Și cu asta, basta. Ne întoarcem probabil în punctele unde am mai fost.
1. de când dna Laura Codruța Kovesi ne-a părăsit pentru un post unde o s-o frece la greu pe bani „europeni”, DNA nu mai e deloc în prim planul mass-media;
2. dacă protestele pentru „salvarea justiției” din trecut erau încurajate, acum, pentru dnul Cristian Tudor Popescu protestele pentru menținerea unor privilegii privind pensiile magistraților au fost criticate.
3. același om leagă niște decizii individuale ale unui membru al sistemului de justiție de aceleași proteste ce există în cazul „pensiilor speciale” - unde mai ieri dna Kovasi trebuia separată clar de cazurile de la Ploiești și din alte locuri unde s-au întâmplat nenorociri, astăzi oamenii din fruntea unor instituții trebuie să se delimiteze clar de acele decizii care-l supără pe distinsul gazetar, că altfel arată cât de imorali sunt! Două situații identice, atitudini total diferite! Dna Kovesi nu era imorală că nu ieșea public și nu condamna ferm felul în care Onea și Portocală acționează!
4. ambasadele au tăcut brusc... nu mai zice nimeni nici pâs când același sistem de justiție este amenințat - căci interdicțiile care se pun unui magistrat trebuie compensate cumva în raport cu responsabilitatea pe care o are.
5. la Europa FM, săptămâna trecută, același Cristian Tudor Popescu avea următoarea argumentare: un pensionar e un pensionar deci trebuie să fie toate pensiile calculate la fel; dar că responsabilitățile sociale ale unor munci trebuie recompensate diferit... da, dar nu la pensie. Ce am înțeles eu din argumentarea uneori încâlcită a unui om altfel limpede când vine vorba de lucruri care nu țin de cotidian:
a. pensia se calculaează la fel pentru toți;
b. magistrații să aibă niște privilegii bănești (cred) și după pensionare ca o recompensă a muncii prestate.
Poate mă înșel. Că omul n-a spus în clar aceste lucruri, doar dădea de înțeles... Întrebarea mea e... ne împiedicăm de o tehnicalitate? Adică, are vreun rost să numim recompensa bănească după pensionare „indemnizație”? Care e diferența reală între pensie și indemnizație în perioada de pensionare?
8. dacă mă înșel, iar dnul Cristian Tudor Popescu a sugerat doar că oamenii ăștia trebuie să primească niște compensații bănești grase doar pe timpul cât sunt în activitate, după care treaba lor, că pensia se calculează la fel pentru toți, intrăm pe un teritoriu alunecos! Unde mi se pare că este amenințată „independența justiției”! Abia aici e clar că e amenințată independența justiției! Nu în faptul că se dau legi noi sau ordonanțe de urgență. De ce? Întrucât un magistrat după o viață de responsabilitate socială imensă ar dori și el să-și mențină un statut social, statut pe care l-ar merita... Nu să fie pradă simplă pentru oamenii pe care i-a acuzat sau condamnat.
9. Să-și pună dom'ne deoparte... Să-și facă pensie privată... Dacă discutăm așa „de dreapta” în toate cazurile, ar trebui să nu mai avem stat! Ne facem fiecare chestii private! Justiție privată... fiecare cât își permite!
P.S. Mai vine și chestia aia: eh, lasă-i că ies la pensie la 45 de ani și devin apoi avocați. Și? Oricine e liber ca după pensionare să devină avocat. Mai ales că făbricuțele de diplome de drept sunt peste tot!
P.P.S. Independența justiție costă! :) Aia adevărată. Iar magistrații care nu-și fac treaba corect trebuie să fie taxați dur dacă sunt plătiți bine! Și le sunt oferite și privilegii după ce își încheie activitatea profesională administrativă.
P.P.P.S. Protestatarii din piață din anii trecuți își vor susținerea înapoi!
P.P.P.S. Protestatarii din piață din anii trecuți își vor susținerea înapoi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu