duminică, 22 octombrie 2017

Baltagul, școala românească și părerile

Mai pe la începutul lunii ăsteia - a trecut ceva vreme, dar eu abia acum m-am intersectat cu știrea - a fost prezentat un interviu cu o profesoară de limba română - pe numele dânsei Cristina Tunegaru - care propunea eliminarea romanului „Baltagul” - de Mihail Sadoveanu - din programa școlară pentru clasa a VIII-a. L-am auzit eu pe Dragoș Pătraru făcând niște aluzii pe la emisiunea dânsului, dar n-am băgat eu prea mult în seamă gluma cu baltagul. Argumentul profesoarei era în linii mari - sau cel puțin așa a rămas în analele internetului - următorul: textul cu pricina încorporează, pe lângă multe altele, și comportamente barbare. Bătaia femeii de către bărbatul ei e un model ce nu trebuie oferit minților unor copii de 14 ani.

Ideea n-ar fi așa nouă. Eram în facultate când d-na Anca Popoacă-Giuran - care îmi era profesoară de engleză - ne-a zis la un moment dat că elevii nu mai citesc și fiindcă aproape toate propunerile școlii sunt despre chestii negative, întunecate, depresive: în „Baltagul” avem parte de o crimă, de exemplu. Poate că ar fi mai bine să îndemnăm copiii să citească lucruri care să-i inspire. Nu spun că asta e soluția de a-i aduce la lectură, ci faptul că am auzit-o prin 2008-2009, dacă nu mă înșală memoria.

Cristian Tudor Popescu era de părere că asta e realitatea românească. Deci de ce să nu fie prezentată așa cum e? Un alt jurnalist, despre care bănuiam că e om serios, a urcat săptămâna asta pe site-ul revisteii Cațavencii un text intitulat „Baltagul sau impostura la catedră?”. Domnul Cristian Teodorescu - căci despre dânsul e vorba - își încheia expunerea cu o concluzie pripită, din punctul meu de vedere: cică profesoara Tunegaru n-ar fi capabilă să facă deosebirea dintre literatura de ficțiune și un text în care este recomandată violența în familie. Or, nu despre asta e vorba. Ci despre faptul că niște copii de 14 ani, care până la urmă nu au experiența de viață a unui ins adult, se intersectează cu astfel de idei. Sunt destul de sigur că d-na/d-șoara Tunegaru nici nu vrea să cenzureze și face destul de bine disticția între artă și recomandare. Problema e... un copil o face? Când are încă un comportament destul de mimetic? E doar o întrebare, nu un verdict!!!

Dacă întrebi așa la întâmplare lumea despre școala românească o mare majoritate îți va spune: păi, e demodată, nu pregătește copilul pentru lumea reală, nu mai e de actualitate, se predă prea multă teorie, fără nicio însemnătate practică în prezent, se predau prea multe lucruri etc... În general, părerea înclină spre faptul că școala ar trebui restructurată, iar programa modificată copios pentru a deveni mai conectată la valorile lumii prezente.

Și acum apare dilema mea: păi, vreți să se modifice, dar să nu se schimbe nimic? Când a fost pusă problema textului argumentativ pentru examenele de bacalaureat iar a fost vânzoleală în societate. Cum să fie posibil așa ceva? Liceenii în an terminal nu trebuie să știe să-și exprime o părere argumentată. E ceva greșit! Ei trebuie să repete la nesfârșit, an de an, aceleași texte din cărțile de comentarii cumpărate pe bani mulți de la profesorii consacrați ai neamului.

Sunt de acord cu faptul că atunci discuția s-a purtat într-un mod total eronat. Ca să prezinți niște argumente pro și contra asupra unei situații trebuie să te informezi în prealabil. Asta e disciplina argumentării. Datul cu părerea nu duce imediat la un text argumentativ!

Profesoara Cristina Tunegaru poate că a adus niște argumente nu foarte fericite, dar intențiile dânsei sunt bune. Pentru că vrea să aducă școala românească în prezent... Cum de e posibil ca oamenii cu părerea din societate să fie de acord că se impun niște modificări, dar atunci când ele sunt propuse să fie respinse destul de brutal? Vrem sau nu schimbare?!!!

Realist vorbind, discuția pe texte literare cu elevii e de cele mai multe ori sortită eșecului pentru că, programa fiind încărcată, profesorul nu prea are timp și uneori nici dispoziție (sau, mai rău, nici cunoștințele necesare) să le prezinte elevilor contextul în care a fost scris un roman - oricare ar fi el - și de ce are valoare literară. Se dau papagalicește câteva date cuprinse în celebrele cărți de comentarii - care ar trebui să fie interzise findcă omoară orice încercare originală de reinterpretare - și se trece la completiva directă că vine Examenul Național! Se discută despre abordarea interdisciplinară, dar la istorie se prezintă, de cele mai multe ori, doar anii între care s-a desfășurat un anume eveniment, iar la literatură nu se face nicio conexiune cu istoria.

În asemenea condiții, un text ancorat în prezent nu ar fi mai la îndemâna elevului - care l-ar înțelege altfel? Nu ar rezona el mai bine când ar avea în fața ochiului ceva ce poate identifica mai lesne?

Dar, înainte de toate, să se interzică, pentru numele științei, predatul în școli care nu au autorizație de funcționare! Și să se aducă toți copiii - de la sate și de la orașe - în școli corespunzător echipate! Cazați în cămine curate dacă e nevoie!

P.S. Domnu' Marian Dragomir, a trecut ceva mai bine de un an de când ați urcat în tronul de primar și mă întreb și eu ca prostul: unde plm sunt cantinele alea școalare despre care trâmbițau absolut toți candicații în campania electorală?!!! Promisiuni precum celebra autostradă suspendată, ai?! O lăsăm așa, nu?! Rămâne între noi! Cine-și mai amintește promisiunile?!

P.P.S. Poate că sunt utile și site-urile astea de ajutor la teme de pe net, dar iată ce gogomănie am găsit eu pe unul din ele - căutând criteriul de divizibilitate cu 9 (despre care, din ce-mi amintesc eu, nu am învățat la școală... știu sigur că am învățat criteriile de divizibilitate cu 2, 3 și 5):

Cică numărul de forma 37xy e divizibil cu 45 dacă are 15 în coadă sau multiplu de 15. Or... putem să folosim un calculator ca să ne edificăm și obținem, luând doar trei numere din seria propusă, următoarele rezultate:

Niciunul din numerele din serie nu se împarte exact la 45! Dar cum s-ar rezolva problema? Simplu. Descompunem 45 în factori primi: 45 = 3 (la puterea a doua) ori 5. Deci ca să fie divizibil cu 45, un număr de forma 37xy trebuie să fie divizibil cu 5 și cu 9!

Criteriul de divizibilitate cu 5 este: un număr e divizibil cu 5 dacă are 0 sau 5 în coadă! Rezultă, pe cale de consecință logică, faptul că y nu poate fi decât 0 sau 5.

Luăm primul caz y = 0.

Numărul mai trebuie să fie divizibil și cu 9, am zis mai devreme. Care e criteriul de divizibilitate cu 9? E același ca și în cazul lui 3. Un număr e divizibil cu 9 dacă suma cifrelor lui e divizibilă cu 9.
Rezultă că:
3+7+x+0 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi 9, 18, 27, 36, 45 etc.
10+x = 9, x = 9 - 10, x = -1 (nu-i soluție fiindcă 0 < x și y < 9);
10+x =18, x = 18 - 10, x = 8 (soluție);
10+x = 27, x = 27 - 10, x = 17 (deja obținem soluții mult prea mari pentru ecuația asta. De unde am putea trage concluzia că sigura soluție pentru cazul y = 0 este x = 8).

Cazul al doilea: y = 5.

Aplicăm din nou criteriul de divizibilitate cu 9 și avem:

3+7+x+5 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi: 9, 18, 27, 36, 45 etc.

Rezultă că:

15+x = 9, x = 9 - 15, x = - 6 (am scris mai sus de ce nu e soluție);
15+x = 18, x = 18 - 15, x = 3 (soluție);
15+x = 27, x = 27 - 15, x = 12 (și iar ajungem la soluții prea mari ale ecuației, de unde iar putem trage concluzia că singura soluție pentru cazul y = 5 este x = 3.

Deci soluțiile sunt 3780 și 3735. Verificând obținem:

Altceva, nu? LOL

P.P.P.S. Dacă sunteți cuminți și am eu timp o să vă las ceva mai târziu și un comentariu literar despre „Baltagul” lui Sadoveanu. Din ăla... în dulcele stil clasic de pe acest blog. Am văzut că v-a plăcut cel legat de „Luceafărul”. LOL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu