joi, 21 ianuarie 2016

Imperiul elevilor contraatacă

Ar trebui să încep cu un clișeu: școala românească a fost și, probabil, va rămâne în urma vremurilor în care își manifestă influența asupra elevilor și studenților. Nu s-a adaptat din mers. Nu știe cum să integreze în mărutaiele programei valori noi, înfrățindu-le cu acelea tradiționale.

Dar să nu ne căcăm pe noi. Școala face ce poate în mediul în care subzistă. Mulți au râs când au văzut că blonda asta se făcea de râs în fața camerei de filmat:

Nici nu mă îndoiesc că a avut emoții, dar s-a comportat exact ca la școală... când, pentru o notă de trecere, a lălăit ceva în ultima zi de școală și a primit un cinci tras de „părul de la coaie”. Fiindcă nu a sfătuit-o nimeni că uneori e bine să spui pur și simplu că nu știi și să întrebi pe cineva competent.

Dar ați râs. Adică, nici măcar de Ion Creangă nu știe?! Normal că nu știe! Citește pe silabe subtitrările de la telenovele și când rămâne în urmă se folosește de urechea muzicală, fiindcă spaniola se prinde din zbor. Muy bien.

Cei care știu câte ceva despre Nică din Humulești - că au citit fragmentele din „Amintiri din copilărie” obligatorii la școală (și așteaptă cu nerăbdare să apară banda desenată după „Povestea poveștilor”) - nu mai găsesc utilitatea informațiilor pe care le dețin.

Și iarăși e bine să fim sinceri: nu am inventat noi „Luceafărul” pornografic - compoziție după textul celebru al lui Eminescu. Pur și simplu circula din gură-n gură în folclorul școlar... de la cei mai vârstnici, la cei mai tineri și se păstra fiindcă prostiile se prind repede de mințile necoapte. Era ca și cum ai fi simțit tu extazul exprimat în versurile în care cuvintele pulă, pizdă și futut ocupau o treime din text. Parcă îți creștea și IQ-ul în timp ce-i persiflai textele unui om despre care te învață la școală! Doar că tu repetai numai niște vorbe ticluite de altcineva cu foarte mult timp liber... și, porbabil, matrafoxat... și bine dispus.

Manifestările astea școlărești au început să pătrundă și pe internet. Să capete ceea ce am putea numi... audiență. Public. Elevii se uită cu interes la alți elevi care fac ceea ce făceau și alții cu mult înaintea lor, doar că nu aveau acces la expunerea mondială instantanee a zilelor astea. Cel care putea să facă niște povește porno între Dexter și Dee Dee în trecut - este azi Satana Cartoon:

Nu trebuie să fii din cale-afară de inteligent să spui prima glumă care-ți vine în cap și să umpli un dialog cu celebrele cuvinte înțelepte: pulă, futut, pizdă, coaie... Vezi niște pete albe și deja știi că e spermă. Dacă mai și montezi cum trebuie scenele îți iese o animație cu care dai pe spate toată clasa a cincea! Tulăi, Doamne! Da' asta-i veche, moșule! Tu abia acuș ai aflat?!

Ho, bre, că nu despre Codrin Bradea voiam eu să scriu. Oricum nu-i urmăresc realizările artistice și nu sunt atât de interesat. Însă ceva mai recent a apărut un produs derivat care se apropie totuși mai mult de clasic.

Elevii de clasa a cincea (chinuiți de profii de română cu pârdalnica aia de condiție a omului de geniu și complementul direct) sunt răzbunați de niște desene animate în care Eminescu, Ion Creangă, Iorga și Veronica Micle sunt personaje principale:

La fel ca și în cazul Satana Cartoon... avem de-a face cu o chestie facilă! Toate glumele se învârt în jurul acelorași cuvinte cheie. Avem o schemă deja consacrată: „condiția omului de geniu... n-am replică”. Alcool și droguri. Oamenii pe care școala îi împinge cu ostentație în față sunt niște personaje după chipul și asemănarea șmecherului clasei: ăla care ia la mișto pe toată lumea... care întreabă inteligent: Te-a spălat pe dinți?! De ce? Că vine pula mea în ispecție...

Mai adăugăm și niște text copiat din manualul de română și am încropit un colaj care merită toată aprecierea puștimii de pe net. Rețetă de succes probată de la „Luceafărul” pornografic și „Hora beției” încoace! Nimic spiritual, nimic nou! Nimic original! Poate că în asta constă spiritul epocii: totul e facil!

Acum, să nu ne mințim. Nu mă aștept de la copiii de clasa a cincea să fie lucrători la o fabrică de umor, dar ceea ce scrie indignatul user de pe youtube mai sus este de-a dreptul jignitor la adresa bunului simț. Nimeni nu contestă faptul că se depune muncă pentru realizarea clipurilor astea de desene animate. Ba chiar aș zice că e bine că un elev de clasa a cincea reușește să aibă o activitate extrașcolară! Una creativă. Care l-ar putea ajuta în viitor! Faptul că reușește să stăpânească la nivel acceptabil niște programe de animație și de editare sunet e cu siguranță ceva pozitiv! Înțeleg perfect și nevoia de apreciere din partea celorlalți. E greu să te automulțumești. Deși poate că știi faptul că tu poți face niște lucruri la care cei de vârsta ta nici nu se gândesc.

Prin urmare, e bine să vedem cum computerul a început să fie un instrument mai important în viața tinerilor: nu doar divaisu' ce ne ajută să ne conectăm la facebook. Iar internetul nu mai e chestia de pe care putem fura niște referate banale la chimie și fizică.

Dar nu trebuie nici să ne autoiluzionăm. Succesul ăsta e bazat pe o înșelătorie. Copilul nu e sclipitor și în domeniul umorului. Nu are niște glume excepționale! Poveștile ilustrate sunt facile. Specifice vârstei. De aceea să vii cu pretenții din astea de geniu neînțeles și muncă peste care se pișă internetul cu boltă e stupid. Apărătorul ăsta fanatic, mai inteligent decât el însuși, vede în colegul său de generație un model doar fiindcă el nu e capabil să producă asemenea jocuri de cuvinte!

Dar... iarăși trebuie să fim sinceri: așa e lumea. Apare unul mai răsărit, care face o manevră nemaivăzută și mulți se lasă conduși ca de mesia. Subscribe, dude! Arată-mi cât de prost te consideri!

P.S. Nu știu exact cine e în spatele serialului cu Mișu și Ionică, dar... după construcția clipurilor nu pare cineva care să fi depășit clasa a opta!

duminică, 17 ianuarie 2016

Childhood's End - Sfârșitul Copilăriei

Premise de la care pornește povestea:

1. la cursurile de filosofie din facultate, profesorul meu amintea faptul că Nietzsche considera că omul e o ființă ratată, întrucât nu a reușit până acum să evolueze în ceva superior. Exact cum Pikachu putea evolua într-un Raichu, așa și omul ar fi trebuit să poată deveni altceva. Dacă maimuța a devenit om, atunci și omul să devină... supraom. De la ideea asta s-a născut și povestea în sine: în ce ar trebui să se transforme omul/oamenii? Și ocolind X-Men și mutanții putem ajunge (pe calea puterilor parapsihologice latente) la Conștiința Supremă - The Overmind. Ceva foarte aproape de D-zeu. La asta a ajuns și una dintre povestirile lui Asimov, doar că pe calea tehnologiei computerizate... și a integrării energiei universale la sistemul de alimentare.

2. dacă am spune că diavolul este de fapt... mai mulți? Adică, ne referim aici la o rasă extraterestră care să ajute omenirea să-și împlinească destinul cosmic. Iar teama față de ființele astea superioare să vină taman din cauza faptului că ele chiar conduc către dispariția omenirii așa cum o știm noi!

Neajunsuri ale poveștii:

1. Care e clipa cea mai indicată pentru ca extratereștrii să vină pe Pământ?! De ce să vină în timpul Războiului Rece (romanul) sau în zilele noastre (seria televizată)? Doar fiindcă a spus cineva: secolul ăsta o să fie religios sau n-are să fie deloc?! De ce nu în evul mediu, când omenirea era superstițioasă și mai ușor de strunit (fără să se arate... ca de altfel și în prima parte a poveștii)? Sau de ce nu într-un viitor mai îndepărtat (secolul XXX - a se citi treizeci) când rațiunea și toleranța ar fi de bănuit că au atins niște cote superioare celor din zilele noastre? Doar fiindcă jucându-se cu forțele nucleare omul ar fi putut să se autodistrugă nu e de ajuns! Și o să vă explic și de ce.

2. În cartea lui Arthur C. Clarke, Karellen îi explică reprezentantului Națiunilor Unite faptul că forța brută nu e niciodată cea mai bună soluție! Și dă un exemplu: dacă Hitler ar fi avut o voce care să-i sufle zi și noapte în ureche faptul că e incapabil... ce s-ar fi ales de al Doilea Război Mondial?! Or, venirea pe Pământ a Overlorzilor a fost una ostentativă! A provocat un șoc emoțional puternic. Și a destrămat elanul creativ al omului! Dacă se dorea discreție, atunci supravegherea și îndrumarea Administratorului s-ar fi putut face foarte bine și fără să se arate el sau fără să-și arate măreția. Stelele nu-s pentru om?! Ok, atunci tainic se făceau intervenții ca omul să nu mai umble să cucerească universul, ci să se dezvolte „spiritual”... Aproape că generația asta care iubește dacii, astrologia și parapsihologia face voia lui Karellen! Fiindcă dacă o privim atent, trasformarea asta este una artificială!

3. De ce să nu se mai poată reproduce lumea după începerea fenomenului de transformare?! Ce maimuțele nu și-au continuat stilul de viață după ce l-au dat pe om?!

Cartea versus seria televizată (de departe prima e mai bună decât filmul):

1. Dacă Arthur C. Clark a propus o rezolvare pe cale politică, rațională a problemelor lumii - Karellen adresându-se președintelui Națiunilor Unite în vederea realizării unui guvern mondial - creatorii filmului de televiziune au optat pentru magie: un fel de lampă a lui Aladdin, care odată deschisă împrospătează aerul, vindecă bolile și mai-mai că învie morții!

2. Administratorul din film apelează la manipularea grosolană a unui om obișnuit de pe Pământ. Care are darul la rândul lui de a-i manipula pe ceilalți! De aceea, și filmul e bazat foarte mult pe manipulare emoțională. El nu dezbate o idee, ci atașează unei telenovele niște elemente de science-fiction.

3. În carte religia este desființată rapid. Omenirea înțelege că miturile religioase sunt doar niște mituri... și le abandonează. Supraviețuiește doar o formă ciudată de budism. În seria televizată, creștinismul rămâne viu... într-o minoritate... și interacționează chiar cu primul copil care manifestă puteri paranormale! Și aș putea spune că religia creștină nu iese prea bine din „încleștarea” asta!

4. Romanul lui Arthur C. Clarke propune un scenariu interesant: femeia dând naștere primului copil „special” se teme de Overlorzi, dar acceptă consilierea acestora. Pe de altă parte în film, Karellen atrage familia femeii la o reuniune misterioasă care se încheie după un ritual de inițiere, ce ar face-o invidioasă și pe Mama Urania. Din nou... magie!!

5. În filmul de televiziune, planeta de baștină a Overlorzilor arată precum Iadul - râuri de lavă, nori sulfuroși... Or, Arthur C. Clarke n-a descris decât un satelit al planetei Overlorzilor în acest mod! În niciun caz planeta în sine.

6. Dacă discuția dintre Overlorzi și ultimul om se încheie în cadrul romanului fără cerințe speciale din partea ultimului, în film... avem parte de un skepsis. Observând că Pământul are să dispară pe vecie, omul îi roagă pe Overlorzi să păstreze în amintirea civilizației ce a trăit pe a treia planetă de la Soare ceva semnificativ. Orice. Iar ei aleg o partitură muzicală: se pare că asta ne definește pe noi, bipezii de pe Pământ. Muzica. Cerința asta este posibilă și pentru că există o diferență fundamentală între Overlorzii din film și cei din carte! Primii vin aici ca să practice magia, ceilalți vin aici ca să ajute la evoluția omenirii și la observarea fenomenului de transformare! Fiindcă și raționalii Overlorzi ar dori să aibă parte de o asemenea metamorfoză, doar că sunt „sterpi”. LOL. Poate fiindcă aleg calea rațiunii și nu pe cea a parapsihologiei...

vineri, 15 ianuarie 2016

No gay's land

Doar ce am ascultat emisiunea „Avocatul diavolului” (tandemul Cristian Tudor Popescu și Vlad Petreanu) - prima ediție de anul ăsta - și am aflat faptul că BOR susține o inițiativă de organizare a unui referendum pentru modificarea Constituției. Cică să scrie negru pe alb și acolo că instituția căsătoriei trebuie să fie compusă exclusiv dintr-un bărbat și o femeie. Nu e o chestie între soți. Adică, soți e impersonal. Femeie + Bărbat = Căsătorie. Altceva e nașpa.

Dezbaterea a fost interesantă (deși domnul Popescu... nu prea respectă regulile jocului),  pe alocuri chiar amuzantă. Două abordări mi s-au părut de luat în seamă:

1. dacă rodul familiei este să producă plozi - iar familia de homosexuali nu are cum să-i producă în mod natural - atunci de ce să li se permită să se căsătorească unor oameni cu imposiblitatea (din cauze fiziologice) de a procrea?! Dacă li se interzice prin Constituție persoanelor gay să se căsătoreacă fiindcă ei nu produc copii, atunci tuturor celor care nu oferă urmași societății să nu li se mai permită să se căsătorească. Sunt inutili lumii întregi din acest punct de vedere. Deștept punct de vedere!

2. acțiunea asta are iz politic: 2016 e an electoral. BOR strânge semnăturile alea în șase luni și chiar determină Parlamentul să aprobe referendumul. Vorbind ipotetic... la cât de homofobă e țara asta oare acțiunea BOR n-ar putea fi o trambulină electorală? Pe sistemul: știți că partidul cutare are un membru suspect că ar fi gay?! Sau șopârle din astea...

În ceea ce mă privește: n-aș semna pentru încurajarea acțiunii BOR. Și nici nu m-aș duce să votez în favoarea modificării Constituției. Fiindcă e stupid pentru secolul ăsta! Dar... democrația înseamnă voința poporului majoritar. Dacă poporul ăsta decide că e bine s-o apuce pe calea homofobiei... atunci bine! Așa să fie! Așa să ne-ajute D-zeu! Dacă lumea din țara românească vrea ca BOR să aibă un rol determinant la nivel politic atunci: facă-se voia poporului!!!! Dacă lumea vrea desființarea Parlamentului, atunci: facă-se voia poporului! Dacă lumea vrea în fruntea ei un fost turnător la Secu', actualmente lider BOR, atunci facă-se voia poporului! Ce să ne mai împiedicăm de principiul egalității?! Bă, noi suntem un stat creștin ortodox, mânceacas! Așa că ciocu' mic și citiți legile sacre de acum mii de ani, că jar mâncați! Pușcărie cu apă și pâine pentru toți cei care gândesc altfel decât scrie în cartea sfântă! Vreți libertate, păcătoșilor? Îndreptați-vă și veți avea libertate întru Cristosu' mamii voastre de libertini! Bă, nenorociților: cum, plm, să vă tot țineți de capul lui Remus Cernea să propună legi pentru egalitate?! Aici e țara în care lumea se uită în gura omului duhovnicesc Gheorghe Becali, aici se sfințesc mașinile și bărbații gay sunt poponari și bulangii. Homalăi. De aia a murit Isus pe cruce, ca ăștia de se erijează în reprezentanții lui pe Pământ să îngrădească niște drepturi fundamentale ale omului civilizat. Fiindcă ăsta nu e un stat civilizat! S-a înțeles?!

În viitorul stat - în care oamenii nu se vor mai teme că pruncii lor vor învăța lucruri nelegiuite (gen: Adam cu Adam...) - artistul numărul unu promovat de toate radiourile creștine nu va mai fi Smiley, ci DaniiB. Oh, da... ăla care prizează Hristos! Cel mai bun drog de pe planetă! Te scapă de orice inhibiții!


P.S. Cedry2k și Dragonu' AK 47 dați-vă pumni în dinți! În tinerețe n-ați prizat ce trebuie. Serios. Omul are și gagică pe refren...

marți, 12 ianuarie 2016

Nothing about E

Scenariul e atât de prost că nici nu știu cum să încep acest text. De fapt, ce nu e prost în acest lungmetraj? Poate doar clipele de sex filmate. Însă dacă ești preocupat cu adevărat să vezi faze fierbinți între femei poți să cauți material pe întreg internetul. E din belșug. Cu elemente mai explicite chiar! Altfel, tentativa cinematografică se găsește la ani lumină de artă. Forța ispirației n-a fost cu Louise Wadley în clipa în care a pus pe hârtie fantasmagoria asta lesbo-gangsta. Simțul ridicolului nici atât de vreme ce după ce și-a citit capodopera a decis ca să o și ecranizeze, în loc să o arunce într-un sertar secret în care se depozitează ratările sau să o ardă.

Titlul este dat în doi peri. Dintr-o chestie care se cheamă All About E aflăm așa de puține despre E (și atât) că schemele alea de la comentariile de pe youtube „Look son a good song” sunt de vreo sută de ori mai relevante! Chiar și compunerile cu caracterizări ale unui elev mai răsărit de clasa a patra ar putea depăși relevanța legăturii dintre titlul și film ăsta.

Dar hai să fim indulgenți și să acceptăm că nu se pot spune așa multe în 93 de minute. Asta fiindcă în loc să închege un personaj cu adevărat complex, interesant, cu aură de artistă ce sparge bariere și merge pe drumul ei - femeia care a scris și regizat scenariul a preferat să adauge niște gangsteri. Aiurita noastră rebelă pune din întâmplare (idee care n-are logică decât în mintea celor care visează că universul chiar conspiră ca ei să fie bogați!) mâna pe banii șefului ei pe care-l cam înșală cu ăia de-i sunt concurenți! Culmea este că nici ea nu știe cum au ajuns banii la ea acasă.

Bagajul cu foi e luat pe drum și purtat de la părinții fetei la fost iubită! Șeful înnebunește de furie. Își dă foarte mult ochii peste și se joacă cu un briceag pe masă, aruncă și devastează casa fostei angajate, pe care o sună neîncetat. Până și Nuțu Cămătaru ar fi mai isteț decât domnul Favoriți pe Obraji! Situația devine cu adevărat tensionată fiindcă și prostul are clipele lui de revelație: după ce discută cu o păpușă găsește o carte poștală de la gagica fostei angajate! Bravo, boss! Credeam că-ți petreci timpul prea mult în oglindă să dichisești părul ăla ridicol pe față, dar se pare că știi cum să le iei pe păpuși ca să-ți arate calea!

Bun. Și începe urmărirea. Din păcate, fără prea mare succes. Fiindcă duduia îi tot cânta precum Sarah Howells: „Maybe you were getting close/But I'm already gone”! La clarinet. Sau saxofon. Cine le mai ține evidența?!


Într-un final, infractorul nostru ajunge la destinație. Este prostit de femeia de la magazin (fiindcă nu este la fel de inteligent ca Nuțu Cămătaru) - dar doar lasă mașina împotmolită, nu își pierde speranța că are să-și recupereze banii făcuți în urma celei mai mari lovituri a lui! Omul se respectă!

Femeia de la magazinul din zonă o lasă pe gagica eroinei noastre să înțeleagă faptul că tre' s-o tulească. Pe asta o apucă însă crizele de conștiință. Face toate pregătirile (armă, haine, haleus), dar ea îi lasă doar pe ceilalți doi să plece pe jos (digeița și prietenul ei masculin gay). Ea, deși speriată de consecințele tragice, are nevoie de niște consiliere psihologică de la altă prietenă! Care-i miroase hormonii de la o poștă! Și fiindcă rămâne în urmă este și persoana care îl aduce pe șef la magazia-ascunzătoare. Palpitant, nu?!

Infractorul prostește câinele să crape în el niște carne cu drog. Gata și cu loialitatea lui Tiny - care oricum dădea semne că n-o respectă pe stăpână de când a rugat-o frumos să se împace cu digeița. Bine cățelul a fost ajutat și de pantalonași roșii, care a plâns frumos ca o domnișoară că altă opțiune nu mai există!

Așa că blonda - gagica lu' digeița clarinetistă - își ia nițică păruială și este pe cale să-și piardă înghițitoarea. Doar că artista noastră îndreaptă țeava armei înspre muianu' lu' Perciuni pe Obraji și-l convinge că e mai bine să îi dea drumul blondei. Păi, bine, mă-maestre-mă! Așa te comporți tu cu femeiele?!

Ca finalul să fie mai ridicol de tensionat de atât, digeița își amintește că a lăsat potaia în urmă! Și, cum e foarte deșteaptă, aruncă arma și convinge patrupedul să se urce în avion! Arma ajunge în brațele fostului șef și acum țeava ei este îndreptată către brunetă... Na belea! Doar că eroina noastră nu se pierde tată cu firea. Ea a mai arătat într-un rând de ce este capabilă: a luat apărarea a doi travestiți când i-a futut unui vlăjgan un șut între picioare și i-a speriat pe ceilalți doi vlăjgani cu un tomberon ridicat deasupra capului! Să nu vă puneți cu lesbienele supărate, că jar mâncați când o luați la fugă. Eu v-am prevenit!

Fata îi spune, prin urmare, șefului că n-are el sânge în instalație cât să-și distrugă propria creație - care a crescut și-și ia zborul - și trece mai departe urcând în avion. Păi, ce făcuși, mă-maestre-mă? În loc să îndoi țeava puștii pe ea cum făcea Tom pe Jerry otrăvitul, tu o lași să plece pur și simplu?!!!! Ori suntem infractori, ori nu mai suntem?!!!!


Dar clișeul trebuia dus până la capăt: digeița îi aruncă bagajul cu hârtii bancare fostului șef și-i mărturisește fostei-actuale-fostă iubită că ea de fapt n-are nevoie de bani, ci de iubire. Ce darnici sunt nebunii câteodată!

Jocul actorilor este mediocru. De departe cea care excelează în mediocritate este Mandahla Rose. Pur și simplu, nu e credibilă. Nu are deloc chimie cu partenera de film, care chiar se străduiește și reușește pe alocuri să fie credibilă. Julia Billington - aduce al naibii de tare cu Taylor Schilling în Orange is the New Black doar că n-are ochii albaștri - își face meseria. Și o și înțelege. Transmite dincolo conflictul ei interior: pe de-o parte... sexul cu fosta e fantastic... pe de alta... relația e instabilă cu o insă rebelă. Nu mai vrea să treacă prin ce a trecut deja. E în dubii. Și chiar arată ca o persoană în dubii. Iarăși mai credibil decât Mandahla Rose este și Brett Rogers pe care dacă l-aș vedea cu pantalonașii roșii ușor strâmți și manierele de domnișoară pe undeva chiar l-aș bănui de înclinații sexuale interzise în vremea inchiziției. Deși ușor exagerat pe alocuri... Matt este un personaj cam neîmplinit, cu afecțiune fața de prietena E... cu care se ciondănește uneori și căreia îi reproșează fățiș că nu-l înțelege.

duminică, 10 ianuarie 2016

Concert din nemuzică de Bach

Lumea e împărțită pe găști pe un simplu criteriu: ce preferă să li se toarne în cantități industriale în urechi.

