance.

Cu toate astea nu contează ce părere și ce preferințe am eu. Pare că „Game of Thrones” fost serialul care a putut uni în cuget și simțire dușmani media ireconciliabili precum membrii #rezist și Mircea Badea. Toată suflarea corporatistă a apreciat lumea aia medievală, cu destule conflicte politice și jocuri de culise, cu accente fantasy și cu zombi. Admit că am o opinie părtinitoare, dar eu când aud de zombi în filme și seriale prefer să evit vizionarea! Din păcate, despre „Urzeala tronurilor” vorbea aproape toată lumea... Așa că am încercat și eu. Să văd ce a adus la același numitor oameni cu gusturi și simțiri foarte diferite. Rezumativ vorbind, este povestea copiilor Stark rămași orfani. Cu Arya și Brandon având destine speciale, cu Sansa supraviețuind în condiții cumplite ani la rând, cu Jon Snow (pe jumătate un Stark și el, prin Lyanna, sora lui Ned) maturizându-se în cele din urmă. La toate astea se adaugă viața și faptele familie Lannister, superstiții, sadism, nedreptate, barbarie, lupte fără sens, o vrăjitoare cu părul vopsit roșu aprins, nebunie, incest și multe alte bube ale trecutului. Printre astea putem menționa parafarea alianțelor politice prin căsătoria dintre un ins hidos și o fată (de regulă, minoră) draguță sau o fată bătrână (urâțică) și un prinț arătos. Dar toate astea nu-s decât chestii pe care le știam prea bine. Nu aveau de ce să mă impresioneze.

Mă mir sincer cum de o poveste ca asta - având așa multe hibe - a reușit să devină cea mai populară în lumea corporatistă. Sunt foarte dezamăgit!