Diagnosticul dat de observatorii societății consumerismului este cancer. Se automultiplică la infinit și, în același timp, păgubește organismul social: consumă resursele până la epuizare, intoxică aerul respirat de oameni și ruinează psihicul acestora.
Doctorii recomandă pacienților atinși de flagel: "Nu mai consumați atât de multe produse, îmbogățiți-vă viața cu experiențe". Propovăduitorii noului slogan al religiei mondiale uită (sau ignoră) faptul că însăși achiziționarea și utilizarea unui obiect reprezintă, în sine, o experiență. Dar, să trecem sub tăcere observația asta, și să privim termenul "experiență" cu semnificația pe care acești guru o atribuie cuvântului. Experiența este, prin urmare, un atribut al sufletului, având menirea să încarce bagajul cu amintiri al acestuia.
Vom pluti cu toții împinși spre cer de propulsoare cu uleiuri CBD și ne vom iubi în floating tanks în orgii culitare picante și dulci. Vom vizita paradisul din iad în restaurante all inclusive pe nisipuri fierbinți și ghețari. Ne vom da mâna și vom uita pentru câteva secunde tot în experiențe sexuale psihedelice. Săruturile noastre cu natura vor păstra amprente electrice pe buzele creierului nostru. Retina se va alimenta cu tușe suprarealiste trase de însuși Dumnezeu. În vinul adevărului se vor bălăci nimfe și ondine cu sâni mari și goi...
Nu vreau să fiu răutăcios, dar utopiile au avut mereu darul să arate frumos în cuvinte. Fiindcă vorbele - în anumite configurații și cu interpretarea adecvată - pot construi lumi de vis.
În realitatea pe care o trăim, însă, industrializarea "experinețelor" s-a produs deja. Unii dintre rabinii ce îndeamnă din convingere sinceră pe muritori către calea cea nouă nu văd asta. Alții doar ignoră neplăcerea și-și încasează banii.
Experiențele se consumă astăzi la fel ca produsele: vacanțe scurte și obositoare - unde te simți obligat să te bucuri, altfel de ce naiba ai plătit atât? - restaurante cu mâncare bună, spectacole de tot soiul, întâlniri de coalizare a grupului etc. Ca să-l facă pe omul zilelor noastre să coopereze, capitalismul îi promite că se ocupă de nevoile sale spirituale. Care se pot realiza doar prin consum mare de resurse, intoxicând aerul de respirat și ostracizând o parte din servitori. Căci evenimentele minore - să zicem, cina cu toată familia, jocurile cu nepoții etc. - deși utile pentru confortul psihic al omului devin banale în comparație cu noile "experiențe", care-ți promit sigur că vor fi de neuitat. Rutina banalizează cele mai frumoase aspecte ale vieții de familie, în sânul comunității și oriunde. Trăind în fiecare zi la fel, duci, de fapt, o existență care nu mai este interesantă. De câtă diversitate e capabil un individ mediu?
Și mai e și presiunea de afară, care îți spune că trebuie să schimbi aerul, să mai vezi lumea, să încerci și tu ceva recent... Ca apoi să te întorci vesel în rotița ta din cușca de șobolan domestic, ducând o eternă zi/săptămână (fix cum te învață societatea) și visând la clipa când vei putea să îți permiți câteva zile "de relaxare". Dar ai mai bifat o amintire. Nimic intim, doar încă un prefabricat bine promovat.
Nu plângeți. Iluzia asta va mai ține măcar o decadă. Până când i se va arăta cu degetul găunoșenia produsă prin autocolapsare. Creativitatea va trebui pe urmă pusă la lucru ca să născocească o iluzie și mai frumoasă. Poate că, în cele din urmă, tot așezând în fața lumii fațade din ce în ce mai somntuoase nici n-o să mai știm de fapt ce ne ține în viață.