Să ne lămurim: dacă tu crezi că tot ce auzi în zilele astea se poate numi muzică atunci ești în eroare. Compozițiile simple pe câteva note repetate la intervale mici n-are cum să fie cu adevărat muzică! Sunt doar frânturi. Ca și cum ai spune că o cană luată din ocean reprezintă oceanul... Probabil, singurele compoziții care sunt îndreptățite să poarte denumirea de muzică sunt chestiile realizate de către Mozart et. co. Dar, hei, trăim în secolul chestiilor alerte. Nu avem timp să ascultăm în profunzime complexitatea muzicii! Eu... nu pricep foarte bine muzica clasică. Nici nu am educația necesară, nici nu mi-am bătut capul să mi-o creez. M-am mulțumit multă vreme cu surogatele astea comerciale (de maximum 6 minute), dintre care cel mai aproape de ceva cât de cât complex s-ar găsi doar jazz-ul. Rock-ul nu-l pot suporta din cauza zgomotului cu care eu nu rezonez. Și n-am înțeles de ce să vreau să îmi pun în urechi niște țipete gâjâite care se presupune că m-ar instiga la revoltă. Dacă aș avea nevoie de mesaje să știi că mai simplu e să citesc. Nu să-mi lezez timpanul și creierul.

Prin urmare, de când sunt mic am avut ocazia de foarte puține ori (spre rușinea mea) să ascult cu adevărat muzică! Fiindcă e prea complexă și nimeni nu m-a educat. A trebuit să înțeleg singur. Doar plictisindu-mă de mai toate chestiile ce mi se oferă. Sau pe care le-am îndrăgit.

Prin liceu am început să consum în exces hip-hop. După Categoria grea Paraziții deveniseră trupa aia adevărată. Cu mesaj complex. Altceva. Filosofie în rime. Și la examenul de bac - la proba de franceză - a trebuit să susțin de ce nu-mi place muzica tehno și ce gen ascult eu... cu argumentele de rigoare. Îmi dau seama ce ridicol eram când susțineam că de fapt hip-hop-ul e muzică și e importantă fiindcă, de fapt, mesajul e cel mai important. Nu muzica în sine! Să fim serioși! Hip-hop-ul nu e muzică! Îmi place cum o arde de cele mai multe ori Spike la caterincă pe beat. E un fel de standup... cu fundal muzical și versuri cu rimă. Fiindcă sună mai interesant! Și Jon Lajoie a priceput asta. Și face niște chestii foarte șmechere, pe care nu cred că are pretenția de a le numi muzică! Fiindcă nu sunt muzică! Hip-hop-ul nu e muzică!

Nu vă mai bateți cu cărămida în piept ascultătorilor de rap că voi sunteți cei mai adevărați inși care înțeleg complexitatea muzicii - care după creierul vostru atrofiat constă în mesaj - fiindcă e o prostie. Dacă vreți muzică... atunci băgați Bach et. co.! Normal că n-o să aveți răbdare pentru așa ceva. Fiindcă e mai simplu să consideri că niște chestii de trei minute și ceva îți aduc tot atâta cultură cât ar putea aduce o carte. Or, eu zic să încercați mai degrabă cărțile și informația scrisă - fiindcă e ceva mai complexă - decât o piesă hip-hop în care Cedry2k se străduiește să vă convingă că D-zeu l-a înzestrat pe el cu atâta minte încât poate să vă educe și pe voi. Fiindcă D-zeu nu l-a înzestrat cu nimic. Că nu există! Ceea ce vă spune el în versuri când se dă informat se găsește pe net! Doar că vouă vă e lene să citiți. Și vă prefaceți că suferiți tot de handicapul orbirii preluând informația audio și preferând să scrieți stupizenii pe youtube:

S-a zis și cu inteligența celor care ascultă hip-hop. Mulți nici măcar nu filtrează deloc ce aud. Măcar așa puțin. Dacă Nimeni Altu' se laudă în versuri că el este unicul artist care face muzică pură... atunci robii lui precum niște zombii o să se încoloneze în formație și vor ataca pe oricine spune că vocea lui răgușită de la atâta tutun pe care nu-l pot duce plămânii săi pe picioare... nu are cum să producă muzică! Nici măcar sunete care să aducă întrucâtva cu surogatele muzicale ale zilelor noastre! Adda, n-o fi ea cea mai complexă voce de pe planetă, dar cel puțin poate produce sunete care sună destul de bine. Și chiar dacă nu sunt cel mai obiectiv ins în domeniul ăsta - fiindcă îmi plac vocile feminine! - totuși... cum, plm, să fii atât de imbecil și să consideri relevantă o astfel de comparație?!!!! Se presupune că Nimeni Altu' ăsta... îți dă de-a gata principiile după care să te ghidezi în viață! Asta ai înțeles tu de la el?! :|

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Comentatorii au talent (2)

Djokovic a ieșit învingător în confruntarea cu omul care i-a dat mari bătăi de cap în carieră, dârzul Rafael Nadal. Aflat pe o pantă oarecum descendentă a carierei sale - dar obținând un rezultat bun pentru începutul de an sportiv - Nadal a fost periat de către comentatorii de la Eurosport într-o manieră absolut indecentă.

Colegul Luminiței Paul și-a luat de la început măsuri de precauție și ne-a spus tuturor că Rafael Nadal suferă de o totală lipsă de încredere. Se simțea, practic, din felul cum pășea pe teren, după modul cum ducea bagajele și din felul în care s-a așezat prima dată pe scaunul de odihnă! Și aproape juma' de oră - cât a durat primul set - a fost comfirmat de către colega de comentariu sportiv, care nu se sfia să recunoască și dânsa că lui Nadal îi este frică de Djokovic. Aproape că m-au făcut să cred că Nadal și-ar fi propus de dimineață să nu se prezinte la meci. Că ar fi vrut să se așeze sub păturica lui preferată din copilărie și să plângă precum un prunc în loc să iasă pe teren și să suporte o execuție cu public.

După ce primul set s-a încheiat cu un sec 6-1 (și deja nici al doilea nu dădea semne că ar putea să producă surprize), cei plătiți să ne explice și nouă ce se petrece pe teren au trecut cu toate cuvintele lor de laudă în partea cealaltă a fileului. Și dă-i cu superlative: e drept că Djokovic le merita din plin... Doar că suporterii lui Rafa ne-au făcut să pricepem din capul locului: spaniolul n-a pierdut fiindcă e mai slab și că joacă un tenis previzibil, ci fiindcă n-are încredere în ceea ce joacă! El e un jucător impunător și l-ar bate pe Djokovic la orice oră - doar că sârbul i-a prins tactica (întâlnidu-l de atâtea ori) și știe unde este vulnerabil. Altfel, Nadal n-are niciun rival! Cel puțin așa m-au făcut pe mine să cred comentariile celor de la Eurosport România.

Ce nenorocire pe oamenii ăștia. Să fie puși să comenteze imparțial o partidă în care favoritul lor să fie surclasat la un nivel apropiat de umilință. L-o fi învins Djokovic pe Nadal la Doha 2016, dar sârbul joacă și prea bine! El a produs cel mai bun tenis în finală, iar Nadal pe cel mai prost... Da, da, da! Nadal a jucat bine, dar l-a bătut scârba aia de Djokovic.